Ordinea naturală înseamnă inter-conectarea și inter-dependența între organizarea interioară ierarhică a sistemului de viață (habitusul interior-trup) și mediul exterior acesteia (habitusul exterior). Habitusul viu exterior este alcătuit din stimuli, mesaje, idei. Ordinea naturală a unui habitus este dată de legea naturală de organizare ierarhică a:

·        ființelor, în cadrul unei specii vii sau în mediul de viață;

·        memoriilor deținute interior, prin care este desfășurat actul descoperirii, al învățării sau al viețuirii:  

·        „semnificările” din „perechile” limbajului generat interior, ca reguli ale „normelor sociale” condiționale acceptate de o specie vie, aflate în urmele mnezice prezente sau ca ierarhie a celor aflate în urmele mne-zice și în amintirile anterioare, deținute conștient;

·        „semnificanților” noțiunilor sau cunoștințelor cauzale din „perechile” logosului sau din cele ale limbajului, ca con-figur-ații de viață omni-direcționale.

Stimulul, mesajul sau ideea, din habitusul exterior, recepționate și percepute vor genera „impresiile” interioare, iar preluarea acestora vor genera „interpretările”.

„Impresiile” pot fi „spectre” ale „senzațiilor” generate prin senzorialitatea trupulu, ca „interpretări” raționale sau prin senzivitatea acestuia față de „perechile” din „con-figurațiile de viață” percepute, din logosul grăit.

Habitusul interior al trupului este alcătuit din memoriile deținute și din disponibilitatea trupului (inteligență) de a trăi fenomenele natural vii, conform cadrelor de con-viețuire ale specie umane. Organizarea ierarhică, în ordinea naturală a fenomenului trăit, va duce, în habitusul interior, la structurarea memoriilor, prin funcționarea undelor cerebrale mentale de lumină sau de umbra  armonic cu cadrele de referință mintale ale fenomenelor trăite.

Natura umană a trupului este o „moștenire” a filogeniei speciei mamifere, în planul „social” al speciei, iar în plan personal o „moștenire” a ontogeniei umane a ființei. Cadrele  de referință active sau pasive sunt „ancorele” memoriei. „Moștenirea”, deținută de trup, ca memorii, va determina inter-acția, prin colegătură cu mediul de viață, exprimată ca „reacție”- un feed-back electric, dat de către intelect sau „inter-acția”, prin conectare  cu mediul de viață, exprimată ca ”răspus”- un bio-feed-back, ce îmbină electricul cu magneticul.

Memoriile filogenetice conțin „ancorate” „cadrelor de con-viețuire” din „programele de funcționare” ale trupului mamifer, ca:

·        semnificații, ca noțiuni substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și  abstracte – sub forma „imaginilor” sau „culorilor”, ceea ce de-numim „nălucire” și „întuneric” sau „lucire” și „lumină”; „imaginile” noțiunilor sunt „în-tipăr-iri” ale sarcinilor electrice, pozitive sau negative sau „im-prim-ari” cu alte vibrații decât cea de 40 hertzi omni-direcționale;

·        cadre de referință similare – ca sunete ale imaginilor sau ale culorilor, sub aspectele active magnetice; cadrul de referință activ asigură  imprimarea, prin „ancorare”, în memoriile deținute a „con-figurațiilor de viață” sau a „cadrelor de con-viețuire” necesare perpetuării și evoluției speciei, fiind considerate filogenetice.

·        perechile  expresiei „disponibilității de a trăi” fenomenul în trup, de tip activ vor constitui ceea ce numim „defecte”, numite „distorsiuni cognitive” (imagine) sau „distorsiuni afective” (sunet); perechile loimbajului, cu alte frecvențe și vibrații, imprimate vor constitui „convingerile”, „prejudecățile” sau „credințele” fiind considerate „abateri” de la „naturalul” speciei umane, prin impunerea „con-formării”, în mediul de viață; acestea pot afecta „starea” trupului, prin modificarea construcției ADN. 

Memoriile amintirilor anterioare ale epicentrului ființei conțin „ancorate” „programele de viețuire” ale ființialității umane prin „norme de con-viețuire” umane formate din:

·        definiri – ale „imaginilor” sau „culorilor”, ceea ce numim „strălucire” și „lumină”; „imaginile” definirilor sunt „în-form-ări” ale  „formelor” ontogenetice ale ființialității, ca sarcinilor electrice, pozitive cu frecvența de 40 hertzi omni-direcționale;

·        cadre de referință – ca sunete co-ritmate cu imaginile sau cu culorile, sub aspectele magnetice; cadrul de referință cu o vibrație de 41 hertzi este omni-direcțional, pasiv, specific speciei umane; vibrația va asigura „în-registra-rea” sau „în-semna-rea”, prin „ancorare”, în amintirile anteriaore deținute a „con-figurațiilor de viață” sau a „cadrelor de con-viețuire” necesare perpetuării și evoluției ființei, fiind considerate ontogenetice; 

·        perechile omni-direcționale, active și pasive, sunt expresia „disponibilității de a trăi” existențial în trup fenomenul de viață, determinând „potențialul de cogniție” deținut de trup; „ancorele” pasive vor constitui ceea ce numim „valori”.

„Inter-conectările” stabilite între cele două componente ale memoriei – filogenetice și ontogenetice - vor defini „ființialitatea” și „influența” conținută în „transferul” și „contra-trasferul” de energie vitală, prin procesele neuronale de „voință”, de „vrere” sau de „voie”, exprimate ca „intenții”.  

„Voința” trupului este de natură electrică, ca frecvență a „imaginii” înghețate (roșu) sau fluide (albastru) a fenomenului și care va prezenta memoria ontogenetică imprimată, adică cunoașterea senzorială și cunoașterea cognitivă a cunoscutul filogenetic, re-simțite ca „senzații” ale trupului și prin conștiență, ca forța naturală de a „știi” cunoscutul electric, dar „a nu știi” incognoscibilul; „senzațiile” generate de „impresiile” electrice dau „nesiguranța” trupului, datorată „ancorărilor” active ontogenetice, ca distorsiuni cognitive sau afective.  

„Convingerile”, „prejudecățile” sau „credințele” „ancorate activ” sunt un „un contra-program de viață”, exersat prin voință electrică și care vor determina „rolul” sau sarcina mentală substanțială, circumstanțială, conjuncturală și  abstractă, de efectuat intelectual, prin mentalizare, raționalizare, sau conceptualizare. Cadrele de referință „ancorate” vor determina natura „corelației” trupului cu sarcina electrică imprimată, ca fiind „ușoară” sau „dificilă”; „ancorarea” privită sau observată este „dificilă”, deoarece prezintă o „fund-ă-tură”  a cadrului de referință activ și vibrat; „co-relația provocată”, prin „in-suflu-are”, în mediul de viață, este re-prezent-ată de cuvintele „sunt ?”, „vreau ?” sau „pot ?”, în care nu este cunoscut cadrul de referință vibrat și efectele acestuia.

A știi senzorial nu înseamnă a cunoaște logosul fenomenului de viață, ci a afla „cunoscutul” știut, din propriile memorii. Identificările efectuate prin interocepția stimulilor exteriori cu „știința” electrică senzorială, vor duce la reprimarea energiei vitale, care va fi „știută” drept „o poftă” (apetit) în  „epicentrul trupului de a trăi”; reprimarea este dată de o asociere a rațiunii intelectuale cu voința electrică a memoriei deținute. Tulburările  determinate de contra-programe vor fi re-simțite, prin senzorialitate, ca: bătăi ale inimii pronunțate, nod în gât sau zbateri ale stomacului.

„Nesiguranța” epicentrului trupului este dată de fenomenele de  „a știi cunoscutul electric” în colegătură cu exteriorul electric. „Nesiguranța” trupului, de a trăi fenomenul viu natural, va determina „influența” sau „sugestionarea” altui trup din mediu. „Nesiguranța” trupului este caracteristica unui organism de „entitate” neintegrală, care actează interior, prin „con-fruntare” (intelect) și prin „ciocnire” a vibrațiilor magnetice (energie vitală).

„Nesiguranța” trupului de natură senzorială existențială  va duce la:

·        „izolarea” trupului, față de mediu; „izolarea” apare din necunoașterea propriului trup și din neputință de conectare a acestuia cu mediul de viață; în „izolare” lipsește „simțul” senzitiv al energiei vitale, care percepe energia vitală a propriului trup sau a altor trupuri;

·        „identificarea” cu alte trupuri din mediul de viață; „identificarea” va duce la „fusionarea” energiei vitale (contopire) între trup și altă ființă, ceea ce numim „servilism” sau „vampirism” sau între trup și mediu; „com-pulsia” din propriul trup va duce la epuizarea energiei vitale, conținute în epicentrul existențial al trupului.

 „Vrerea” de descoperire, prin cogniție, a propriei senzorialități a trupului, ceea ce va genera dez-văl-ui-re-a inteligenței trupești și a limbajului utilizat în construcția configurațiilor de viață, prin corelaționarea cu alte trupuri sau cu mediul de viață.

 „Voia de a cunoaște”, dată de con-știință, prin conectarea „științei electrice” senzoriale deținute în energia vitală conținută, va re-prezenta „golul” imprimat în memoria ontogenetică (negru) și necesitatea de „a învăța”, prin „in-spirația” stimulilor exteriori (fenomen diferit de inspirația fiziologică a plămânilor) și „re-cunoaște-rea” cadrelor referință omni-direcționale. Sin-energia   intelectului  cu fenomenul trăit va prezenta „forma” configurației de viață și   re-cunoaște-rea tonală adecvată, ca „apreciere” a schimbului de energie vitală.

 „Siguranța de viață” a unui trup, adică a trăi fenomenul naturalîn și prin trup, ceea ce numim „în-crez-are” interioară, este dată de fenomenele de „a cunoaște” sensul și direcția trăirii personale din conexiunea sau din conectarea cu exteriorul. „Siguranța de viață” a unui trup este „calitatea” de „identitate integrată” ce posedă epicentrul trupului și simțul de conectare, ceea ce numim „diferențiere”.

„Diferențierea” trupului, numită  „vigilitate” este dată de combinarea  „vigorii” trupului cu „agilitatea”  inteligenței.

Memoriile urmelor mne-zice și amintirile anterioare sunt „concordante” și coritmate tonal, prin „con-figurațiile de viață” ancorate fiind similare sau identice cu „cadrele de con-viețuire” social umane.   „Normele de con-viețuire” umane „ancorate pasiv”, ca „programe de existență și de trăire” vor determina a „împregnarea” „disponibilității de a trăi” a trupului și „însărcinarea” epicentrului (menirea), prin „modelarea” comportamentului în cablajul neuronal al creierului.

„Programele de existență” trupească asigură „apropierea” sau „distanțarea” de fenomenul trăit, prin „reflecția” sau „reflexia” memoriilor urmelor mne-zice sau ale amintirilor anterioare, în epicentrul de a „trăi” fenomenul al ființei. Modul de actare al procesului de cogniție, în cablajul neuronal,  este dat de mișcarea „golului” din memorie în „sensul” orar, ceea ce numim „îndrumare” sau „calm”, de culoare „neagră”.

Accesarea electrică intelectuală a memoriilor se face prin:

·        recepția excitanților, preluați din exterior, urmată de autovizualizarea „senzațiilor” apărute;

·        interocepția „amintirilor”, dată de vizualizarea acestora – adică „privirea” dată  „ancorelor” active sau pasive și „văzute”, ca o culoare roșie sau albastră; vizualizarea „ancorelor” active (roșu) va constitui, ceea ce numim „defect” personal, ca disonanță cognitivă (a vedea roșu în fața ochilor); „reflecția” cadrelor de referință active, din intelectul deținut, reprezintă „forța” naturală a trupului (roșu), dată de fenomenul de „senzorialitate”;   

·        excitația electrică determinată de percepția excitanților primiți – „recepția” este făcută de „circuitele electrice” neuronale, prin „simțul” electric al creierului (saliență), ceea ce numim „inteligență” mamiferului; excitația este vizualizată intelectual prin „imaginile” conținute în excitanții recepționați și comparată cu propriile memorii ale cunoașterii senzoriale; „inteligența” filogenetică va atrage cadrul de referință al fenomenului trăit necesar „comparării” cu cel interior;

·        percepția senzitivă - care este un fenomen dublu de „tact” al „recepției” fenomenului, prin „strălucirea” acestuia și a „sunetului” conținut; percepția fenomenului în epicentrul trupului de a „trăi”  va duce la identificarea „con-figurațiilor de viață” cuprinse în fenomenul trăit; fenomenul de a trăi, în trup, are la bază „percepția” energiilor interioare și exterioare și este dată de „simțirea” trupului (senzivitate) și de „știința” fenomenului electric („atenție” interioară  - sensibilitate), ca „înțeles”; „înțelesul” are două părți: secreția neurotrasmițătorilor necesari acționării trupului și cunoașterea necesară integrării în „realul” cuprins în fenomen; capacitatea trupului numită „percepție” este realizată în procesele de „atenție” pentru „in-tactul” electric  interior și „con-tactul” electric exterior; „tactul” trupului, aplicat excitantului exterior, va genera fenomenul de „vizionare” electrică lăuntrică, dat de compararea memoriei deținute, prin „intactul” interior, cu fenomenul exterior, perceput prin „contactul” exterior; „vizionarea” lăuntrică va prezinta „secvențierea” cadrelor de con-viețuire cuprinse în fenomen; inter-conectarea și inter-dependența trupului uman va defini „firea” acestuia, dată de cadrul de referință al acordului personal; „bunătatea” unei ființe umane este efectul actelor interioare, ca rezultat al „aprecierii” fenomenului trăit;  „bunătatea” unei ființe umane este o „afirmație” a „grijii” intelectuale combinată cu „acordul” magnetic, dat fenomenului; simbolul lingvistic intelectual al „bunătății” este un „concept” de viață, ceea ce numim „a ajuta e-fi-ca-ce”.

A gândi fenomenul trăit, în scopul integrării trupului în mediul de viață sau a gândi fenomenul derulat în mediu este o capacitate naturală a trupului uman de a „compara” interiorul deținut cu exteriorul existențial. „Compararea” are loc între planul matricii electro-magnetice existențiale deținute de trup și matricea existențială exterioară, în care este integrat trupul.

„Intenția” este „pompa” electro-magnetică, dată de partea electrică a intelectului uman combinată cu „vigilitatea” inteligenței. Intenția este un „spațiu di-adică” electro-magnetic, proiectat în mediul de viață. „Spațiul di-adică” va determina modul comportamental exprimat ca „atitudine” a trupului. „Atitudinea” comportamentală, avută față de exterior, va determina „rezistența” sau „deschiderea”, față de mediul de viață, prin implicarea inteligenței.

Spațiul „di-adică” gestionat, prin aplicarea rețelei electrice sau cablajului magnetic structurilor nervoase va genera:  

·        fenomenul de a „vedea” și a viziona intelectual „impresiile” recepționate, ca o imagine într-un spațiu de „apă” și comparate cu memoriile deținute; spațiul „apă” este un „vector” mental al fluxului de energie vitală conținut, al inter-conectării în rețeaua memoriilor sau în rețeaua „socială”; inter-conectarea în spațiile „apă”, aflate în memoriile unui individ, va genera „considerația” intelectuală, dată de „empatia” electrică a trupului cu alt trup; con-tactul exterior cu o „impresie”, produsă de „intenția” unei memorii neuro-logic-e, va genera „considerația” intelectuală; „considerația” intelectuală va genera „ancorarea” pasivă electrică în subiectivismul ființei; exprimarea „ancorărilor” nepotrivite se face prin „apo-logie”, adică o „invenție” dată de asocierea tonalului cu sensul re-vers imprimat energiei în „impresia” avută;

·        fenomenul de a percepe fenomenul simțit, ca un spațiu de „aer”, aflat în memoriile deținute; spațiul „aer” este o „setare mintală” a fluxului de energie vitală, cuprins în epicentrul existențial sau în excitantul exterior; spațiul „aer” este un spațiu subtil al „distincției” față de exterior; „distincția” tonală va face diferența dintre cunoașterea fenomenului (știință) și lucrul „cunoscut” din trup, aflat în memoriile senzoriale; excitanții exteriori pot fi „im-bold-uri”, aflați în mediu; excitantul recepționat, ca „imbold” este o secvență a configurațiilor, care conțin un „ton-al” omni-direcțional.

A gândi natural uman este procesul de cogniție al exprimării sau de recunoaștere a „re-prezentă-rii” electro-magnetice, dat de „calitatea” semnificației și a „sensului” și direcției tonalului însemnat, în schimbul energiei vitale.

Excitanții, preluați din mediul de viață, pot fi „vârteje de abstracții” sau „spirale de abstracții”; vârtejele sunt imagini goale, iar spiralele sunt „re-prezentă-ri” electro-magnetice și sunt exprimate sub forma „emanației” sau a „gândului”.

 „Vârtejele” intelectuale sunt „imagini” statice ale frecvențelor de culoare generate ca „reflecție” sau ca „refracție” a memoriilor deținute și care vor determina o „con-vinge-re” ancorată, deținută în memorii sau o „con-figur-ație” de viață, gândită, în „spațiul” interior și  proiectată sub forma emanației.

Vârtejele  intelectuale interioare, de „lumină” sau de „întuneric” ale „imaginilor” de culoare, ce au loc în fenomenele de proiecție din creier, ajută la ordonarea memoriilor deținute și la schimbarea acestora. „Proiecția” electrică interioară este procesul de a „vedea” activ, în „reflecție” (prin sarcină contrară), luminosul prin întunecare sau de a „vedea”, în „reflexie”,  întunecosul prin luminos, prin similar magnetic.

„Reflecția” este procesul electric de cap-tare a „întunericului”, a sarcinilor negative (electroni) dintr-un vârtej, ce conține o „strălucire” (culoare albastră sau violet), în punctul  de incidență al mentalului. „Strălucirea” conținută va duce la „inventarea” unei „semnificații”, ca parte desprinsă din întregul emitent, cu efect necunoscut.

„Refracția”  este fenomenul de  identificare a „nimicului” existent în fenomenul trăit sau a „golului” din memoriile deținute, ca un spațiu de sarcină pozitivă, adică „nevoia” de existență a cadrului de referință complementar, în fenomen sau în memorii, a colegăturii de inter-conectare și inter-dependență, în memorii sau în mediul de viață.

Organizarea naturală a obiectalului trup sau a „impresiilor” percepute în mediu, realizată de organele ochi și ureche, prin cromatismul decelabil și sunetul „invizibil”, este de natură „ierarhică”, având loc întâi „reflecția” electrică și apoi „reflexia” vibrației undelor emise de trupurile sau de ființele din mediu sau aflate în „impresiile” receptate. „Spațiului di-adică” în care se produce „trăirea”, interior sau exterior va genera co-„legă-tura” directă cu „conținutul” fenomenului exterior, prin fenomenul empatiei electrice sau „conectarea” magnetică cu fenomenul trăit; legea compensației energetice a trupului, ceea ce numim echilibru dinamic va determina „efectul”  inter-dependenței sau al „interconectarea” cu mediul de viață.

      Fenomenul trăirii respectă legea garantării reciproce.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Echilibrul natural al existenței trupului este stabilit în „matricea existențială” a viului, prin legea electro-magnetismului.

Comportamentul unui trup, ca „tot”, în mediul de viață, este stabilit în funcție de entropia neurologică sau de sintropia neurologică a acestuia, conectate cu „matricea” existențială a  mediului de viață.

Integrarea unui trup în „matricea” existențială a viului, pentru stabilirea echilibrului dinamic al trupului, se face în două planuri:

·        planul componentelor electrice și magnetice ale trupului, prin funcționarea sincronă a acestora; echilibrul dinamic al unui trup depinde de multitudinea „conexiunilor” în circuitele electrice și de multitudinea „conectărilor” magnetice stabilite în cablajele neuronale; „colegătura” este făcută de „conștientul” electric (intelectul) și este de natură uni-direcțională, fiind o „coreglare” fizico-chimică specifică trupului, reglementată de către inteligența deținută; „coreglarea” fizico-chimică va determina entropia existențială a trupului; „conectarea” este o „inter-actare” de natură magnetică, duală în conținut: culoare și sunet; „inter-actarea” este sistemul dinamic al trupului, ceea ce numim „matricea existențială” personală, care va stabili modul de procesare al excitanților sau al stimulilor, veniți din mediul de viață și conectarea cu aceștia; „conectorul” electro-magnetic, ce acționează în „cablajul” neuronal al creierului, stabilit între circuitul electric al intelectului și „epicentrul existențial” este energia vitală conținută, dată de tonalul deținut utilizat sau folosit; „conectorul” electro-magnetic interior este numit „inteligență”; „inteligența” va stabili declanșarea procesului de viață, prin „rezonanța” cu excitantul sau cu stimulul exterioare sau prin „perturbarea” conținută de acesta; „conectările” sunt instrumentul respectării legii echivalenței energetice și garantării reciproce;

·        planul „matricii existențiale” exterioare al mediului de viață este „oglinda” matricii electro-magnetice interioare; planul „matricii existențiale” interioare va determina sin-tropia trupului, adică conectarea cu „matricii existențiale” a trupului cu „matricea” mediului de viață; echilibrul dinamic dintre trup și mediu este realizat, prin cedarea sau primirea energiei vitale (tonal), reprezentat de cadrul de referință omni-direcțional.

„Entropia” trupului este starea de „haos”, de „dez-organizare” a structurilor nervoase și a memoriilor deținute, iar instrumentul de lucru este o „forță” electrică a intelectului, imprimată ca „obicei” sau „obișnuință” de „interdependență” a trupului. „Forța” este necesară satisfacerii nevoii de auto-conserv-are substanțială, circumstanțială, conjuncturală și  abstractă a trupului. „Forța” este imprimată mediului ca „circum-stanță” și este exprimată prin „milă” sau prin „cruzime”, față de acesta. „Forța” trupului va reflecta „tonalul” conținut, prin „proiecție” exterioară.  „Im-plic-a-re-a” trupului, prin „răbd-are”,  este dată de „speranța” pentru energie vitală sau de „frică” (lipsă de energie vitală), ceea ce va genera comportamentul de „compulsie” față de mediu, exprimat ca o „jinduire” sau ca o „jefuire”, a energiei vitale. Undele iradiate, prin „forță” intelectuală vor constitui „dogmele”, „teoriile” „superstițiile” și „demonstrațiile”, care vor fi exprimate comportamental, prin „propaganda” acestora.

Exprimarea entropiei trupului, prin „colegăturile” stabilite, poate duce la proiectarea exterioară a:

·        „mentalității”, prin obiceiurile sau obișnuințelor auto-im-puse, ca „util-itate” proprie; narațiunea personală de viață, prin limbajul cu-vânt-(t)ării, va fi cea de „auto-con-serv-are” a energiei vitale și de „supra-viețuire” a trupului, prin „importanța” acestuia, cu păstrarea energiei vitale, față de contextul viu; descoperirea, prin mentalitate, va memoriza „neputința” de a trăi a trupului, în contextul viu; inter-acțiunea va fi, în funcție de cadrul de referință, cea de „șansă” proprie, prin „discrepanță” sau prin „șansă”, dată mediului viu; „discrepanța” trupului, va fi exprimată verbal prin „tachinare” sau prin „ademenire” și va fi re-simțită de celălalt, ca o „dorință”, un „coșmar” sau o „ticăloșie”; „tachinările” sau „ademenirile” verbale sunt „șiretlicuri” sau „scurtături” ale mentalității comportamentului reactive trupesc, corespunzătoare „memoriilor remanente”;

·        „mentalizării”, prin distrugerea memoriilor deținute și estomparea energiei vitale;  modul de comportament trupesc va fi cel de a păstra, în prezent, energia vitală și „cult-ura” auzită, sub forma noțiunilor substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și  abstracte, considerate „im-port-ante”; „importanța” noțiunilor deținute de-notă neîncrederea în propria „cunoaștere” a existenței trupului și generează „aderarea” dogmatică sau superstițioasă, la o ideologie, la un alt individ sau  la un grup social;

·        „afectării” energiei vitale, prin stabilirea unor „interese” proprii trupului și impunerea acestora „comportamental”, sub forma „im-pactului”, dat de vigoarea trupuluii, în contextul viu; energia vitală este „pierdută”, prin „im-pactul” făcut, pentru auto-„con-firm-are-a” unor con-vingeri, pre-judecăți, superstiții sau credințe, colegate de existența trupească;

·        „apatiei” trupului, adică „indiferența” față de mediul de viață, exprimată ca o „dependență tacită”, față de acesta, ceea ce numim „ne-bun-i-e”; inter-acția va consta în „scuze” verbale de „circum-stanță”, care „ascund” interesul meschin al trupului (motivul intelectual), privind acțiunea desfășurată;

·        „anxietății”, adică lipsa energiei vitale omni-direcționale sau a prezenței „fricii trupești existențiale” de „moartea trupului”; inter-acția cu alt organism, prin contra-cara-re-a energiei de viață, va determina afectarea structurilor materiale ale propriului creier  sau creierul celor din mediului de viață.

„Sin-tropia” unui trup este o „iscusință”, de „conect-are” a tuturor componentelor deținute în matricea vieții, fiind exprimată ca „tărie” a epicentrului organismului; conținutul de energie vitală al trupului participă la schimbul acesteia în mediul de viață, prin „atenție” interioară și prin „aprecierea” exterioară a habitusului interior și exterior. Sin-tropia cu „con-figurația de viață” a mediului, este un „a-cord” exprimat de către „conectorul” organismului (inteligență) ca:

·        reacție –  o inter-conexiune exprimată sub forma unui „stimul” electric reactiv, rezultat al mentalității și iradiat în mediul de viață; mentalitatea este „păstrată” în „istoria” filogenetică a speciei umane; „colegătura” entropică de ataș-a-ment cu mediul de viață, stabilită de către intelect, este ceea ce numim „simptom”; „simptomul” este o „per-turb-are” a conectării pentru realizarea schimbului de energie vitală; „perturbările” electrice vor declanșa procesul vieții, cu efecte necunoscute asupra organelor sau a  organismelor; „per-turb-ă-rile” electrice sunt instrumentele „afilierilor”, la un grup social, fiind folosite în fenomenul de condiționare socială, în cadrul unei specii cu viață; „per-turb-ă-rile” electrice au forma unui vârtej electro-magnetic invizibil, care va stră-punge structurile materiale ale trupului;

·        bio-feed-back - sub forma unei inter-conectări, exprimată ca o „idee” clară și exactă, dată mediului de viață; unda electro-magnetică radiantă a „con-figurației” de viață, propulsată în mediu, este produsul „con-științei”, a unei gândiri „fascinante”, care combină mentalitatea cu imaginativul și cu cadrele de referință omni-direcționale; memoria „istoriei” devenirii imaginativului conține cadrele de „imagin-are”, păstrate în urmele mne-zi-ce sau în amintirile anterioare prezente; vortexul electro-magnetic al bio-feed-back-ului este un rezultat al exprimării di-lemei inteligenței și „pre-di-lecției” epicentrului existențial; „conectorul” organismului va „repera” „provocarea” din mediu; „provocarea” conținută în „re-marcă”, în „părere” sau în „făptuire”, va duce la de\văluirea existențială a trupului și la „învățare”, prin „vigilitatea” „epicentrului”; „vigilitatea” va reflexa „in-sufla-rea”, „ră-sufla-rea”, „aspir-ația” primită ca „stimul” sau „idee”, în acțiunea „de a face”; sin-tropia cu mediul de viață este un „exemplu” de viață; unda electro-magnetică concentrică și radiantă, emisăde trup în sin-tropie, conține frecvența luminii și cadrul de referință omni-direcționale; propulsarea undei radiante a unei „idei” va duce la „conectarea” trupului, prin similitudine sau prin complementaritate, în matricea existențială sau cu alte unde existente în mediul de viață; „conectările” duale de natură electro-magnetică stabilite în spațiul  personal al trupului cu spațiul electro-magnetic aflat în mediu vor defini „modul de comportament neurologic” al trupului, ceea ce numim „autocontrolul” energiei vitale; „aspir-ația” intelectuală și „autocontrolul” energiei vitale electro-magnetice, vor stabili „asocierile” sau „corelaționările”, din grupul social; „modul de comportament neurologic” fiziologic va fi exprimat ca „mod de comportament al trupului”, în fizionomie;

·        „sortarea”, vârtejelor de abstracție substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și  abstracte sau a spiralelor de date existențiale pentru „asociere” mentală sau pentru conectarea trupului, este mecanismul rețelei neuronale sau a cablajului neuronal stabilit între memoria deținută, energia de viață conținută și  fenomenul trăit, fiind exprimată ca mod  neurologic comportamental prin:

ü  „asociere” pentru execuție – mecanismul  neuronal de sortării, prin „motivația” interioară și prin „control” al energiei vitale poate avea două sensuri reverse ale activării „impresiei” date de excitantul exterior, de acceptare sau de blocare a proceselor; transformarea energiei vitale conținute în energie „utilă” nervoasă, necesară acțiunii derulate, o numim „de-presie”; „curgerea” energiei vitale, în trup, va asigura cunoașterea senzorială;  cunoașterea senzorială electrică va stabili „preferința” comportamentală, în urma „impresiei” avute; transformarea energiei vitale în energie „utilă” are loc prin curgerea energiei vitale de sus în jos și revers de jos în sus, în trup; reacția magnetică va fi automată, fiind dată de pre-dis-poziția intelectuală de anticipare, prin magnetismul activ a realității subiective și prin „neliniștea” interioară, ceea ce de-numim „fler”; „flerul” este o „auto-profe-ție”; în entropia neurologică, ca nevoie de echilibrare a energiilor, se va induce „forța” gravitației imaginii și a sunetului, iar  abordarea comportamentală a fenomenelor, în direcția spațiului exterior al trupului va determina „absorbirea” energiilor din mediu, ceea ce va duce la „con-topi-rea” cadrelor de referință, după „afinitatea” acestora; conectarea cu exteriorul de viață va fi „blocată”;

ü  a învăța - adică „conectarea” cu mediul de viață, ceea ce numim „su-presie” – după stabilirea cunoașterii senzoriale, aceasta este conexată cu memoriile deținute, prin „în-vârti-rea” datelor preluate din mediu; „în-vârti-rea” are loc prin direcționarea energiei vitale în fața și în spatele capului, în mod revers; „a-mor-s-a-re-a” stimulului, mesajului, ideii va declanșa „poziția” intelectuală a „amintirii” fenomenului și anticiparea pasivă a acestuia; „amorsarea” și „învârtirea” vor duce la eliminarea „restricțiilor” din genom și din memorii, ceea ce numim cult-i-va-re-a abilității, perfecționarea calității, corectarea defectului, a interdependenței, a obiceiului sau a obișnuinței; sintropia neurologică, ca abordare comportamentală a fenomenului, în direcția spațiului interior, prin „atenție” interioară (electric) și „acord” (magnetic), asupra stării trăite de trup, va determina „re-cep-ția” și „per-cep-ția” în epicentru, dată de „prezența” acestuia; „percepția” va fi exprimată ca „plăcere” sau „neplăcere” a celor trăite, ceea ce numim  „atracție” sau „repulsie”, față de fenomenul trăit.

 

 

 

 

 

Acest capitol cuprinde „oglinzile electro-magnetice”, prezente în mediul de viață. Cunoașterea legilor natural vii, care „legiferează” fenomenul „viului” va genera înțelegerea mecanismului gândirii lăuntrice naturale.

De ce??? Pentru a cunoaște „vocația existențială” este necesară cunoașterea „interiorului” propriu, prin co-relațiile raționalului, ale intelectului cu memoriile filogenetice și ontogenetice sau probabilitatea de conectare a acestora cu ființialitatea ființei. Mecanismul  gândirii lăuntrice adoptat, adaptat sau acomodat va genera „stilului” de viață al trupului, aplicat pragmatic, adică „trăirea”, precum și  cunoașterea mediului de viață, ca interior sau exterior.

Mediul de viață este o matrice electro-magnetică, realizată prin „conexarea” sau „conectarea” organismului la forma fenomenului, ca imagine electrică și culoare cu cadrul de referință co-respunzător sau co-răspunzător. În fenomenul „viului” legitățile acționează, în mediul de viață și în „existența t-rup” unei ființe vii, oglindindu-se reciproc, în actul trupului și în trăirea  ființei, ca proces al „cogniției” sau al „învățării” și a „acumulării” cunoașterii, prin „înțelegerea” acestora.

Actele  interioare desfășurate în conștient, date de vigoarea trupului sau desfășurate în conștiența necunoscută, date de vigurozitatea trupului, vor genera acțiunile fizice, ca „efecte” secundare ale „a fi în viață”.

Unda radiantă este pre-vizibilă, pre-dictibilă și pre-ascultabilă, adică conține frecvența de culoare 40 hertzi și vibrația de 41 hertzi. Undele „iradiate” conțin „criptările” semnificărilor pre-vizibile ca „imagine” sau culoare și sunt pre-audibile. Undele  „radiante” sunt „codările”   pre-ascultabil-e ca „tonal”, în ambele „sensuri” re-vers-e, magnetic. „Criptarea” sau „codarea” „con-textului” în secvența semnificantă sunt co-notate și de-notate de „sensurile” re-vers-e ale tonalului  generat.     

Codarea sau criptarea limbajului este stabilită prin interacția între două particule de natură electrică (foneme-vocale și consoane) în care tonalul este „liantul” care „con-topește” literele, în secvența pre-vizibilă, pre-audibilă sau pre-ascultabilă, analog legăturii chimice formate, în substanțele chimice.

Limbajul „sonant” este o „cod-are” a fonemelor vocabulelor.

Limbajul „di-sonant” este o „cript-are” a fonemelor vocabulelor. Folosirea nepotrivită a sensurilor reverse în „cript-are” sau în „cod-are”, generează „di-sonanța” con-textului, care poate fi o „semnificare”, ce conține un tonal neadecvat semnificației, numită „di-sonanță afectivă” a cript-ării sau o „semnificare” neadecvată, semnificantulului tonal, numită „di-sonanță cognitivă”. „Exprimarea” limbajul folosit interior va co-nota sau va de-nota „di-sonanța” folosită în verbalizarea sau în oralizarea secvenței de limbaj, prin „cript-are-a” sau prin „cod-are-a” con-textului.

Aspectul electro-magnetic al „comunicării” are două părți: una interioară, dată de generarea limbajului interior, ca „semnificare” a răs-pun-sului și una exterioară dată de „iradierea” sau de „propulsia” „semnificării”. „Înțelegerea” sensului electro-magnetic al „comunicării” co-notează și de-notează generarea limbajului expresiv folosit, ca „răs-pun-s” sau ca „pre-lucrare” a semnificărilor preluate, din mediu.

Într-un proces viu derulat, „așezarea” „imaginilor” sau a cadrelor de referință corespunzătoare (sunet) poate fi în secvențe ale „cadrelor” (eveniment ordonat) sau în „norme” (eveniment cu secvențe „amestecate”).

„Con-figur-ațiile de viață”, ale fenomenelor naturale și vii, sunt „cadre de con-viețuire” ordonate în sensul vieții - din trecut în viitor-, care vor determina „existența” trupului și „trăirea” ființei. „Con-figur-ația de viață” este o „con-jug-are” specifică unei specii, prin secvențierea „cadrelor” definite și coerente, între sarcina electrică (imagine, culoare) și paritatea acesteia cu sunetul cuprins, ceea ce numim „semnificarea” speciei.

Fiecare specie are un „cadru de con-viețuire” specific și o secvență ordonată a acestora, ca semnificare.

„Datele” existențiale conțin „cadrele de con-viețuire” necesare funcționării unui organism viu, pentru dezvoltarea sau pentru evoluția acestuia.

Funcționarea unui organism poate fi ca un „tot” al componentelor deținute sau ca funcționare „separ-ată” a componentelor. Funcționarea unui organism în mediul de viață poate fi dată de funcționarea „totului” sau ca funcționare fragmentată a acestuia, într-un mediu social.

„Calitatea” de sistem deschis a organismului viu va permite „com-unic-are-a” datelor existențiale, între organism și mediu sau între două organisme, de aceeași specie.

Datele existențiale sunt secvențe ale „con-figur-ațiilor de viață” cu „cadre de con-viețuire” ordonate, din semnificarea speciei.

„Com-unicarea” datelor existențiale poate fi „tăcută” (prin atingere tonală) sau „verb-ală” (prin sunet direcționat).

Spre deosebire de animale (băzâit, șuierat, mârâit, lătrat, mieunat, cântat, urlat etc), OMUL are „trans-mut-ată” „semn-a-liza-re-a” prin  sunete  a „semnificărilor” speciei, într-un „cod de semn-a-liza-re” dual, dat de in-ton-are. „Codul de semn-a-liza-re” dual, ce reprezintă con-textul spațiului di-adică, va co-nota sau va de-nota diferența dintre „s-pus-ele”cu-vântului sau „vorbe” or-ale.

Ca descendent al mamiferelor superioare, „cadrul” existențial, al omului, în cele două fețe, este o „per-cep-ție” a dic-tonului interior sau o „impresie” a „dic-teului” și a „dic-tatului” exterior. Această „calitate” îl diferențiază de alte mamiferele superioare. Cadrele naturale „false” sunt „pre-luă-ri” ale aspectelor mamifere, conținute în memoria filogenetică a speciei umane.

Pentru om, există și norma de con-viețuire, în a cărei secvențiere sunt con-jug-ate cadre definite și coerente cu cadre naturale „false”, dar acceptate condițional de specia umană, sub forma dic-teului sau dic-tatului, ca norme condiționale.

„Com-unic-are-a” datelor existențiale, dintre interior și exterior, definește „jocul” dintre „materia” datelor și „anti-materia” acestora, ca energii ale golurilor de cunoaștere, din urmele mne-zice moștenite sau din amintirile anterioare ale ființei.

Ciocnirea a două „date” existențiale va trans-fer-a energia procesului, prin sintonie trupească sau prin sintonizare ființială, în organism, între organism și mediu sau între două organisme, de aceeași specie, conform legii conservării masei și energiei vitale. Efectele legii  conservării masei și energiei vitale vor genera interior fenomenul de „supra-viețuire”, prin sintonie sau  de „existență” ființială, prin sintonizare.

„Pulsul” natural al radiației de existență a trupului este vizibil prin „franjele” de interferență date de „pulsul” sunetului imprimat luminii. Un organism „izolat” față de mediul de viață va transforma energia vitală, în energia „utilă” a impulsului nervos, folosită ca lucru mecanic, ceea ce numim „execuție” mentală sau „de-plas-are”, prin locomoție.

„Anti-materia” (defectele caracteriale sau golul cunoașterii), deținută în urmele mne-zice moștenite sau în amintirile anterioare, este „o energie” tonală, care va „atrage” sau va „respinge” datele existențiale, din mediul de existență.   

„Natura” înconjurătoare este o „matrice” electro-magnetică. Matricea electromagnetică exterioară a trupului formează „spațiul di-adică”, cu două „oglinzi” existențiale ale acestuia, ce pot ajuta la cogniția și la înțelegerea „datelor”, conținute în fenomenul parcurs, între amintirile anterioare sau urmele mne-zice moștenite și „datele” absorbite din mediu sau propulsate în mediu. Matricea electro-magnetică, ca „spațiu di-adică”, prezentă în interiorul ființei, va „a-fișa” evenimentele, sub forma imaginii „senzației” trupului sau a imaginii „impresiei” raționale a fenomenelor.

Dezvoltarea sau evoluția unui sistem biologic viu și deschis, în ordinea „cadrelor” (din trecut în viitor), are loc în toate componentele constitutive: trup, ca urme mne-zi-ce moștenite și ca trăire existențială, a amintirilor  anterioare. „Con-figur-ațiile de viață” sunt un ansamblu constituit din „semnificații” și „puls” imprimat și vibrat, adică „mișcat” („lumină” sau „întuneric”).

„Con-figur-ațiile de viață” sunt „cărămizile” memoriilor filogenetice și ontogenetice,  ca urme mne-zi-ce moștenite sau ca  amintirilor anterioare, ce alcătuiesc „fenomenele” vieții person-ale ale trupului.

Un „fenomen” natural, din trup este un „continuum” al semnificărilor și al sensului energiei vitale, ca „sens” și direcție, care va „îm-pachet-a” lumina (codare sau criptare) în ritmul de viață al trupului și va defini „dezvoltarea” sau „evoluția” bi-o-logică și existențială a trupului. „Sensurile” și „direcțiile” de „îm-pachet-are” sunt re-vers-e, con-form-e ritmului circadian, stabilit prin ora „nașterii” ființei, care este diferită de nașterea trupului, prin fecundația ovulului de către spermatozoid.

Un cadru existential al trupului, de valoare „critică” pentru o ființă umană cuprinde o frecvență a imaginii de 40 hertzi și o  „radianță” a sunetului, în microunde „reci”, de vibrație 41 hertzi, ceea ce numim „rezonanță”.

Valoarea „critică” a unui cadru existențial, adică „pulsul existenței” trupului este ceea ce numim „trăi-re” și care va determina „expansiunea” sau „colapsarea” în sistemul viu al trupului.

„Natura” înconjurătoare, pentru un sistem biologic deschis și viu, este o „oportunitate” și o „provocare” existențială sau „un zgomot fenomenal”, re-simțit la nivelul trupului, prin simțurile senzoriale ale trupului. Ceea ce numim „natura” unui sistem biologic deschis și viu, este „existența” par-curs-ă și trăită. Existența parcursă este o succesiune a „datelor existențiale”, dată de funcționarea sistemului nervos central și a celui vegetativ, succesiune cunoscută, prin „senzația” subiectivă (prin simțurile trupului) sau prin trăirea ritmului de acord a ființei.

„Senzația” subiectivă rațională sau intelectuală este dată de definirea prin dimensiunea fenomenului, ca „spațiu încolăcit” și „privit”, ceea ce numim „inter-pret-are” a fenomenului. „Per-cep-ția”  existențială, a ceea ce numim „cogniție” și „înțelegere” a fenomenului, este dată de definirea fenomenului, ca „spațiu des-colăcit” al „pre-dicției” și „pre-ascultarii acestuia. Spațiul di-adică al existenței personale poate avea „frontiere” sau poate fi „nedelimitat”, ceea ce va determina „repausul” sau „mișcarea” cadrelor existențiale aflate, în acel spațiu al existenței trupului și ființei.

Pre-miza rațiunii este o „motiv-are” generată de „excitarea” ariei septale a creierului, care va „afișa”, în spațiul di-adică interior, fețele electrice ale „fenomenul natural”, care poate conține tonale:

·        active - adică evenimente „amestecate”, ca instantanee „înghețate” statice, electrice și „ancorate” în amintirile anterioare sau urmele mne-zice într-o direcție, dată de cadrul de referință al trupului;  instantaneele „înghețate” pot de-nota „înregistrări” filogenetice, „moștenite” de la mamiferele superioare, „moștenite” de la genitori sau „înregistrări” ale ființei, ca „achiziții” ale vieții anterioare, prin trăire; un instantaneu „înghețat” este detectat, ca o „senzație” senzorială a trupului,  prin „căldura” sau „răceala” acestuia, care va scădea „amestecarea” evenimentelor, prin „curgerea” sunetelor din fenomen în intelect; „fixarea” trăirii în cadrul memoriilor filogenetice sau în cadrul amintirilor anterioare va genera lipsa instinctului de explorare privind „curgerea” cadrului existential și va întări „interesul” instinctului de aluzionare materială, pentru schimbul energiei vitale și boala severă a trupului - „arhedonia”, ceea ce de-numim „plictiseală” și „nesiguranță de viață”, exprimată prin „angoasă” și „durere” existențială a trupului; evenimentele sociale exercitate asupra mediului ca o „putere” sugestivă a instinctului de aluzionare materială substanțială, circumstanțială, conjuncturală și  abstractă va genera interior „dorința” de „prestigiu” (apetit), în grupul aparținator; „puterea” sug-esti-vă este exercitată, în cele două extreme: ale „datoriei” sau ale „obedienței” intelectului electric, receptor, stimulând ariile de „recompensă” sau de „pedeapsă” ale memoriilor cerebrale cu conținut filogenetic, urmă mne-zi-că sau amintire anterioară deținute; „puterea” sugestivă „excită” „moștenirea” de la mamiferele superioare, a urmelor mne-zice sau a amintirilor anterioare, exprimată prin procesul de „inter-dependență” pentru obținerea „hranei” materiale substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și  abstracte și prin participarea la desfășurarea procesului  de prădare și de prăduire; ontogenetic uman, această „interdependență” mamiferă a fost transformată în „ideologia” de „părtini-re”, care va „mal-forma” individul uman, pentru a avea o „competență” limitată, ca „unealtă” specializată (rol), în  utilizarea acestuia practicată de grupul social; „ideologia” practicată, în grupul aparținator, poate genera o „atitudine” de „supunere” sau de „revoltă”, însoțită de lipsa schimbului de energie vitală. 

·        pasiv – prin „in-tact” interior, în care normele de con-viețuire prezentate, prin „vigilitatea” energiei vitale, din „fenomenul natural interior” conține evenimente secvențiate „ordonat”, necesare „cunoașterii” cadrelor tonale; „trăirea” trupului va fi cea a „interesului” de schimb cu exteriorul, care va genera „excitarea” optimă a procesului interior rațional; explorarea „curgerii” „cadrelor” existențiale interioare (plăcere trupească sau existențială), în ordinea existențială (din trecut în viitor), va defini „direcția” și „sensul” dezvoltării sau evoluției trupului; explorarea „curgerii” „cadrelor” existențiale exterioare, în ordine, din matricea electro-magnetică a mediului social (din trecut în viitor), va defini „direcția” și „sensul” dezvoltării sau evoluției procesului rulat; dezvoltarea sau evoluția unui sistem biologic deschis, în ordinea „cadrelor” existențiale (din trecut în viitor) va duce la diminuarea „anti-materiei” deținute și la exprimarea „fenomenului de viață” par-curs; prin „con-tact” exterior și co-opera-re, la activitățile grupului social în se va genera procesul de „învățare continuă” interioară; explorarea „curgerii” „cadrelor” existențiale exterioare ajută la cunoașterea „pericolului” privind lipsa schimbului energiei vitale, într-o direcție, dată de cadrul de referință (sunet); cunoașterea va fi dată de „cogniția” „diferențelor tonale” dintre fenomenele interioare și cele exterioare și înțelegerea acestora.

„Des-făș-ur-a-re-a” fenomenului natural, într-o nouă  per-spectivă, se va face prin „oprirea” sau prin „mișcarea” cadrelor tonale, în spațiul amintirilor anterioare sau a urmelor mne-zice și prin legile electro-magnetice naturale, care vor defini „comportamentul” și „atitudinea” trupului.

Comportamentul și atitudinea trupului pot fi determinate de funcționarea componentelor organismului, ca expresii ale:

·        intelectului – o combinație între fiziologia trupului și componenta mentală fizionomică (intelect); „formula” intelectuală a datelor este o „uimire” invizibilă, ce trebuie explicată, sub forma „înțelesului”, prin cogniție; astfel de „formule” intelectuale, „cript-ate” ca „super-sti-ții”,  „dogme” sau ca „teorii” ale fenomenului natural viu, aflate în mediul de viață,  le de-numim „fant-om-e”, „duh-uri”, „con-vinge-ri”, „pre-judecăți”, „credințe”; „cadrul de referință” va da „impresia” imaginii electrice și statice intelectuale, prezentă în „dogme”, „super-sti-ții”, „teorii”, „ideologii” și a tonalului „necunoscut” sau a tonalului știut ca „cunoscut”;

·        con-cepe-rii– o combinație între fiziologia și fizionomia trupului, prin componenta mentală (intelect) și inteligența deținută, , sub forma unei ”spirale de abstracție” substanțială, circumstanțială, conjuncturală și  abstractă; „spirala de abstracție” a noțiunilor conceptuale, este o „cript-are”, cuprinsă în ceea ce numim „știință” teoretică, tehno-logică și materială; „știința” teoretică, tehno-logică și materială „pre-vede” și „pre-zi-ce” efectul fenomenului ca fiind „adevărat” sau „fals”, prin „interpretare” sau prin „experiment”, dar nu cunoaște cauzalitatea vieții; „știința” teoretică și materială personală poate fi con-ținută în memoriile filogenetice, a urmelor mne-zice sau a amintirilor anterioare deținute; de-monstra-ția logică rațională are un sens și o direcție o-pus-e vieții;

·        „con-știință”, dată de îmbinarea dintre sarcina mentală de efectuat (tema) și epicentrul existențial (energia vitală conținută) cu intelectul capabil de inter-relaționare sau inter-conectare, ca „depozitar” al memoriilorși amintirilor anterioare; bunul simț (țelul, crezul și ținta) este dat de „re-cep-ția” și „per-cep-ția” cadrului de referință a  fenomenului par-curs și trăit; „re-cep-ția și „percepția” cadrului fenomenului, urmate de înțelegerea acestuia va fi exprimată, după cugetare, ca „i-de-i” noi.   

Legile fenomenelor naturale electro-magnetice reglementează formarea memoriilor deținute de un organism, prin funcționarea sistemului nervos central (autonom) și cel vegetativ al trupului. Funcționarea sistemului nervos ajută la „organizarea” ierarhică a semnificărilor, în amintirile anterioare sau în urmele mne-zice sau între organism și mediul de viață, alcătuind  expresiile sau exprimările trupului.

Legile fenomenelor natural vii, interioare sau exterioare, care reglementează organizarea ierarhică naturală a vieții, sunt:

1.      legea electro-magnetismului; legea reglementează construcția „datelor” necesare existenței vii, prin „ancorarea” în memoriile sistemului viu, a „con-vingerilor” sau a „con-figurațiilor” de viață, formate din „imaginile” conținute și cadrele de referință, corespunzătoare acestora;

2.      legea conexiunii sau conectării undelor electrice cu cele magnetice; este legea care „țese” tonalul cadrelor de referință (sunete) omni-direcționale între „imaginile”, formând matricea existențială a „spațiilor di-adică”;

3.      legea organizării ierarhice naturale vii – este legea care încadrează o specie vie în filogenia „viului”; conform acestei legi fiecare organism are o „apartenență” de specie, înregistrată ca memoria filogenetică a speciei și deținută de fiecare individ al speciei; conform acestei legi fiecare „imagine” electrică și statică are o „apartenență” în organizarea ierarhică de ordine a secvenței tonale; „ancorarea”, prin cadrul de referință, va organiza ierarhic memoriile organismului; 

4.      legea port-anței energiei vitale; reglementează con-ținut-ul „cadrului de con-viețuire” al speciei vii și de energie vitală a trupului, prin ceea ce numim „vibrația” undelor, adică „rezonanța” trupului cu  imaginea electrică și statică transmisă; energia vitală și „cadrul de con-viețuire” conțin cadrul referențial omni-direcțional, cu o culoare de frecvență 40 hetzi și un sunet cu vibrație de 41 hertzi;  „disponibilitatea de viață” a unui trup individual  sau a „epicentrul existențial” conțin cadrul de referință omni-direcțional, ca energie vitală deținută; fiecare organism posedă o energie vitală, prin încarnare, care va „identifica” disponibilitatea de viață a  propriului trup sau a altui organism prezent în mediu; fiecare organism posedă un epicentru existențial, prin întrupare, care va „identifica” epicentrul propriu sau a altui organism prezent în mediu;

5.      legea rezonanței electro-magnetice; este legea care reglementează recepția și percepția „tonalului” cuprins în proces, prin „rezonanță” magnetică; legea legiferează conexiunile sau conectările de „ancorare” ale cadrelor de con-viețuire din memorie cu cele existente în mediu, prin „empatia” trupului (mental), ca „simpatie” sau „antipatie” între două trupuri, din aceiași specie sau prin trăirea fenomenelor, ca „atracție” sau „repulsie” magnetică;

6.      legea garantării reciproce sau a reversibilității de „consum”; legea reglementează schimbul energiei vitale, în  „cedarea” sau „primirea” acesteia și garantează „reversibilitatea” mut-u-ală a energiei vitale; „reversibilitatea”  este dată de „disponibilitatea de viață” a unui trup sau de epicentrul acestuia; „disponibilitatea de viață” a unui trup este „oglindită” în co-relațiile stabilite, iar epicentrul este „oglindit” în conect-ările unui trup; „reversibilitatea” energiei vitale este „re-cunoscută” de către conștiența (tonalul) trupului; „reversibilitatea” este aplicată, de către trup, altor indivizi, aflați în grupul „social” de „filiație” sau de „apartenență”; 

7.      legea inter-dependenței undelor electro-magnetice; reglementează „similitudinile” sau „contrariile” trupești, prin sarcinile electrice deținute de trup și prin magnetismul acestora,  ca „atracții” sau „respingeri”, aflate în co-relațiile cadrelor de conviețuire ale speciei;

8.      legea autonomiei de viață a unui organism; este legea care reglementează dezvoltarea liberă a structurilor organismului (trup) și siguranța disponibilității de viață a ființei, conținute;

9.      legea unicității organismului: unicitatea, prin energia trupului, asigură „individualitatea”, ca integrare a trupului în a trăi fenomenul de viață și „individuarea” ființei psihice, ca ființă „participantă” sau „co-opera-ntă” la fenomenul natural exterior; „unicitatea” co-relațiilor stabilite între energia trupului personal cu celelalte componente ale trupului sau cu alte ființe din mediul de viață, de-notă fenomenul natural de „apartenență”  și de „afiliere” sau de „com-uniune”, într-un grup social; „unicitatea” asigură „tactul” individului, care este o formă specifică, dată manifestării, comportamentului, atitudinii, oralității sau scrierii, ca „expresie” a semnificării personale a trupului;

10.             legea existenței trupești și a trăirii individuale; reglementează trăirea în trup și  trăirea, prin existența „epicentrului”, prin „cadrul de con-viețuire” autentic, dat recepției „percepțiilor” de plăcere sau neplăcere, re-simțite de trup sau dat recepțiilor „percepțiilor” de „atracție” sau de „respingere” ale epicentrului; „inter-conectarea” trupului se realizează, prin fenomenele de „in-tact” interior sau de „con-tact” exterior, cu alte ființe umane sau cu mediul de viață; tonalul „cadrului de con-viețuire” unic este baza „imprimărilor” în memoriile  organismului, care asigură fenomenul de cogniție, baza „descoperirii”;  inter-conectarea asigură „capacitatea” de individului de „gestionare” a energiei vitale, prin „tolerare” sau prin „amânare” a recompensei materiale substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și  abstracte sau „renunțarea” la aceasta și frustrarea trupului; inter-conectarea este suportul fenomenului de descoperire, prin „transfer” și „contra-transfer” al datelor existențiale, prin  „îm-părtă-și-re-a” cadrului de con-viețuire, urmată de „ancorarea” cunoștințelor cauzale, în memorii.