știați că ..............
Viața
umană este desfășurată pentru (auto)cunoașterea, chibzuința și înțelegerea
existenței. Viața umană este o
„chemare” lăuntrică pentru co-operare în viața trupească și pentru con-sacrarea
impulsului vital conținut, toate fiind necesare pentru
a învăța „totul”.
(Auto)cunoașterea,
chibzuința și înțelegerea existenței sunt dualități date de „jocul”
com-punerilor dintre trup și trăire, dintre „știința” deținută și cunoașterea
realului exterior, prin „atitudine” sau prin „certitudine”.
„Atitudinea” este o propagandă a noțiunilor memorate sau propriul obicei memorat, o contribuție a obsesiei de control, asupra mediului, o viziune nebuloasă a gândirii asupra impresiei suportate și o dorință de „copia” și „multiplica” ideile luate „de-a gata” din mediu. „Atitudinea” este expresia impulsului nervos, a voliției unui organism uman.
„Certitudinea” este viziunea de gândire și de creație a celor
„discernute” în viața proprie și în co-operare cu mediul de viață, prin
puterile ființiale, între cele două componente ale ființei: trup și impuls
vital. „Certitudinea” este expresia
viețuirii unui organism uman.
Impulsul vital este „instrumentul”, care construiește
„viul”, care întrețesere viețuirea, prin sunetul invizil întrețesut în culoarea
fenomenului. Schimbul energetic natural are sensuri reversibile, între două
organisme similare. Schimbul energetic este exercitat prin cele două componente
ale organismului: trup și ceea ce numim „suflet”. Ambiguitatea dată de
de-numirea impulsului vital, sub forma noțiunii de „suflet” a permis ca
limbajul să fie „alunecos”, prin posibilitatea de interpretare multiplă a
acestei „noțiuni”. Viața este impuls vital, un „fior sfânt”, fără de care n-ar
putea exista viața. Lipsa acestuia este de-numită „moarte”, constatată prin
rigidizarea trupului (cadavru). Impulsul vital este preluat prin „întrupare” și
apoi re-aprovizionat, prin schimbul energetic între organism și mediu sau între
două organisme similare.
Puterea
ființială a unui organism este o expresie autonomă și unică dată, prin direcția
cunoașterii interioare și a impulsului vital spre exterior, ca simbolizare a
viețuirii sau ca erudiție a cunoașterii.