În decursul vremurilor, trupul uman a fost de-numit Adam și Eva, gândul acestora a fost de-numit Cain sau Abel, iar „altcineva”, a fost de-numit Enos, ca „stare” a trăirii avute. „Starea” trăirii avute, ca atribut  la întruparea unei ființe umane, impulsul vital, ca undă electro-magnetică, în mișcare invizibilă, este cel care va da „atributele” trupului sau ale putinței magnetice.

„Atributele” trupului sunt conferite de partea electrică a undei impulsului vital, care va acta rațional sau intelectual, pentru activarea „memoriilor” anterioare, deținute de esență, ca amprentare mnezică. Partea  electrică a undei impulsului vital va atrage sarcină opusă electrică, care va fi dusă prin impuls nervos, în funcționarea componentelor nervoase, ceea ce s-a de-numit „similar” sau „empatie” , față de „simpatic” sau „antipatic”. Activarea  „memoriilor” magnetice anterioare ale esenței va fi pasivă, ca „reflector” a celor deținute. Activarea acestor memorii mnezice au fost de-numite, ca atribut, al ființei „medium”. „Mediumul” este un „oracol” și un „ghicitor” al mediului interior „scris” deja. Puterea propulsoare a acestor urme mnezice a fost de-numită „voință”, ca poftă a trupului și nelegiuire a propriei trăiri. „Voința” va personifica trăirea, în forma sacrificiului, de impuls vital sau a victimei, de jefuire a impulsului vital. Personificarea  trăirii a fost inclusă în „ceremonialuri” exterioare, ca „ofrande” ale impulsului vital, aduse propriei trăirii, prin jefuire. „Ceremonialul” exterior, de primire a „ofrandei” și de distrugere a altora, este prezentat simbolic, în scrierile despre Doinyssos și Demetra.

Impulsul vital a fost de-numit „altcineva”, (H-y-e) și (E-y-e), inclus în existența trupului, în cele două aspecte magnetice:

·                 pasive, ca ea - „ziditorul” (H-y-e) materiei trupului și construcțiilor nume-nale; puterea pasivă a fost de-numită „inteligență”, necesară pentru a „trăi” mișcarea pentru a deveni obiectiv existențial (e-h-a-y-a-h); devenirea obiectivă a fost de-numită „veșmânt” sau „voal”, „coroană”, adică „lumina” trupului, dată de amprenta purtată sau „chip”, ca „oglindă de foc”, a esenței deținută; „lumina” trupului a fost considerată o „dovadă” internă obiectală (H-y-a-h); „dovada” internă obiectală va genera existența pasivă a manifestatului trup; confuzia mentală create între partea magnetică pasivă și existența pasivă a generat decuplarea „altcineva”, denaturarea trăirii și posibilitatea de re-unire cu alte radiații pasive exterioare;

·                 active, ca el (E-y-e) - „regeneratorul” sau „distrugătorul”, prin propria „creație”; puterea activă a fost de-numită „păstrătorul”, necesar pentru a „executa” mișcarea,  pentru a deveni „prezență” (i-a-h), care   a fost de-numită  „cap alb”, adică „înțelepciune”; cuplarea sistemul inclus, pentru  „a crea” existența va genera recunoașterea obiecției și exprimarea acesteia, ca proces nume-nal activ, sub forma „cunoștinței” cauzale, adică configurația de viață sau moarte;

Conștiința este un  „verb” manifestat în actul trăirii, o „invocare”, necesară pentru a percepe sau a gândi. Exprimarea conștiinței a fost de-numită „ocultism”, ca parte rațională, a cunoașterii amprentelor sau cunoaștere ocultă, ca parte a esenței deținute. „Ocultismul” este un demiurg” nume-nal, manifestat ca „idol” al scrierii interioare, o conștiință speculativă, a glifelor, a  emblemelor și a cultului amprentat. Cunoașterea  ocultă este o adaptare  pentru a face un „text”, în construcția nume-nală, ceea ce a fost de-numit „prooroc”și „teogonie”, adică cu capacitate de a vorbi și de a scrie. Ocultismul  și cunoașterea  ocultă, ca părți ale dogmei oculte, au fost de-numite „har”, în cele două extreme ale:

·                 voinței, dorinței, vrăjitoriei și efectului „rău” al „formulei blestemului”, ca pocăință, exercitată prin (auto)hipnotism; legarea electrică, prin „fantezia” iluzorie a legământului amprentat, este o „povară”; purtarea acesteia a fost de-numită „țap ispășitor” sau „fonografie” literal a cuvântului, iar mai târziu, „karmă”; scrierea apocaliptică este exprimată ca emanție a ambiției de trăire; scriptura temporară a cuvântului dublu discordant, va ascunde sensul propriului „crez” de acord;

·                 chintesenței, conștiinței și căinței, sub forma consemnării simbolice a creației executate, sub forma „veșmântului” (emanație-apocalipsă) sau „chipului” (gând viu); „taina”naturii, ca proces nume-nal al generării limbajului este un „tăiș” dublu;  limba primordială a vorbei și intonarea acesteia, din sistemul nume-nal, prezintă „față la față”, semnificația (imaginea) și semnificantul (sunetul) acesteia; sensul dat vorbei este dat de permutarea silabelor, pentru a imprima secretul sau a cădea în „păcat”; sunetul insingnifiant al invocației, ca principiu generator al limbii primordiale a fost de-numit „bună vestire”, „ochi veșnic” sau arhanghel Gabriel; schimbul energetic revers, care menține fecund ordinea naturală a trăirii, prin configurația gândului de „bine” a fost de-numit „armonie” a fluxului propulsat exterior; figura perfectă a limbajului nume-nal a fost reprezentată, ca imagine, sub forma literei „deltha”, a unui „lotus” sau a unui „crin”

 

Sistemele oculte ale cunoașterii, denumite „universale” sau „secrete”, aplicate descifrării „misterului” androginic, care vizează „terminologia” sau unitatea absolută invizibilă a unei ființe umane, sunt progresii necunoscute ale „întâmplării” duale trăite. Sistemele de determinare genetică a sexului unui organism uman a fost de-numit Abraxas, X și Y, ca posesie a „geniului” dat  de:

·                 calculul simbolului hieroglific, de ideosincrazie privind natura lucrului (rațiune) sau o magie mentală, printr-o divinație referitoare la „d-zeu în natură sau natura în d-zeu” (intelect); semnificația „literei”, prin cuvânt, este o „interpretare” a rațiunii existenței unui lucru; cunoașterea semnificației „literei”, din construcția cuvântului este o „uzurpare” a impulsului vital conținut; descrierea făcută prin „descripție” co-notează „cuvântul” și „fapta” corespondentă; „glifa” celor primite prin amprentare de la antecesori, este Y, ca părtinire și intoleranță, față de alte universuri;  calculul simbolului hieroglific, în cele două părți magnetice, a fost imaginat, în decursul vremurilor, ca imagini ale lui Prometeu și Hecate, iar „rațiunea” ca imagine a „vulturului”; legarea literelor în cuvânt, prin legământele rațional sau intellectual, au fost de-numite „demoni”;

·                 putința creatoare, de-numită „teogonie ocultă” este dată de apreciere, gândire și vorbire, în construcția unui „gând”, privind „lucrul” viu, prin conștiință, de „răsucire” a sunetului și sensului veșnic, adică a impulsului vital propriu; semnificația „literei” va fi dată de „autor”, în forma unui caracter senzar (înțeles), care va explica simbolul folosit; putința creatoare, în cele două părți magnetice, a fost imaginată, în decursul vremurilor, ca imagini ale lui Apollo și Ceres, iar gândirea ca imagine a „porumbelului”; legarea literelor în vorbe, prin „căința” propriei esențe au fost de-numite „daimoni”, ca analogii ale mișcării impulsului vital și legării acestuia, în procesul nume-nal.

 

 

Simbiologia sau biologia intuitivă este o cunoaștere transcendentală a cunoștinței cauzale exprimată ca rost și folosință ale impulsului vital, de către „păstrătorul” esenței, în trăirea și țeserea impulsului vital, în natura intimă a fenomenelor trăirii și a celor nume-nale, o gândire profundă simbolică, de-numită „magie” albă sau neagră.

De-numirea „magie” albă sau neagră a fost „exploatată”, în mediul exterior al ființelor umane, ca metode de „inițiere” externe a ființelor, folosindu-se imaginea unor „îngeri-stele” externe, ca „imitații” ale proceselor naturale „in vivo”. Imitația inteligenței, sub forma „curiozității” formei obiectale a acesteia, a generat poteca bătătorită a „nirvanei” intelectuale, între ființele umane, ceea ce afost de-numit „turmă”. Descrierile acestor fenomene, considerate „in vivo”, dar în fapt „in vitro” au fost păstrare în „arhivele” umanității, ca dovezi materiale ale disprețului, față de trăirile autentice umane. Reformarea simbiologiei, prin „simbolurile” mimetice, copiative sau parazitare doctrinare și ale științei materialiste formale, a generat aluzia și halucinația formulei externe a obiectului, în evitarea realului existențial. „Instrucția” materialistă, prin sugestie interioară, urmare a unei insuflări din exterior, a generat convertirea în interpretări false și persecuțiile, ceea ce s-a denumit  profanare sau vanitate a altora. „Smerenia” este cuvântul cel mai uzitat în captarea atenției nervoase, ca imitarea a vandalismului, ocultismului și spiritismului.

„Păstrătorul” esenței deține o „taină” îngropată, într-o „criptă” invizibilă, de-numită „solitudine” și numită „pioșenie”, față de manifestarea existenței. „Taina” îngropată este o „putință” magnetică, dată de teosofia și teurgia, pătrunderii simbiologiei și de înțelegerea intuitivă a „tonului” inefabil al analogiei executate, între interior și exterior. Putința  magnetică este dată de o combinație a consemnării frazeologiei și analogiei nume-nale, prin „harul” cu „dar” limbajului esenței deținute. Legea secretă a naturii, dată de teosofie și teurgie are ca expresie „aplicația” trăirii viului, în gândirea profundă a peoceselor fenomenale și a celor nume-nale.

„Aplicația” trăirii viului a fost reformată, în expresia cultului falic exterior, al egoismului și indiferenței, față de altul și printr-o „ficțiune” orală, fără sens vital. „Atributul” sexual al electromagnetismului viu a fost de-numit „fascinație” și „oratorie”, prin speculația erorilor nume-nale, ca „ștanțe” sau ca „apocrife”, ale tabuurilor duale, date de fraudele viului.

Cunoașterea transcedentală are două părți duale existențiale: inteligența și înțelepciunea. Cele două părți duale existențiale le regăsim în combinarea electromagnetică a undelor radiante, care au fost de-numite „eter”. Undele  radiante este impulsuri vitale aflate în orice mediu viu. Cunoașterea transcedentală și  cunoștința cauzală duale, în părțile electromagnetice,  sunt propulsate, în culoarea alb-strălucitor a „lăcașului” generator, în mediul de viață, ca expresie combinată a  „crezului” de manifestare a existenței, ca invizibil al trăirii acesteia. „Priceperea” esenței este o gnoză incognito, o „cheie” de scriere „hieratică” a certitudinii adevărului existențial, într-un curent vortex al „vântului” de la est de vest, de la drepta la stânga. „Suflul” electromagnetic generat de esență, ca explicație a invocărilor manifestărilor naturale, ca amintire semnificativă și semnificantă, este o „perspicacitate” a tăriei și „înfierării” impulsului vital deținut, pentru definirea înțelesului celor trăite.

„Suflul” electromagnetic a similarului proscris, este legea fatală, dată prin dezacordul putinței magnetice, este o ingratitudine, o calomnie, un blestem sau o minciună, oferite ca răsplată a aspirațiilor, preluate din mediul viu.

 

Planul 6 al existenței umane –omul individuat- ora-tor și ascult-ă-tor versus omul existențial

Atașament și dependență Versus Atenție și prezență

 

Starea de „a-tenție” va da „per-cep-ția”, de plăcere sau neplăcere a trupului, în planul personal sau al altora. Locul de viață al unei ființe, poate fi definit ca:

·        omul lăuntric (EU) conștient și cunosc-ă-tor al tiparului mental logic și al înregistrării permanente în  in-conștientă (TU), a experienței avute, în co-relație cu memoriile deținute;

·        omului activat și aflat în propria existență, bazat pe energia de viață (EA) și a energiei de moarte (TU), valorizată prin în-registr(u)-rea memoriilor onto-genetice.

„Lumea”  interioară, ceea ce numim intelectual „egregor” sau „con-text” interior, poate fi:

·        perimetrul intelectual (EUsauTU) - planul mental interior, ca imagini statice, adică  „harta” noțiunilor sau regulilor sau normelor sociale și a relațiilor între acestea.

·        teritoriu de existență interior (EGO- de-numit „grădină interioară”), adică planul matricii, un concept aparținând matematicii (EUsauTUsauEAsauELsauEGO), adică „psihicul” cu în-registrările psihice, ca re-prezentari sau re-cunoaște-ri ale locului individual, în raport cu celelalte ființe (plante, animale, oameni).

„A-tenția” este instrumentul folosit pentru stabilirea raportului, dintre locul în viață  și con-textul de viață,  care va fi „orientată”, prin  mișcare în:

·        perimetrul mental, EUsauTU, care va fi înregistrat de către inteligență drept cadru de referință, sub forma spațiului 0sau1, adică nu e obiect sau e obiect;

·        starea de ordine a ființei (electromagnetism), în raport cu mediul de viață interior sau exterior, ceea ce  numim prezență;  energia vitală a existenței va fi înregistrată, de către „minte” în forma există în viață sau nu există, adică e mort;  înregistrarea este făcută de către energia procesului de existență, dată de mișcarea, sensul, direcția și efectul scontat; mișcarea psihică, pentru cunoașterea sensului și direcției este procesul de direcționare spre interiorul sau spre exteriorul ființei (centrifugsaucentripet); acesta este motivul pentru care nu există inteligență artificială. Un procesor mecanic (virtual) nu poate înregistra  și re-prezenta o energie interioară în mișcare, ci numai una imobilă, memorată printr-un program virtual, similar al ADN-trupesc.

Punctul  focal de a-tenție mentală sau de claritate a minții, dat de mișcarea;

·        oblică, care este o agilitate și un contrast al inteligenței; mecanismul mișcării oblice (mișcarea de depistarea a programului înscris în ADN – instinct animal) este specifică animalelor patrupede (în extremele lui) și este datorată poziției trupului în raport cu solul.

·        orizontală, care va conduce la con-fortul trupului;

·        verticală, care va conduce la stabilitatea și fermitatea existenței, prin calm și liniște;

·        ne-mișcare –punct orb al de-ce-dat-ului sau al pre-plex-ității trăite;

Punctul focal de claritate este actul psihic de:

·        „magie”- prin care se pierde sensul existenței, prin care se „stinge” viața, adică creația este egoistă, meschină și  ascunsă, iar energia vitală este „mâncată”;

·        „re-cunoaște-re”; acest act îl de-numim conceptual apreciere sau neapreciere, aceasta însemnând că „aprindem” viața, cunoaștem conținutul a ceva (luminăm), putem crea ceva, prin energizarea unui gând sau a unui concept.

Energia de viață este principală formă de hrană a omului lăuntric activat, necesară materializării vigilității acestuia. Energia materială, ca aliment, este necesară materializării vigurozității trupului.

Noțiunea  mentală de „hrană” cuprinde deopotrivă hrana pentru trup, cât și cea pentru ființă și definește conceptul de sănătate. Amestecul, acestor scopuri sau a direcțiilor de căutare a hranei, determină starea de boală.

Pentru a fi în viață, ca trup și ființă, este nevoie de hrană pentru trup și de energie pentru ființă. Energia pentru ființă este rezultatul procesului de mișcare și de direcționare a sensului de mișcare - oblic, sussaujos, dreaptasaustângă, înaintesauînapoi.

„Vigurozitatea” poate fi realizată prin procesul de „magie”, produsul  fiind „hrana”, captată din mediu; în magie „gândirea” lipsește, adică exteriorizează intelectul și inteligența necunoscută, ca o  fantezie, fantasmă, clișeu, fals sau eichetă; „efectul” determinat, în mediul interior și în cel de viață este cel de „vierme mental”, ceea ce de-numim „entitate”, iar ca „percepție” o numim „fantomă” sau „stafie”; „entitatea” posedă „forma”, ca noțiune, regulă sau normă socială, bine definite și un cadru de referință (sunet) necunoscut; lipsa gândirii va determina o emanație, care are o formă cunoscută, dar energia conținută este necunoscută; energia de viață poate preluată din mediu, prin „im-pregn-are-a”  altei ființe, proces numit „vampirizare” energetică. Efectele sunt determinate de către fantoma, aflată în  ne-mișcare și preluată în ceea ce numim aură energetică,  care pot fi vizualizate ca un „fum” alb; efectele nemișcării fantomei pot fi de fisiune, adică imploziv - centrifug sau de fusiune, adică exploziv - centripet.

Lipsa stării de prezență va conduce la verbalizarea sufocantă, în ghem de cuvinte lungi, cu înțeles generalizat, cuvinte-moft, substantive moarte, lăsând impresia de „im-port-anță”. Această exprimare este dată de către entitatea cu formă, care ascunde identitatea, prin tăcere.

Alter-EGO-ul produce o „identitate”-un gând, ce conține „forma”, ca  cunostință  bine definită și un cadru de referință (sunet) cunoscut, ca fiind cel personal. Alter-EGO-ul ființei afiliat unui egregor interior sau exterior formează ceea ce numim con-știință, adică cunoaștere.

Cunoașterea ego-ului, ca entitate  sau a alter-EGO-ului, ca identitate, cât și a con-textului de existență va determina ceea ce numim apartenență la un egregor, ca memorie a planului trecutsauprezentsauviitor și existența dată de condiționarea socială, care  va stabili starea „con-tact-ului” uman, prin „rezonanța” de vibrație.

Vigilitatea  este actul psihic de a procesa energia bio-in-forma-țională și mișcarea acesteia în planul de existență, printr-o lentilă, care va  concentrac unda captată, necesară identificării, prin atenție, cu omul lăuntric activat și având ca rezultat „creația”.  Comanda, prin in-tenție, pentru declanșarea procesului de creație este inițiată de către psihic, ca alterEGO conștient, dat de  intelect și voia omului lăuntric sau de alterego-ul  conștient și inteligența necunoscută a instinctului uman . Prezența (sunetul cadrului de referință personal) ființei în contextul existențial și mișcarea interioară în raport cu direcția procesului, regresiv sau progresiv, va determina unda de radiație electromagnetică a gândului, adică „vibrația”. Forma, de particulă sau de undă, este concretizată prin puterea de a uni cele două părți ale interiorului și exteriorului, ca loc de existență – în ființă și în con-textul exterior cu ritmul mișcării  din pulsul energiei, ca  regresiv sau progresiv.

Țelul  vieții este de a trăi psihic scopul morții, care este cel de a muri ca trup și de a trăi existența dată. Apartenența la  existență, prin starea de prezență va conduce la captarea unei radiații de folos în viață, cu rostul folosului pentru ambele ființe implicate. Senzația percepțiee avute va fi cea de „șoc” al trupului sau  de „vulnerabilitate” a vieții.

Produsul actului psihic de creație, ceea ce s-a de-numit in-tuiție, este con-cep-tul gândului, care este realizat de către componenta „imagin-(n)ativ-ă” a minții, parte a psihicului, de-numită alterEGO. Produsul „gând” este păstrat sub formă de memorie sau este eliberat în mediu, sub formă de undă de radiație sau de emanație verbală,  ca spusă  a cuvântului, scrisului sau acțiunii de locomoție, în fapt.

Gândirea poate fi externalizată prin cu-vânt, vor-bă sau faptă;  gândirea este coerentă, adică exteriorizează „pre-cep-tul”, adică  noțiuneasauregulasau norma socială sau adevărul, adică cadrul de referință personal. Gândirea  coerentă, pe care o numim înțelepciune este cea care cuprinde forma adevărată și are propria energie de viață, cu toate fețele posibile. Gândul  produs de omul lăuntric activat (alterEGO), are forma exterioară de „identitate”, conține energia proprie și este ne-vizibil, folosind simțul vizual al ochiului. Prezența  călăuzește spre moarte sau este un ghid, care funcționează pur și simplu, pentru a descoperi viața. Prezența   este un mecanism de căutare a celor mai bune condiții de existență ale vieții. Prezența  include ceea ce de-numim știință. Prezența  este cea care validează, stochează, redă sau respinge ceea ce „citește”, adică creează per-cep-ția, pentru o altă ființă sau re-cunoaște-rea propriei percepții.  În starea de prezență, gândul emis, va forma o imagine vie a vor-bei vii, înconjurate de aer, cu posibilitatea de mișcare flexibilă. Starea  de prezență poate comanda funcția de cunoaștere. În  starea de prezență, emiterea gândurilor sau verbalizarea, adică „ceva” din trecut  sau „ceva” din viitor, prin  a aminti sau a re-aminti despre „ceva”. Această verbalizare o numim „avertisment”sau„precauție” sau „pre-zicere” sau„pre-viziune”.

Procesele cunoașterii înseamnă „a de-scrie”, „a co-nota” sau „a de-cripta”, „a de-nota”, în prezent,  prin „a numi con-ceptul” și energia conținută de acesta, prin:

·        „a-minti-re” a memoriilor ontogenetice, adică prin autocunoașterea acestora;

·        re-amintire, prin revelare sau prin intuiție; re-amintirea se exprimă atât sub forma „ideii”, în combinațiile ambelor fețe de bun sau de rău și viață sau moarte.

Teama sau frica de știință, prin autocunoaștere va scinda ființa în componentele ei de intelect și inteligență, despărțindu-le, lăsând entitatea fără identitate și identitatea fără entitate și făcându-le să funcționeze separat.

Funcționarea separată a acestor componente se va realiza prin conect-are-a la controlul atenției nervoase, de manipulare sau de influență, prin utilizarea altor forme de energie exterioară (din mediu sau dintr-o altă ființă), prin mișcarea oblică, care este o mișcare de forțare, adică o undă de șoc, care sparge aura energetică a unei ființe umane; consumul de droguri, băuturi alcoolice, psihotrope etc anulează această scindare și inhibă legăturile stabilite.

În stările de traumă, stări numite dis-per-are, umil-ință, ne-ajutor-are, ne-putință, tristețe, dez-amăgi-re, capacitatea de a verbaliza descrierea energiei conținute în acel „ceva” (noțiunesauregulăsaunormă) este anulată, prin scindare.

Descărcarea unilaterală a energiei conținute într-un gând va conduce la formarea unei toxine corporale, adică entitatea va rămâne imobilă, având posibilitatea de a se multiplica prin energia conținută. Această entitate este de-numită vierme mental, care va folosi energia nervoasă, pentru a se multiplica, pro-voacând „obsesia” de „ceva”, deținut interior sau preluat din mediu.

Această separare va conduce la posibilitatea ca identitatea să fie atacată de alte particule, cu unele unindu-se fără știință făcând legături de atașament (bine sau rău) sau de dependență pentru energia de  viață sau de moarte.

 

Scrisul  este o „reprezentare” a gândurilor, date de memoriile integrate sau o înscrierea noilor perspective de existență, perplexe...........perpetuarea memoriilor integrate, prin moștenirea mamiferă sau genetică și rostogolirea acelorași sensuri ale cuvintelor, în noi aranjamente logice ale „noțiunilor” scripturale învățate, este o constrângere păguboasă pentru „dezvoltarea” și „evoluția” existenței umane................

Insistența omului pentru „formalitatea” socială a grupului de filiație a speciei mamifere sau a celui intelectual, prin prelegeri scripturale nu este „viață”, ci o imitare sau o copiere imitativă, a derulării vieții, după niște constrângeri convenționale, acceptate social copiativ sau imitativ. „Opinia” intelectuală și „critica”, fără trăirea evenimentelor naturale, a devenit „sportul” intelectelor sau minților umane………..„Neacceptarea” celuilalt a înlocuit „viața” trăită și înțeleasă!! Punctele de suspensie, dintr-o scriere, arată totdeauna o „lipsă” a următoarelor imagini sau înscrieri, lăsând posibilitatea de completare, după propria libertate de gândire și trăire......... viață este așteptată intelectual sau  neprevăzută și imprevizibilă, ca trăire unică……….. fiecare are dreptul la modul său de „citire” a unei înlănțuiri scripturale de litere sau unei vieții trăite, cu intensitatea unică a impulsului vital conținut.......... cine dă dreptul altuia de a-l constrânge ce trebuie să citească, folosind niște „noțiuni” abstracte imprimate, prin tradiție sau prin cultură ???.......... fiecare are dreptul la modul său de „citire” sau de „trăire” și la determinarea vieții, prin „scrierea” acesteia!!!

Felul de a „citi” este un „fel” de a răspunde, întrebărilor rațiunii, intelectului sau trăirilor, prin descoperire, noutate, învățare și relaxarea activă a propriilor trăiri………….viziunea, bazată pe experiența personală, de a crea ordine interioară, de a confirma esența și a prefigura expresia trăirii este un mod de „afirmare”, dincolo de limitarea trupului, în cercul închis al vieții și al morții……. Înțelepciunea convențională a aberațiilor și speculațiilor, prin noțiuni nejustificate și erori de gând, determină zi de zi impactul intelectelor umane……….. viziunea convențională, ca observație semantică a „interpretării” intelectuale, divergente sau convergente, a realului existențial, este un realism naiv al liberului arbitru intelectual dezvoltat și perpetuat………

Știința este o cunoaștere lăuntrică, o percepție și o trăire personală a existenței, o operare și o coordonare permanentă a mecanismului existențial, realizată conform cu amintirile înregistrate in biblioteca akashică, în „cărțile” interioare ale trăirilor memorate anterior și puse în fapt, acum……..a pune întrebarea adecvată și a dezvălui răspunsul real, este ceea ce s-a de-numit „noroc”…….. starea de „gândire profundă”, a „glugii negre” sau a vortexului magnetic, este starea de scriere inversă a alegerii existențiale, dintre „corespunzător” și „separator”, în momentul ce are loc……….cadrul magnetic natural dual al esenței umane, unice, este dat de schimbarea „cuantei” de impuls vital, ca natură reală de a fi „înapoi”, în timp sau de a fi „rigor mortis”……….

Stările de conștiință de-numite scriptural „apatie”, „anxietate” sau „plictiseală” sunt raporturi interioare între energia deținută și beneficiul „material” anticipat și așteptat, proiectate în mediul de viață, cu influențarea și sugestionarea, electrică și negativă, a altor organisme. „Masca” trăirii, care de-notă evadarea din propria esență, fără existență trăită, dar cu teamă „respectuoasă” față de „forța” colectivă, a puterii umilitoare și a suferinței, aruncate spre alții, va genera „controlul” în desfășurarea fenomenelor, prin modificarea negativă a mediului de viață.

Starea de conștiință existențială, a esenței unice, este dată de combinația intuițiilor cu bunul simț al vieții, evidențiată în inteligibilitatea și rezonabilitatea mesajelor propulsate. Starea de conștiință existențială este un câmp magnetic al tranzițiilor de fază, din paradoxul instantaneu, al uluirii și al invocării vieții.  Funcția de undă magnetică a „implicației” sau a „evidenței”, dată de conexiunea ființelor, va genera „înțelesul”, din „spatele” controversei propulsate, în mediul de viață. Starea de conștiință existențială de-numită „armonie” este un raport între abilitatea interioară deținută de către esență și oportunitatea imaginii vizibile și provocarea invizibilă a situației, prezentă în mediul de viață.

 

Planul 5 al existenței umane – omul individualist – imit-a-tor în comport-a-ment versus omul individuat – ora-tor și ascult-ă-tor

Cuvinte: Vorbe și Spuse

Cred că unele cuvinte au pierdut litere prin verbalizare, de aceea am pus în forma (x) litera dispărută, din interiorul cuvântului. Cred că, în cuvântul „cunoaștere” a fost adăugată litera o, de fapt la originile sale, fiind „cu-naște-re”, adică „a face” un gând nou.

Ansamblul cunoașterii, ceea ce numim „cultură”, este dat de acumularea noilor gânduri, ceea ce numim „idei”, în iono-sfera omului sau a atmosferei, exterioară ființelor. Pare că litera i vine de la infinit, iar litera s de-notă același lucru cu _-∞∫^+∞, semnul matematic-integral  de la –∞ la +∞.

Energia este fenomenul de ”con-dens-are” a radiațiilor din undele electromagnetice, pe o plajă cuprinsă între material (+) și viu (+). Natura are ca necesitate vitală inter-relațion-area și de inter-dependența dintre „material” și „viu”. Necesitatea naturală poate fi materială sau energetică. Această necesitate este îndeplinită prin  combinațiile date de reflecția sau refracția sau reflexia undelor electromagnetice. Stadiile naturii, de evoluție de la material la viu, demostrează apariția diferitelor specii materiale și vii, fiecare cu caracteristicile specifice de funcționare.

Pentru speciile vii, o necesitate este inter-relațion-area și inter-dependența, fiecărui individ cu ceilalți indivizi ai speciei, ceea ce de-numim caracteristica de sistem biologic deschis sau viață socială.

A îndeplini necesitatea naturii sociale umane de inter-relațion-are și de inter-dependență, înseamnă procesul de „a aspira”sau„a eleva”sau„a cunoaște”. Necesitatea umană înseamnă și definirea (verbală sau tăcută sau scrisă) a experienței avute  (energiilor vitale -pre-text) și a experimentării (con-text), avute într-un punct fluid și ferm (ax de existență), ce aliniază câmpul electric cu cel magnetic, componente ale câmpului bio-fizico-chimic deținut, cât și cu câmpurile exterioare.

Satisfacerea necesităților este „ex-prim-at(ț)ă” prin com-unic-are-a: verbală, tăcută sau scrisă, ceea ce numim „con-fluență” energetică.  Satisfacerea necesităților, prin con-fluență, are ca efect interior, pentru o  ființă umană, „vigoarea” (sănătatea mentală-voință)  „vitalitatea” (sănătatea trupului-vrere-cunoaștere), și alinierea acestora cu „vigilitatea” (sănătatea psihică-voie), iar ca efect exterior materializarea sau schimbarea mediului de existență.

Verbalizarea - emiterea sunetelor, ceea ce exprimă voința (a chicoti sau a mârâi saua  ofta, chiar și prin cuvânt sau a trăncăni, a vorbi fără minte) este abilitatea automată, de combinare a inteligenței cu dorința voită, dată de constituția structurală (trup) a unei ființe.

Intonarea sunetelor, ceea ce exprimă vrerea volitivă, poate fi:

·        o „tranz-acție sterilă”, adică „copiată”sau„imitată”, ca „re-flecție” a  „in-conștienței” vieții, prin utilizarea tiparelor fixe (noțiuni sau sunet) ale ideologiei sau științei și care nu conține energie vitală (sferă de lumină, prin frecvența deținută), fiind utilizată pentru „a domina”, prin cele verbalizate sau pentru „a adera”, la cele verbalizate. Exercițiul intelectual, făcut în „formule” date ca „tipar” imitat de gândire (logică), îndepărtează cunoașterea. 

·        făcută cu ajutorul armonicelor de sunet; folosirea sunetului (timbru+tonului), în comunic-are-a vor-bei definește aspectele pre-textului sau con-textului.

Modul de a trans-mite, prin verbalizare, ascunde „un mesaj”, sub forma unui „sin-tactic”, ce poate fi de-criptat, prin procesul de-numit „a citi printre rân(d)-duri”, adică prin sesizarea celor „de-nu-mite”, ca spus-e sau a „nuanței” celor „numit-e”, prin in-ton-are, ca:

·        utilizare, prin lipsa „a-numi-tor” noțiuni sau tonului co-răspunzător;

·        parte a cunoașterii semn-ificației conținute în cunoștința emisă;

Ceea  ce numim „sin-tagmă” este un „șirag” de coduri, iar verbalizarea este o „în-șir-ui-re” sub forma cuvintelor, care poate fi:

·         „co-rectă”, adică trans-mite-rea sunetelor are loc între „obiect” (e-mită-tor) și „observa-tor”, ca recep(t)-tor al imaginii;

·        „ex-act-ă”, în care trans-fer-ul sunetului (energiei vitale),  prin comunic-are are loc între „ora-tor”, ca e-miță-tor și „ascultă-tor”, ca recep(t)-tor al sunetului. 

Folosirea armonicelor de sunet, în in-ton-area unui eveniment, poate fi re-prezent-ată, în componentele nervoase deținute ca:

·        „unison”- monoton, cu legătură directă între culoare și eveniment în imaginea statică emisă;

·         „doime” – în-doi-ala privind legătura directă între culoare, sunet din eveniment;

·        „terță”- uluire, ne-așteptat, ne-cunoscut al evenimentului;

·        „cvartă”- ascuns, tăinuit, ceea ce nu e spus, ceea ce nu poate fi spus.

·         „cvintă”- chintesență, ceea ce numim „in-ton-ați-e”, sens profund al evenimentului, având culoarea îmbinată cu sunetul;

·        „sextină” – re-velați-e, o poartă de ieșire din im-pas, ca recepție omni-direcțională;

·        „septimă” - asigurarea unei vibrații proporționale între intensitatea  imaginii cu „tonul”  evenimentului pre-su(s)-pus a fi trăit;

·        „octavă”- trăirea evenimentului;

Modul de a spune, ca verbalizare a unui sunet timbru cu imaginea  cu-vântului, diferă de modul de a vorbi prin cunoașterea îmbinată a cunoștinței conținute cu energia vitală a sunetului. Câmpul generat de un im-bold-ul imprimat ca o radiație de undă, care cuprinde și mișcarea conținută de energia vitală, prin ton, poate fi: linear sau altern sau oscilant sau pulsatoriu. Satisfacerea necesității cunoscută ca „percep-ție” este „cheia” de acces spre cunoașterea „ascunsă” și pentru în-țel-lege-(a) -rea verbalizării spuselor auzite.

Cuvintele sunt instrumente de comunicare, coduri de semnal-i-zare ale toleranței umane, de senzorialitate și de sensibilitate, făcute din punctul de observare al intelectului sau din axul de existență, ceea ce numim cunoaștere și mișcare a noțiunii sau cunoștinței sau normei și a cadrului de referință.

Rolul cuvintelor este de a trans-port-a in-forma-ția sau cunoașterea. Un cuvânt cu-prinde „în-văl-uită” noțiuneasau norma (pre-textul) sau cunoștința și are „as-cu-ns” con-textul - cadrul de referință al actului sau al acțiunii.

„În-văluirea” are rolul de a acoperi „simbolul” (sunetul), care devine „o taină” sau un „un secret” și din acest motiv cuvintele „auzite” sunt un labirint de semnificații înșelătoare, o aparență a celor „ex-act-e”. „În-vălui-rea” cuvântului permite verbalizarea „minciunilor”, adică verbalizarea unor adevăruri parțiale, relative, particulare.

Condiționarea socială, de-numită „con-veni(n)-ență” (pentru om) se realizează cu ajutorul „normelor” im-puse (noțiuni sau cunoștințe) și de con-textul social, al vieții sociale a ființelor din aceeași specie. Condiționarea socială se realizează prin transmiterea ideologiei sau științei și cadrelor de referință (sunet). Condiționarea socială are ca efect, asupra altei ființe, „căutarea” interioară personală a noțiunilor sau cadrelor de referință care vor „con-firma”, prin modul de a raționa sau de a gândi personal, realitatea obiectivă auzită sau ascultată, ca verbalizare.

Condiționarea  socială este rezultatul procesului de „im-plic-ați-e”- de a accepta la prima vedere cele vorbite, ideologia sau știința și cu posibilitatea de „ex-plic-ați-e”  derivată din cunoașterea personală. Ex-plic-ația poate fi dată prin: a pre-zumasaua con-siderasau a pre-su(s)-punesaua con-damna. Condiționarea socială, ca in-fluenț-are, este bazată pe folosirea forței naturale, automate, pentru a defini cele observate sau cele auzite. Condiționarea socială, ca manipulare psihică, înseamnă a interveni în procesului natural de „con-fluență”, în întenția de abatere a celorlați, de la cele pro-puse în plan interior.

Efectul cuvintelor sau „manipularea” psihică poate determina „in-fluența-rea” mentală, prin schimbarea noțiunii sau a cadrului de referință prin străpungerea câmpului bio-in-forma-țional sau energetic al ființei. Manipularea psihică este consecința deținerii unei „frici” psihice (lașitate), declanșată de o „în-(s)-pă(i)mântare”, în enunțarea unei definiri a noțiunii sau a cadrului de referință. Manipularea psihică, a celuilalt, făcută prin ajustare sau prin uitare, se realizează prin crearea unei „breșe” (stră-punge-re) în câmpurile energetice deținute.  Efectul „breșei”, ca rezultat al captării unei „re-flect-ări” interioare sau a unei verbalizări (proiecție) va fi:

·        un „im-pact” - o ofensă adusă altuia;

·        un „im-plant” – un front ce declanșează o „luptă” interioară cu celălalt;

·        o „am-pret(ț)-are” – o prezumție despre cele trăite de celălalt.

Cel care verbalizează „imitarea” interioară sau „interpret-ea-ză”, cele auzite, este un „com-bina(r)-tor” al noțiunilor sau a sunetelor din in-ton-area folosită sau auzită, tonul prezentând un „dez-acord” față de cadrul de referință obișnuit.

Com-bina(r)-tor-ul deplasează sau relochează sau mută noțiunea sau cadrul de referință în altă gamă de frecvență decât cea folosită pentru materializarea vieții. Com-bina(r)-tor-ul va avea simțământul de „stăpân-i-re”sau„îm-păca(t)-(a)re” sau „in-adeva(r)-are”, prin „născoci-rea” pre-su(s)-pusă, dar în fapt, este un proces de „pre-dare”saude „jef-ui-re” a puterii interioare a celuilat. Influențarea mentală, prin „născocire” va avea drept rezultat apariția trăsăturilor de:

·        ha-bot-nici-e, adică a ignora cele auzite sau ascultate;

·        bigot(ț)ia, adică  a pre-tinde altceva, prin amăgirea personală, dată de intrepret-are-a făcută;

·        fățăr-nici-e, adică a crede interior că „a pricep (p)ut” cele auzite sau ascultate;

·        ipo-crizie, adică a da im-presia că a crezut interior cele auzite sau ascultate;

·        ne-dumiri-re, adică a nu știi propria acceptare sau respingere interioară, rezultată din  intrepret-are-a celor auzite sau ascultate;

·        prost-(ț)ie, adică a accepta orice verbal spus și ascultat;

·        con-fuzi-e, adică a avea o obsesie pentru a primi un răspuns dorit, la întrebările interioare personale, ce nu au primit răspuns.

„Dez-lega(t)-rea” de condiționarea socială, ceea ce de-numim „bun-simț”, este un efort numit „stră-danie”, prin care este asigurată fluidizarea  fluxului de con-fluență al mesajului primit.

Definirea noțiunii sau cadrului de referință înseamnă utilizarea potențialului interior (ax de existență), prin a dis-tingesaua dis-criminasau a dis-cer-ne între „ceea ce sună” și „ceea ce pătrunde”. Definirea noțiunii sau a cadrului de referință, prin comunicare verbală este totdeauna „o pro-voca-re”, „o sabie” cu două „tăișuri”, de culoare și sunet. „A dis-cer-ne” clarul, adică a simți și a trăi, a re-cunoaște cuvintele emise, este ceea ce înseamnă a dez-vălui secretul, de-numite „pro-fe-ție” sau „in-tui-ție”.

Utilizarea limbajului este un proces de învățare activă, un flux de con-fluență, acceptabil reciproc, care implică alegerea cuvintelor, necesare ex-primării exterioare sau im-primarii interioare. Fluxul de con-fluență este reversibil între ora-tor și ascultă-tor.

Alegerea personală, a oratorului sau a ascultătorului, este dată de puterea interioară a pre-textului, îmbinată cu magnetismul situației din con-text. Fluxul este constatat interior de către conștiența activă îmbinată cu percepția activă, ceea ce numim măiestrie. A învăța măiestria este un meșteșug, care va dez-vălui „taina” ascunsă, în „com-unic-are”.

„Maestrul”, ca „orator” utilizează limbajul, în ex-prim-are-a unei „idei” sau a unei „credințe”, adică îm-binar-ea culorii luminii cu sunetul corăspunzător, cuprinse în cu-vântul ales, spre a fi verbalizat, ceea ce de-numim „a avea verb” sau „a da viață”.

A fi ascultă-tor, înseamnă a identifica și a pricepe, cele observate sau auzite,  prin „poziția” interioară, care „re-conciliază”, între „uluire” (intelect) și „frică” (psihic), ceea ce de-numim „pricepe-re”. Cuvântul „a eleva” sau a ridica spre cunoaștere, conduce la cuvântul „elev”, adică cel ce învăță.

„Pricepe-rea” este capacitatea minții deschise unui sistem biologic deschis de a percepe „acordul” dintre noțiune și cadrul de referință (ton) a celor auzite sau spuse, ceea ce numim simțământ de securitate. Trăirea este realizată prin „par-curge-re-a” pre-textului și con-textului, prin mișcarea „re-versă”, adică înapoi în memorie  sau „in-versă”, adică înainte pentru acumularea cunoașterii.

Par-curge-re-a con-fluenței asigură timpul necesar alinierii câmpurilor bio-in-form-ționale sau energetice interior și exterior, pentru gândire și pentru alegerea unei „deci-zi-ei”, ceea ce va defini „in-tenți-a” conținută în fluxul de con-fluență. Mișcarea, într-un cerc al fluxului de con-fluență, a noțiunii sau a cadrului de referință, definită ca „în-cerc-are”, este cea care  va determina efectul de în-vi-ora-re, în-sufleț-i-re sau eleva-re, ceea ce înseamnă „a com-unic-a”.