„Mi-ai dat,

o ecuație de viață,

să o rezolv,

folosind iubirea.

Am adunat și

mi-a dat NOI,

Am scăzut și

mi-ai dat TU,

Am înmulțit și

mi-a dat  INFINIT,

Am împărțit și

mi-a dat NIMIC,

Am extras radicalul și

mi-a dat EU,

Am derivat o dată și

mi-a dat UN INEL,

Am derivat a doua oară și

mi-a dat FAMILIE,

Am rezolvat o integrală,

de la mine, la tine și

mi-a dat CUNUNIE,

Am integrat multiplu și

mi-a dat DESPĂRȚIRE,

Am găsit necunoscuta: TU!!

Fără soluție de infinit!!!”

„În domeniul de existență,

matematic,

de la 1 la 2,

în care ai definit,

existența lui NOI,

a pătruns,

un intrus 3!!

Ce păcat,

n-ai știut că era,

divinitatea din noi!

Confundând,

sfânta treime cu 3,

plin de noroi!

Tu te-ai închinat la 3,

pentru că era sufletul tău,

furat de intrusul pătruns,

Eu l-am exclus pe 3,

Pentru că doream,

numai eu, sufletul tău,

pentru NOI........

Ai rămas cu 3,

l-ai exclus pe 2,

ai ales alt 2,

mizerabil ca 3,

și așa, tot jucându-te,

cu 2 și 3,

l-ai pierdut pe 1,

din tine,  în cer,

lângă sfânta treime,

pur și divin,

neștiut în eter!”

„Aseară, ți-ai propus,

să nu mori,

Vrei să păstrezi clipe grele de ani,

Vrei să fii captiv în idei,

Vrei să uiți de sufletul tău,

Vrei să minți o lume de flori,

Vrei să fii altul și ești tu,

în coșmarul de viață propus!”

„Moartea, sinelui tău,

te-așteaptă,

în ușa sufletului rănit în iubire,

Ieri, te-ai sinucis,

cu securea cuvântului spus,

pentru a omorî, iubirea din suflet,

pentru ea!

Ai pus-o-n cutia Pandorei,

Ai zăvorât-o silnic pe viață,

Ai vrut să uiți și-ai plecat din gând,

Ai rămas omorât, în iubirea avută!

Azi, curge din rană,

sângele roșu al iubirii amare,

O vrei înapoi,

dar nu știi gândul,

care aduce-napoi,

iubirea de ieri,

într-o vară!”

„Nu mai vreau,

coșmarul din mintea mea,

despre iubirea ta spartă-n

bucăți de cuvânt

și aruncată-n vânt,

cu cinism de avânt!”

„Călătoria ta,

de vindecare,

încă așteaptă un cuvânt,

și-o intenție de revenire,

în cânt!”

„Altădată,

gândurile curgeau,

în valuri de poezie,

Acum, s-au oprit….

De ce?

Eterul s-a înțepenit,

într-un punct,

să explodeze-n

scântei de avânt,

în mintea trezită,

în zori de gândul,

zilei de ieri!”

„Câteodată,

te urăsc,

pentru gândul distrus,

cu cinism,

pentru viața aruncată-n vânt,

pentru iubirea spartă-n bucăți,

pentru sufletul gol,

cel de ieri!”

„Glasul tău, de sentință,

a venit, din eterul greu,

să lovească în sufletul meu:

Iubesc o altă femeie!, ai spus.

Cuvintele au vibrat, în adânc,

despicând în bucăți

și-n petale de floare,

iubirea noastră de ieri,

bibelou, fragil de

suflet pereche-n eter!”

„Enigma din rebusul vieții,

a rămas între cuvintele negăsite,

în vocabularul iubirii,

În punctul zero,

al enigmei din cer,

e revoltă de îngeri,

poate, ei dezleagă,

enigma din inima mea

și-n mintea bântuită,

de spiritul tău!”

„Actul de iubire,

de ieri,

azi s-a transformat,

în jerbe de flori,

ca să ți se-nchine,

binecuvântarea divină,

a vieții de mâine!”

„Într-un vis,

ai fost personajul cel bun,

în alt vis,

ai fost eroul cel rău.

Te-ai transformat în enigmă,

cu miez de viață adâncă,

ca să nu pot afla gândul tău,

ascuns în sufletul tău,

Și-ai fost supărat,

timp de ani, ai spus,

5 ani sau multiplu,

Viața a curs în enigma ta,

Care e adevărul din ea?”

„Știai, că trebuie

să ajungi, undeva,

dar ai uitat calea,

deschisă spre rai!

GPS-ul minții,

a afișat altă,

hartă din cer,

cea greșită,

în ziua de ieri,

Un foton,

de lumină a sclipit,

în eter și-a aprins,

într-un punct,

incendiul de gând,

E vâlvătaie mare,

de foc, ce arde-n eter,

harta de ieri!”

„Ai venit,

ai luat loc și

privești curios,

iar la ieri,

Ești, tu, acolo,

pierdut în eter,

Ești la capătul

drumului, acolo,

Ai ajuns!

Ce vei face, acum?

Aprinzi o lumânare

și pleci, lăsând în eter,

drama de ieri!”

„De ce ai putut aduna,

comorile din sufletul plin,

al altuia!

Nici tu,

n-ai știut ce făceai,

dar adunai, în neștire,

comori și comori,

în cutie!

Azi, ai cutii,

dar sunt goale!

n-au gânduri de bine,

n-au iubire în vine,

n-au inima plină de dor,

au sufletul gol!

Ai o Pandora în viață!

Uită-te la ea!

E mai bine!”

„A fost greu,

dar a fost,

visul meu de amor,

pentru tine,

plin de dor!

Am visat și-am știut,

că tu ești, acolo,

și-aștepți, printre nori,

 visul meu,

să coboare,

din nori!”

„O piatră s-a așezat să strângă-n,

mandala vieții, în răul din ea,

Ritualul a curs, în neștire,

Piatra a luat o oștire,

de gânduri amare, în praf,

de praf și țărână în ea,

Azi, piatra sublimă,

din nou,

iubirea de ieri,

din cavou!”

„O metaforă,

am ales,

ca să-ți spun,

cu cuvinte de dor,

al meu amor,

Ești floarea de crin,

din inima mea,

în cadou!”

„Adevărata poveste,

am prins-o de un picior,

în visul meu,

dar a plecat în norii minții,

să aranjeze pe cer,

cunune de flori,

în eter!”

„Chipul de alabastru,

privește albastru,

un gând în eterul albastru,

Vrea să fie, în eterul tău,

pentru a fi,

albastru de alabastru,

în eterul meu!”

„În eterul minții,

s-a ascuns,

gândul de ieri ocultat,

a stat și-a căzut bolnav,

de iubirea știută-n adânc,

Ieri, s-a trezit din coșmar,

știe calea spre EA!”

„M-am gândit,

de mii de ori,

unde am greșit, uneori?

Când am iubit și-am plecat?

Când am plâns și-am urât?

Când am visat ți-am gândit?

Când am gândit și-am plănuit?

n-am greșit, am visat alt vis,

din greșeala minții avute!”

„Te-am găsit,

într-un gând,

la braț cu altcineva,

Brațul tău era gol,

deși țineai la braț,

pe altcineva,

La răspântie,

cineva a plecat,

iar brațul tău gol,

a rămas suspendat,

suspendat în eter,

în gândul de ieri,

pentru mâine,

acum!”

„Experimentul,

a fost încercat,

de mii de ori,

Rezultatul era diferit,

Rețeta ocultă,

ascunsă în sufletul tău,

n-o știai și ieri,

ai avut iar,

experimentul reluat!”

„Stafii, fantome și vise,

sunt în coșmarul vieții de azi,

S-au întâlnit, în veghea știută,

să aducă în dar, un gând hoinar,

gândul e bun, stafia e rea,

inima vrea, sufletul spune: DA!”

„Azi, suntem noi, cei de ieri,

Ieri, am fost noi, cei de azi,

Mâine vom fi noi, cei de ieri,

Și, tot așa, vom fi noi,

Ieri, azi și mâine, din nou!”

„Gânduri frumoase,

de mâine,

Vin azi,

pentru mâine de ieri,

să-ntâlnească în minte,

iubirea cea mare, știută,

E frumos în castel,

E feeric de vis neștiut,

E tentant de gândul avut,

E ziua cea mare, d-apoi!”

„În zarea sufletului meu,

am văzut o stafie de viață!

Stafia unui vis pierdut,

în cotloane de somn neștiut,

Era albă și frumoasă,

Era lucidă și translucidă,

Era viața de mâine, în ieri!”

 „Un șoim,

survolează întinderi,

de suflet păgân,

El vrea să plece,

să lase-n adânc,

noroiul zăcut în mormânt,

Vrea sufletul tău,

pur și curat,

în adierea de vânt nepoluat,

Vrea inima rămasă-n băț,

stindard al iubirii d-apoi!”

„Într-o mare de ninsoare,

am înotat,

către malul din mine,

în tărâmul de vis,

ascuns de ninsoarea,

căzută din cer,

pe pământul din mine,

M-am trezit,

într-o mare de vis,

albastru închis

și-am găsit o scoică-n

sidef de nisip,

scoica inimii mele,

de ieri!”

„Mă plimb,

pe țărmul iubirii,

al mării albastre a ochilor tăi,

Nisipul din iris,

îmi scrie pe el,

cuvinte de dor:

te vreau și te-ador!

Vine un val

și spală cu el,

tot dorul înscris pe nisip,

Vine alt val

și scrie din nou:

te iubesc și te-ador!

Val după val,

îmi scrie,

iubirea ce vine-n aval!”

„Unde e puterea?

În cuvântul spus?

În gândul gândit?

În sufletul plin?

În inima-n avânt?

În Duhul Sfânt!

al vulturului,

ce se-nalță la cer,

pentru a primi din eter,

sufletul plin!”

„Fapta bună, e rea,

Fapta rea, e bună,

Ce faptă să fac,

să nu fie,

nici rea nici bună?

Să tac?

E o fapta rea!

Să vorbesc?

E o faptă rea!

Ce faptă să fac?”

„Iubirea,

te-a adus la mine,

să mă joc cu tine!

E jocul vieții,

în paharul inimii,

pline de dorul iubirii,

Paharul plin, s-a vărsat,

pierzând apa iubirii din val,

Iubirea-i acolo, 

în marea albastră de dor,

Paharu-i aici, 

în inima mea d-amor,

Ce să fac?

Am paharul de inimă gol,

pe țărmul mării,

din albastrul ochilor tăi!”