„Inima
ta este ferecată,
într-o
fortăreață autoimpusă
Și
țipă isteric,
invocându-ți
iertarea înțelegerii.
Sufletul
tău, hămesit de iubire,
plânge
amarul regretelor nevoite,
mustite
din istoria vieții.
Îngerii
tăi te-au pierdut,
în
neantul vieții neștiute!”

„Coruri
îngerești cântă,
muzica
divină a regăsirii de tine,
Tu
privești absent darurile divine,
neimaginate de tine,
Posibilul
este imposibil nepermis,
de
constrângeri autoimpuse,
Gardul
privirii se înalță,
până
la cer!
Dumnezeul
tău,
lipsește”
















