„Datele prezente”, sunt reglementări ale vieții, sub forma „cadrelor de con-viețuire” umane, făcute prin „jocul” electro-magnetic al „spațiilor di-adică”: interior al competenței trupului de a trăi pericolul prezent înăuntru și exterior al competenței ființei de a trăi pericolul prezent înafara organismului.

Conștientul are capacitatea naturală de a „pre-simți” pericolul interior sau exterior, ceea ce numim „senzație”, pe care îl exarcebează, în „nodurile” de excitație ale memoriei mamifere sau ale momeriei ontogenetice. Conștientizarea, adică cogniția și înțelegerea acestei „senzației” de pericol re-simțită, ca „frică” trupească, în trăirea fenemenelor naturale, poate fi efectuată prin actarea personală (în-frunta-rea fricii) sau în urma ajutorului primit dinafară (con-frunt-are cu frica).

Ceea ce numim „pedagogie” este o procedură de „m-arc-are” sau de „mod-i-fi-care” a memoriilor deținute de un trup viu uman, care cuprinde, analog „crucii” purtate, patru direcții de actare ale „m-arc-ării” sau „modificării” fenomenului de a trăi aspectele conținute în:

·        „moștenirea” filogenetică a mamiferelor superioare, ca funcționare a undelor electrice cerebrale α, care „afișează” normele de con-viețuire ale prădătorilor, aflați în „clanul” aparținator; normele de con-viețuire ale prădătorilor funcționează, prin „urma-rea” tonalul activ, numit „masculul α”; „frica” personală a trupului este o „analogie” a nodului energetic de la mamifere, de a avea „forță” trupească; „frica” personală este o „m-arc-are”, făcută prin „ancorarea” normelor de con-viețuire ale mamiferelor superioare;

·        „moștenirea” genetică, ca „m-arc-are” dobândită de la genitorii ființei; „marcările” funcționării undelor electrice cerebrale β, care „afișează” „normele de con-viețuire” ale filiației, stabilite ca un „standard” limitativ social sau ca un „tipar” ireal de viață, sub forma „credințelor”; „credințele” „amprentate” de genitori vor genera „respingerea” „cadrelor de con-viețuire” umană (in-voluție) și „teroarea” „întruchipată” fundamental a trupului,  dată de senzația de a fi respins interior sau de a fi expulzat de către exterior;

·        „limitele” formate prin gândirea epigenetică (idiopatică) sau cea ontogenetică, ca obiceiuri, con-vingeri și pre-judecăți intelectuale; obiceiurile sau pre-judecățile sunt „rezultatele” trăirii unor „lipsuri” materiale substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și senzuale ale trupului sau energetice, care determină „suferința” și „durerea” trupească; „limitele” deținute uman sunt o „formă” trans-mutat-ă a comportamentului mamifer față de un pericol:

ü  „fuga” mamiferului este uman o neputință conștientă, exprimată prin refuz intelectual, ca ofensă tonală  sau ca o  ruptură tonală, față de grupul social;

ü  „încremenirea” mamiferului este un șoc tonal și o traumă intelectuală trăită;

ü  „atacul” mamiferului este o mânie tonală, o contra-zicere exprimată tonal, printr-o agresiune verbal sau orală, ca per-vers-i-une intelectuală;

ü  „retragerea” interioară a mamiferului este o pre-judecată intelectuală;

ü  „camuflajul” mamiferului este o di-vers-i-une intelectuală, o imagine falsă a configurației conținute, o minciună intelectuală sau o generalizare;

ü  „distrugerea” efectuată de mamifer, prin prădarea altuia, este o auto-distrugere, realizată, prin plâns sau o „formă” intelectuală, prin „atracția tonală” a atenției celuilalt (fascinație) și exprimată ca impunere a dependenței celuilalt, în schimbul energetic.

·        modalitățile de generare a propriului logos folosit sau a limbajului interior utilizat, drept cadru de con-viețuire inetrior și exterior, ca pereche semnatică sintactică verbală sau ca pereche sintaxică orală;  injoncțiunile toxice ale „cadrelor de con-viețuire” mamifere, efectuate prin funcționarea undelor cerebrale α de-notă utilizarea „suferinței” mamifere, ca simptom al durerii, exprimat prin „a NU fi iubit”, adică „lipsa” (ne-re-cunoaște-rea) schimbului energetic în trăirea avutăde trup; capacitatea de re-cunoaște-re a normelor existențiale mamifere este tras-mutată intelectual uman într-un „refugiu”, exprimat ca o „speranța stăruitoare” de a putea concepe un gând „sănătos”, ca „pre-zicere” sau ca o „con-cesie” făcută altuia; claritatea spațiului di-adică interior, din trup este dată de conținutul cunoașterii senzitive deținute, ceea ce numim „intuiție”;  „intuiția” avută va de-nota „lipsa” conținută, ca semnificare intelectuală sau ca tonal pasiv, în schimbul existențial;  semnificarea cadrelor de con-viețuire auto-formate vor de-nota capacitatea de cunoaștere senzitivă  și capacitatea de re-cunoaște-re a celor exterioare.

Aptitudinea trupului ca  di-lemă de viață trupească este o abilitate pasivă sau o preferință activă, a „focalizării” a atenției interioare sau sociale, asupra fluxului electro-magnetic preluat din mediul de viață, ceea ce va determina cele patru direcții de activitate cerebrală ale atenției, complementare „crucii” existențiale a trupului:

·        componenta volitivă, de-numită voință va acționa în cele două extreme ale intelectului:

·        inteligență activă  focalizată, de-numită vrere - în care atenția va fi acordată comportamenentului trupului, care va fi dirijat rațional; cadrul de referință propriu al actului cerebral și cel al evenimentului sunt necunoscute de către conștient; organismul va „simți” fluxul preluat, prin cele 5 simțuri chimice; tiparul mental va avea o valoare simbolică a memoriei deținute, ca filogenie a speciei mamifere și a încadrării în mediul de viață, redirecționând energia vitală în interior; redirecționarea interioară este necesară „implicării” în activitatea de „lucru”a conștientului, ca logică demonstrative a evenimentelor trupești; conștientul va „știi” colegătura cu exteriorul (obiect, persoană), dar nu va cunoaște „conectarea” dintre realitatea  trupului și cea reală, dată de schimbul energiei vitale;  cunoașterea va fi limitată la cunoașterea „receptivă” senzorială; „motivația” trupului va fi cea a unui scop, interes și de „dis-tragere” a energiei vitale, ceea ce numim „rutină”;

·        inteligență pasivă nefocalizată – atenția va fi acordată cadrul de referință propriu al actului cerebral cunoscut, de către trup; conștientul își poate „citi” memoriile proprii, prin „direcționarea” fluxului de date și energie și prin vizualizarea electrică a  memoriilor proprii (amintire); „compararea” memoriilor cu fluxul receptat va defini „cunoscutul” și necunoscutul” senzorial, legat de evenimentul trăit; starea organismului va fi cea de „bunăvoință”, prin sin-tonia trupului cu elementul de „colegătură” sau cu elementul de „distragere”, „afișat” în evenimentul parcurs; elementul de „dis-tragere” va fi re-simțit ca „o abatere” exterioară sau un „zumzăit” interior, în care componenta volutivă pasivă va decide „hotărârea”, care va duce la eficiența „entității purtătoare de sens” (forța mamiferului) în procesul trăit, prin com-pulsie magnetică;  starea organismului de actare va duce la „amprentarea” mediului de viață, cu tonalul deținut în „entitatea purtătoare de sens”; redirecționarea energiei vitale în exterior, va genera vizualizarea electrică a fenomenului  derulat ca pe cea a unui „scenariu”, dat de subiectivitatea recepționată interior; interocepția „semnalului”, din excitantul receptat, va defini „senzația” de placer a trupului (cunoscut senzorial) sau de neplăcere (necunoscut senzorial); activitatea mentală va fi o „comandă” de stăpânire a mediului exterior: „fie ca eu……”,„fie ca tu……” sau va fi „goală” (indiferentă);

·        inteligență pasivă și focalizată, în punctul focal al identității magnetice - cadrul de referință propriu al actului cerebral este cunoscut, de către trup; cadrele de referință ale evenimentelor trăite sunt cunoscute, datorită „conectării” și „sin-tonizării” interiorului trupului cu mediul de viață; conștientul își poate „citi” memoriile proprii, prin vizualizare electrică (amintire) și poate „direcționa” fluxului de date și energie; „compararea” memoriilor cu fluxul receptat va defini „cunoscutul” sau „necunoscutul” senzitiv și „atracția” sau „repulsia” trupului de a trăi evenimentul; componenta mintală pasivă va lua „decizia”, care va duce la eficacitatea „identității” în procesul trăit;  starea organismului va fi cea de „bunăvoie”, prin secvențierea spațială și orientarea sensului  tonalului cu elementul de „conectare” sau cu elementul de „distragere”, „afișat” în evenimentul parcurs, ceea ce numim „intuiție” (conectarea inteligenței cu tonalul evenimentului); „distincția”, din vibrația semnificației primite, percepută de conector, va „discernere” și va induce „privirea” obiectivă a interiorului, care va „ghida” trupul pentru a „învăța”, prin cogniție, sensul evenimentului sau pentru a „coopera” la eveniment, prin schimbul energiei vitale sau pentru a respinge co-opera-rea; identitatea (punctul focal pasiv) trupului va „atrage” sau va „respinge” participarea la eveniment; simțul echilibrului dintre mental și mintal, între interior și mediul de viață, prin tonalul pasiv, deținut de identitate, va induce modul de pur-tare al trupului aplicat; simțurile de: relaționare, conectare și echilibru, ce aparțin identității autonome a trupului, sunt simțuri necesar a fi „educate” conștient și în conștiență; construcția existenței umane, ceea ce numim destin, care este, în fapt o „destin-ație”, este parte a învățării pe tot parcursul vieții.

 

 

 

 

 

 

 

 

 capitolul 2:  a purta „crucea vieții”

Natura trupului natural viu, ca „moștenire” de la mamiferele superioare, a unui trup uman, este dată de cele „conținute” ca abilități naturale:

·        „a fi conștient” - conștientul, are „in-corp-ora-tă” energia vigurozității trupului, adică „codată”, ca tonal pasiv, din care se „aprovizionează”; energia vigurozității „codată”, din conștient, conține toate datele existențiale sub forma memoriilor, „obținute” de la genitori, prin transmitere genetică sau ontogetic;

·        „a avea forță” – adică a folosi energia vitală, dată de libidoul deținut și incorporate în trup, în „criptarea” din memoriile celulare extrasomatice ale trupului; libidoul trupului, este un „nod” energetic, ca vigurizitate stagnantă, în întregul trupul; funcțiile biologice ale acestui „nod” sunt:

ü  a re-simți „durerea” interioară a trupului sau cea provocată din exterior;

ü  a reacționa la „suferința” trupului, ceea ce va genera actul de „prădare” energetică exterioară, ca metodă de apărare și de protecție a trupului;

ü  a asigura cunoașterea senzorială, prin cele 5 simțuri electrice ale trupului: a vedea, a auzi, a atinge, a mirosi și a gusta;

ü  „a forma colegăt-uri” energetice - adică de a colega trupul de sursele de hrană exterioare substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și abstracte; fenomenul este realizat prin colegăturile de „filiație” cu genitorii sau prin legăturile de „apartenență” la un grup social uman;

·        „a exista” – conștientul și „nodul” energetic intelectual vor stabili „preferința” com-port-a-mental-ă  a trupului, pentru „a fi val-i-dat”, în grupul de filiație sau în cel social aparținator, în funcție de manifestarea corespunzătoare din memorii; „preferința” comportamentală a trupului, ca exprimare a integralității în mediul de viață, are funcțiile biologice de a:

ü  integra trupul, prin „oglindire, în specia  „aparținătoare” umană, integrare necesară obținerii de resurse existențiale substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și abstracte;

ü  „re-cunoaște” perechea potrivită și necesară, pentru actele de „rut” sexual și pentru perpetuarea specie umane.

Această „programare” privind existența viețuitorului trup, cu trup mamifer superior, în decursul evoluției speciilor, în cazul omului, s-a transformat, ca funcționalitate și ca efecte asupra mediului de viață.

Un trup uman, în dezvoltarea și evoluția sa, în funcție de combinația tonalelor active și pasive, are patru direcții de actare și de activitate, ceea ce numim „crucea” purtată în viață.

Funcționalitatea naturală a trupului a fost „trans-mut-ată” în mecanismul de „a-just-are” a existenței, care va determina:

·        a îndrăzni conștient – natura trupului stabilește starea de a fi conștient, prin actarea intelectuală sau prin actare intelectuală, adică prin folosirea propriilor memorii sau a resurselor exterioare;

·        acționarea intelectuală activă de-notă o „aliniere” la trăirea trecutului, înregistrat în memoriile senzoriale ale trupului; „alinirea” va genera explorarea mediului, în căutarea satisfacerii plăcerii substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și senzuale a trupului, cuprinsă în „pre-judecățile” ancorate; „inerția” la trupul trecutului va fi exprimată ca o frică, față de pierderea energetică și de eșec al trăirii sau ca „șiretenie” și „viclenie”, prin „dez-bate-rea” fenomenului trăit; actarea intelectuală va genera eliberarea „șireteniilor” sau „vicleniilor” ancorate, ceea ce de-numim „așa sunt!”;

·        a avea putință și îndrăzneala trupului– prin cunoașterea propriul tonal existential al trupului, care conferă:

ü  „forța de a impune” mediului, de „ordonare” a mediului exterior, dată de cunoașterea propriul tonal activ, ceea ce de-numim „per-vers-iunea” semnificării făcute; tonalul activ va genera exprimarea unei „lipse” sau unui „exces” al semnificării; „per-versiunea”, efectuată asupra altei ființe, va genera  excitarea focarelor memoriei existente sau formarea unui „nod” energetic (focar activ) în memorii; „forța de a impune” mediului de-notă „pre-tenția” făcută, prin „ordon-area” altuia, pentru a fi ceea ce nu este trupește; tonalele active exercitate asupra altei ființe vor genera „traumele” acesteia;

ü  „țelul” fiecărui trup, prin identificarea „nodurilor” energetice existente sau prin formarea altor „nuclee” (focare) energetice conștiente; existența „nodurilor” energetice pasive, prezente în memoriile extrasomatice, de-notă „lipsa” celuilalt interior, în „oglindirea” electro-magnetică a spațiului di-adică interior; actarea intelectuală magnetic pasivă de-notă explorarea propriei profunzimi a trupului și supunerea conștientă în experiența avută, „ancorată” în memoriile ontogentice; actarea intelectuală va genera eliberarea „credințelor” preluate de la genitori, prin „moștenirea” genetică și deținute în propria memorie ontogentică;

ü  „ținta” existențială a unei finite umane, care prin știința propriul tonal pasiv   atinge însușirea unui mecanism de gândire lăuntrică proprie, prin care este realizată „creația” proprie; „țelul” de-notă competența de a NU se „con-forma” tonalelor active,ca ordin al impulsului sensorial al trupului sau la inter-dicția acestuia;

·        a voi „libertatea” – prin participarea trupului la schimbul energetic, cu alt organism sau cu mediul de viață, ceea ce numim „co-opera-re” și făptuire, în schimbul realizat prin tonalul:

ü  activ, care este ne-omni-direcțional, fiind o expresie a „firii”  trupului mamifer ; „firea” trupului de-notă nevoia de energie vitală și „lipsa” interioară a acesteia;

ü  pasiv, care este omni-direcțional, va „împământa” fenomenul trait în trup, în memorii și va schimba mediul de viață, interior și exterior; schimbul realizat prin tonalul pasiv este „precis” în „a da” energie vitală, adică este un „analog” al spațiului di-adică interior, deținut; calitățile esențiale, deținute de ființă, sunt existente în matricea existențială a interiorului, ca stare de „con-știință”;

·        a trăi fenomenele vieții, prin rularea existenței trupului – dată de capacitatea de a asculta tonalele active și pasive ale vieții; natura minții stabilește „prezența” gravitonului în viața trupului (spațiul di-adică interior) sau în cea a mediului (spațiul di-adică exterior); spațiul di-adică interior conține intuiția crezului de viață, stabilită prin in-tact; vigilența trupului va stabili „aspirația” „exactă” a cadrelor de con-viețuire, din mediu; spațiul di-adică exterior conține „con-figur-ațiile” de viață „lipsă”, prin „oglindire” electro-magnetică; calitățile esențiale ale trupului ca „di-leme” comportamentale și personalitatea ființei, ca „pre-di-lecții”, ce vor fi exprimate, ca o „împlinire”, prin unificarea actelor de  creație, prin  a gândi și de a trăi trupește, ca exprimare a  „talentului” de a trăi trupește fenomenele vieții.

Mecanismul de „ajustare”, ca funcționare a componentelor nervoase ale trupului cuprinde etapele de:

·        „fire” a conștientului trupesc– care adaptează trupul la „mentalitatea” sau de „ideologia” avute, prin normele de con-viețuire sau prin cadrele de con-viețuire, „ancorate”, ca memorii filogenetice sau ca memorii ontogenetice; „alegerea” susținerii unei stări de „plăcere” a trupului va genera gândurile conștiente, prin „colegăturile” cu „nodurile” filogenetice, între memoriile deținute și a „simți” sensorial; gândurile conștiente vor defini comportamentul de „reacție” sau de „răspuns” al trupului, față de excitanții preluați; gândurile conștiente, prin „repetiție” vor fi cele de fantasmare, de evadare din epicentrul existențial al trupului și vor duce la formarea „obiceiurilor” sau „rutinei”, ca mod de viață; „natura” trupului stabilită prin gând conștient, va genera „abatererile” date de memoria speciei sau de memoria personală, de la homeo-stazia naturală a trupului uman și în cele două extreme, ale direcțiilor opuse magnetic, definite prin magnetismul:

ü  activ, ca „apo-stazie”, ca întruchipare a memoriilor necunoscute;

ü  pasiv, ca „ipo-stazie” a conștientului, ca haos al memoriilor necunoscute.

·        „acomodare” a trupului (în 24 ore de la preluarea excitantului);  „acomodarea” se face prin contracarea tonalului, la nivelul trupului fizic; contracarea este o forța irațională reprezentată de „amuțirea” fricii existențialea trupului, dată de „mentalitatea” sau „ideologia” deținute, prin aspectul activ magnetic; contracararea energetică este re-simțită ca o stare de „tremurat” sau de „transpirație”; „trans-vers-ia” va genera „învățarea” fenomenului vieții; „învățarea” constă în modificarea stării conștientului, prin undele cerebrale gamma și prin aspectele pasive magnetice ale epicentrului trupesc; „capacitatea” este „calitatea” trupului de a con-verti semnalele electrice, preluate din mediul de viață, în tonalele complementare, prezente în „con-figur-ații de viață” sau în „vocabule”.

               Trupurile umane conțin natural energia vitală (posesie) și au autocontrolul schimbului de energie vitală, în mediul de viață.

„Însușirile” unui trup sunt date de deprinderile acestuia. „Deprinderea” însușită – dată de „capacitatea” trupului de a avea siguranță neuronală, este exprimată ca „toleranță” a semnificării, ca „predictibilitate” (conștiență magnetică), între „abstinența” intelectuală a semnificației și „provocarea” trupească a plăcerii;  „deprinderea” însușită ajută la funcționarea trupului ca un „tot”, prin structurile deținute. „Deprinderea” însușită este o alternanță a fenomenelor, derulate în conștient, ca „atenție” (citire) și ca „acord” (autor), dat fenomenului trăit.

Exprimarea comportamentală a trupului, într-un grup social, ca „deprindere” lipsă este o „abilitate” necunoscută, care va acta conștient și cu efecte necunoscute, în inter-conectarea cu mediul.

„Însușirile”, unui trup mamifer superior, vor genera, pentru însușirea deprinderii lipsă, ceea ce numim „dresaj”, ca aplicație conștientă a unei:

·        „instrucții” – dată de funcționarea automată a trupului, ca mamifestare a memoriilor deținute; manifestarea memoriilor deținute sunt expresia „moștenirilor” filogenetice mamifere sau a celor genetice familiare, „moștenite” la încarnare; replicarea evenimentelor trecute, date de „identificarea” trupului cu evenimentul trăit și cunoscut ca memorie, are loc prin detecția cadrului de referință al fenomenului și prin actarea inteligenței pasive, necesară producerii neurotransmițătorilor chimici, pentru „con-formarea” trupului la fenomenul trăit; „identificarea” poate fi o dublă posesie, în duble aspecte ale:

ü  semnificației necunoscute conștient, dar cunoscută în memorii; „identificarea” semnificațiilor din evenimentul trăit, ca prezent identic celui memorat, este analogă fenomenului de „posesie” a energiei vitale, în trup; a fi „posedat”, de propriile memorii, ca formă a „excitantului” preluat din mediu și care excită „nodul” energetic, aflat în memorii, de-notă lipsa „identificării” exacte a semnificației preluate;

ü  tonalului ne-cunoscut, ca „nod” energetic; a fi „posedat” tonal de-notă „întruchiparea” secvenței con-figurațiilor preluate, în propriile memorii, ca „mimetism” a acestora și „identificate” în exprimarea comportamentală a celuilalt; „identificarea” tonală exterioară se face prin „atingerea” tonalului existential trupesc, cunoscut conștient ca „superstiție” filogenetică sau „moștenită” genetic și  aflată în mediul exterior, urmată de interiorizarea acesteia; tonalul necunoscut,  preluat din mediu, va acta prin generarea „fascinației” inconștiente, față de evenimentul trăit, sincron cu prăduirea tonalului propriu conținut; a fi „posedat” de tonalele propriei memorii sau de tonalul altui organism, preluat din mediu și care excită „nodul” energetic al memoriilor, de-notă lipsa controlului energiei vitale a trupului și necunoașterea mecanismelor de schimb; „identificarea” tonală, identică memoriei, de-notă lipsa unei „deprinderi” sau necunoașterea propriului conținut tonal existențial;

·        „invenții”- dată de funcționarea componentei mentale, ca „deprinderi” ale memoriilor necunoscute raționale, prin:

ü  prezumții sau născociri, care sunt imitații ale tiparelor moștenite sau preluate, din mediu,  ca „dovezi” exterioare ale deprinderii memorate;

ü  supoziții logice, date de calculul conștient și voluntar, induse  în purtarea „imitației”, moștenite sau preluate, sub forma unui „rol” trupesc;, „deprinderile” imaginative, necunoscute, conținute în memorii, sunt „îmbibări” sau „invadări” necunoscute ale semnificărilor de viață sau a perechilor semantice deținute, dar exprimate;

ü  implicare în alegerea făcută de conștient, prin actarea conștientă și voluntară a „rolului” imprimat de trup; „deprinderile” necunoscute, dar „ancorate” sunt vulnerabilități, exprimate ca „roluri” de procrastinare a conștientului, care vor genera suferința, echivalentă suferinței mamiferului;

ü  aplicarea unei „deprinderi” necunoscute, dar „ancorată” în memorii  va genera o abilitate de exprimare trupească, prin actarea tonală deținută.

·        „con-venții” -  date de funcționarea componentei mentale, ca „preocupări” ancorate în conștient;

ü  intelectualizare, prin compararea cu memoriile deținute, care va genera „con-venția” mentală echivalentă, aplicată mediului; „aplicația” modului comportamental al convenției gândite, în evenimentele prezente, are loc prin „detecția” actului de efectuat și prin acționarea cadrului de referință, ca  pasiv, omni-direcțional;

ü  conceptualizare, în care convenția este o „apreciere” dată de funcționarea conștientului, prin cunoașterea senzorială și prin re-cunoaște-rea cadrului de con-viețuire „ancorat”; gândirea lăuntrică a trăirii trupești, în care convenția este unică și personală, ca rezultat de răspuns a celor preluate din mediu;

·        „explicații” – date de re-cunoaște-rea cadrului de con-viețuire (evaluare) memorat ca o cunoaștere existențială a trupului, ca „pre-di-lecție”a ființei ancorată magnetic:

ü  activ, în care „explicația” fenomenului, va fi dată funcționarea componentei mentale; „aplicația” comportamentală prin „detecția” actului de efectuat și prin acționarea cadrului de referință va genera exprimarea „rolul” trupului conștient, ca mod comportamental, previzibil și predictibil, necesar desfășurării evenimentului și „dezvăluirii” schimbării necesare, ceea ce numim „împărtășire”;

ü  pasiv, ca semnificare  omni-direcțională este un „model” superior al cadrului de referință existențial trupesc deținut, ca o „cunoaștere” conștientă a „tonalului” propriu; „modelul” superior va fi exprimat ca o „relevare” a noului și a necesității de schimbare, în propriile memorii deținute și în conectarea cu mediul de viață; undele cerebrale electrice tetha vor fi co-relate cu undele magnetice gamma ale inteligenței focale; filtrarea spontană a evenimentului trăit va genera „percepția” adevărului evenimentului existențial, dat de „semnificarea” cuprinsă.

„Pre-dic-torul”, ca sunet al cadrului de referință personal, deținut de trup (inteligență focală), va defini „homeo-stazia” interioară și „sin-tropia” trupului cu mediul. „Pre-dic-torul” va activa „însușirea” (înzestarea) comportamentală a trupului, din filogenia speciei, necesară acțiunii sau va activa „deprinderea” „ancorată”. „Pre-dic-torul” este folosit în „gestionarea” rețelei neuronale, pentru dezvoltarea „înzestrării” și pentru evoluția „deprinderii” (modularea) acesteia.

Folosirea „pre-dictorilor”, ca sunete va determina actul de funcționare:

·        automată  a trupului; actul „conștient” este specific mamiferelor, grupă a animalelor, în care este încadrat și omul, ca filogenie naturală; actele de funcționare automată ale trupului sunt „codate” în ADN-ul speciei și „criptate” în memoriile filogenetice ale trupului;

·        mentală, ca raționament logic și demonstrative al secvențierii „semnificațiilor”, în  „con-figur-ațiile” de viață, ceea ce numim „raționalizare”;

·        a gândirii lăuntrice, pentru asocierea necesară în formarea „conceptelor”, sub forma „con-figur-ațiilor de viață” sau pentru „identificarea” semnificărilor, ceea ce numim „conceptualizare”; gândirea poate fi dată de „colegarea” sau de „conectarea” „semnificațiilor” cu tonalul; conceptele deținute, numite „principii de viață” pot fi „codate” sau „criptate” (secrete), în memoriile ontogenetice ale organismului;

·        a actului de „con-știință”, care este specific speciei umane; actele de „gândire” ale „con-științei”, sunt secvențieri ale con-figur-ațiilor de viață, ca produs al imaginării fenomenului și cogniției fenomenului trăit; actul sau acțiunea „con-științei” sunt determinate de direcția semnificației și de „sensul” „ordinii” etapelor cuprinse în  imprimarea „con-figur-ației”.

Homeo-stazia trupului definește „integritatea” trupului și „integralitatea” ființei, în mediul de viață. Pentru om, homeo-stazia „integrității” este  „di-lema” de „înțelegere” a fenomenului trait, iar homeo-stazia „integralității”  este „pre-di-lecția” comportamentală a ființei, în actele de „cogniție” și de „învățare” ceea ce numim  „umanitate”.

Homeo-stazia internă a unei finite este un echilibru realizat între punctul de referință și cadrele de con-viețuire (lumină și sunet) realizată prin mecanismul de „ajustare” a cadrului de referință din trup, prin „trans-muta-re” și „trans-vers-i-e”. Mecanismul  de „ajustare” este dat de funcționarea sistemului nervos central și periferic, care asigură senzorialitatea și senzitivitatea unui trup.

Pre-dispoziția mentală a trupului față de mecanismul de „ajustare” va determina homeo-stazia acestuia, ca „deprindere” sau ca „pre-di-lecție” și „di-lemă”. Pre-dis-poziția conștientului va defini „priceperea” în „deprindere” (prin empatie, prin rutină sau prin conectare) și exersarea „deprinderii”.

Mecanismul de „ajustare” a tonalelor, prin „trans-muta-rea” și „trans-vers-i-a”, făcută de către conștient, este dat de funcționarea a două sisteme nervoase centrale:

·        sistemul canabinoid – care triază trăirea și re-cunoaște „strălucirea” datelor din excitanții preluați; „strălucirea” asigură „descoperirea”, sub forma unui „concept uluitor”; reflectarea excitantului preluat în conștient sau în epicentrul existential al trupului va activa „inteligența”, ca „abilitate” de a trăi; abilitatea va stabili „toleranța” sau „pofta” trupului, pentru fenomenul trăit; „toleranța” va fi re-simțită, prin senzorialitate, ca o „cădere în gol”, adică a trăi evenimentul din trup, prin activarea  mecanismului;

·        sistemul antiopiaceu – care re-cunoaște  „umbra” datelor din excitanți (răceala), interpretată ca „pericol”, „șoc”, „rană” sau „cruzime” (a crea durere) produse în trup; „umbra” va activa „anxietatea” și „insatisfacția” trupului față de cele trăite, re-simțite prin senzitivitate ca un „țiuit” în ureche.

Detecția contrastelor tonale, din excitanții recepționați din mediu, va activa mecanismul de „ajustare” al epicentrului existential al trupului. Excitantul  exterior care cuprinde un „contrast”, dat de „semnalul” tonalului, ce va de-nota un sens opus (antiorar) de „trans-muta-re” și „trans-vers-i-e” a conștientului, către memoriile filogenetice mamifere sau către memoriile ontogenetice.

Natura trupului va asigura, în starea de veghe, ceea ce numim „meditație”, adică a vizualiza electric sau nu memoriile deținute de organism, după recepționarea unui excitant exterior. „Observatorul” (eu trupesc) va nara experiența interioară (a vorbi) colegată de un obiect, o altă ființă, iar „martorul” (alter-eu) va cuvânta, prin generarea perechilor semantice ale limbajului sau perechilor sintaxice ale logosului, colegate sau conexate în secvențierea „con-figur-ației de viață” din  fluxul preluat.

„De-prinde-rea” și „între-prinde-rea” trupului, ca „observator” intelectual  sau ca „martor” viețuitor vor induce:

·        senzorialitatea trupului, prin meditația activă (cu implicarea energiei vitale a trupului), care va fi dată de observatorul intelectual, prin interpretarea fluxului senzorial generat, în trup, în con-tactul cu fluxul electro-magnetic preluat; implicarea energiei vitale a trupului va genera „somnul” (în-cap-sula-rea) minții; starea va fi cea de „întărire” a trupului, prin judecata rațională logică și demosntrativă, a pre-supus-ului (inventat) fenomen de-rulat, prin „dis-trage-rea” tonalului din fenomen; experiența interioară de „reflecție” a realității exterioare în trup, va fi subiectivă, de „așteptare” a con-firmării memoriilor deținute și de preluare a „controlului” asupra mediului exterior, pentru „ex-tracția” energiei vitale din fenomen sau din altă ființă;

·        deprinderea avută de trup -prin starea de „veghe” a trupului (tonalul conținut) egală cu starea de „veghe” a conștientului, adică meditația activă (cu implicarea energiei vitale a trupului), dată de cogniția și înțelegerea semnificărilor preluate din fluxul electro-magnetic; implicarea energiei vitale proprii a trupului, în fenomenul natural trăit, va duce la „distanța-rea” față de fenomenul natural, real;

·        senzitivitatea și coritmarea deținute în con-știință,în funcționarea trează a „minții”, dată de neuro-bi-o-logia cablajului electro-magnetic, înseamnă direcționarea fluxului de culoare și sunet, din fenomenul trăit și conectarea cu acesta, ceea ce numim „clar-i-fi-care”, în punctul focal al existenței (identitate); experiența subiectivă va fi făcută cu detașare obiectivă, ceea ce numim „contemplare” pasivă a „texturii” vieții; „discernământul” va asigura conexiunea multiplă între diverse componente ale ființei;

·        a trăi fenomenul în stare de vigilență, conferită de „di-lema” magnetică și de „pre-di-lecția” ființei avute; starea de vigilență este o „contemplare pasivă”  dată de claritudinea trupului, prin stabilitatea energiei vitale, ceea ce de-numim „conștientizare”.

 

 

„Impec-abil-itatea” unui trup viu este dată de cuplarea integrității în mediu cu integralitatea acestuia, ca mod de a trăi fenomenele vieții, în ceea ce de-numim „tot”. Structurarea organismului în ordinea naturală ierarhică electrică și magnetică va stabili modul de viață ca „tot” și integrarea „totului” în mediu.

Exprimarea modului com-port-a-mental al trupului sau de pur-tare a structurilor interioare, de către ființă va defini „integrarea”, în mediu.

Comunicarea cu exteriorul are la bază „intenția” hotărâtă sau decisă, în „spațiile” interioare intelectuale sau psihice.

Impecabilitatea trupului este dată de intenția de „afirmare” a epicentrului existential a trupului, ceea ce numim „sigur-anță” existențială a trupului. Epicentrul, este cel care are grijă de trupul autentic, ca „stare de bine”  și este „stăpân” pe fenomenul rulat sau pe situația trăită. Impecabilitatea este un „drept” existențial, exprimat ca o „apropiere” de fenomenul sau de situația trăită, prin susținerea propriei „cauze” intenționale, de a realiza o făptuire, de a spune „părerea” sau a îndepărta un obstacol sau un blocaj. Impecabilitatea este cea în care este adus un „aport” (energie vitală) fenomenului sau situației trăite. „Intenția” comunicată tăcut, verbal semantic sau intonate sintaxic, prin conținutul cadrului de referință, va genera „ancorarea”, în memorii trupului, ca o:

·        „credință” – care este o „implantare”, prin imitație și o „încadrare” a semnificației magnetic active, din intenția preluată ca norme sau cadre de con-viețuire, în memoriile personale;

·        „pre-judecată” – este o „implantare”,  ca „imitații” ale conceptelor prezentate în teoriile ștințifice, prin raționalizarea semnificărilor; o „încadrarea” semnificației din teoriile ștințifice, este făcută prin compararea cu semnificația memorată extrasomatic; „pre-judecățile” sunt „dogmele” și „ideologiile” umanității conținute în „cultură”, ca vocație globală a umanității;

·        „con-vingere” – este o „implantare”,  a cadrului de referință din semnificare, care va optura semnificația cuprinsă în alte semnificări memorate; încadrarea în memorii este o acție a intelectului, prin raționament logicși demonstrative, făcută de către „criticul interior” euștiutot; narațiunile de viață subiective, prin influența „oralității”, schimbă „lumea interioară și pe cea exterioară”, deținută în memorii; „tradiția” superstițiilor este reprezentată de mituri, iar în cultura umană de  legende;

„crez” – este o „implantare” a „con-figurații” de viață sau de moarte, preluate din mediu, care este o „creație” proprie a „adevărului” fenomenului natural trait de trup; actantul este „instanța psihică” relaționat cu „iscusința” trupului, care este „autorul” actului de trăire, prin aspirația acestora,  în epicentrul existential al trupului; „creațiile” îmbogățesc „lumea fantasmagoriilot sau a ideilor” și schimbă „lumea”; „creațiile” personale, folosite drept contra-dovezi externe, ale celor existente interior, contribuie la evoluția  speciei vii umane, în mediul de viață;  „creațiile” concrete, materiale substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și abstracte, sunt obiectele tehnologice utilizate în „cunoașterea” existențială a  unei comunități umane, iar „creațiile” interioare sunt numite verbal și tipărite sau numite oral, ca însemne a celor înscrise în trăirea trupului.

Într-o experiență existențială a trupului, „starea” ființei, „aprecierea” fenomenului și „aportul” dat de „disponibilitatea de viață” a trupului, pot fi exprimate ca o stare de:

·        „indiferență” intelectuală, care este starea pilotului automat al trupului, cu magnetism necunoscut; „aportul” adus de trup este o „zeflemea”, sub forma im-pactului; „im-pactul” zeflemea este o argumentare lacunară substanțială, circumstanțială, conjuncturală și abstractă, făcută ca „impresie” în contextul tonal, prin confruntare sau compromis; solicitarea celuilalt, tăcută sau verbală va fi considerată o „împovărare”, iar comportamentul afișat de trup, fiind lipsit de semnalul dat de simțirea proprie, va fi cel de apărare sau de respingere;

·        „bine” intelectual, care este o „empatie” a trupului,  cu contextul trăit, în care „aportul” adus este „corect” confluent, sub forma „a-fluenței” sau „in-fluenței”; „a-fluența” sau „in-fluența” corecte sunt „aprecieri” intelectuale ale contextului tonal și o „prestație utilă” sau un „serviciu”, date de modul de a „vedea” și de a auzi situația trăită, nu de înțelegerea fenomenului trăit; „empatia” trupului cu contextul trăit va duce la „interpretarea” temei și la „insinuarea” tonală, prin neînțelegerea cadrului de referință real; interpretarea „temei” (semnificației), prin proiecția în interiorul mental și „insinuarea” dată de distorsiunea cognitivă (milă), va duce la „dominarea” psihică a celuilalt, prin critică și nedreptate; contextul trăit va fi un „suport” al autoproiecției „stimei de sine” a trupului și al nevoii de viață, privind recunoașterea cadrului de referință sau de recunoaștere a temerii de acaparare a energiei vitale, de către celălalt; „dominarea”, prin trup, va oglindi lipsa de trăire, celălalt fiind considerat „dușman”; solicitarea celuilalt va fi considerată o „împunere”, iar comportamentul afișat de trup, va fi de adaptare a trupului, fiind lipsit de semnalul magnetic dat de senzorialitatea proprie;

·        „bunăvoință” intelectuală, în care „aprecierea”semnificației  este „corectă”, iar „aportul” adus este un im-pact; „sin-tonia” interioară, numită „putere”, este dată de viețuirea într-un „spațiu di-adică”, numit „voluntarism”, în care sunt „depozitate” „grijile” personale; „sin-toni a” interioară, dintre „a numi” și a „viețui” a-numitul, este exprimată, prin limbajul semantic sintactic utilizat; „im-pactul” este o „in-pune-re” prin prezentarea „temei” și a efectelor autorității normative voluntare a trupului, dată de „dreptul” de a participa existential trupește, la cogniția și la „înțelegerea” fenomenului trăit; „atenția” magnetică este exterioară, la fenomenul trăit, prin con-tact, iar „intenția” este interioară, prin in-tact;

·        „bunăvoie” ființială - în care „atenția” și „intenția” sunt interioare, la fenomenul trait de trup, prin con-tact; „sin-ton-i-zarea” interioară, numită „securitate”, este dată de viețuirea într-un „spațiu di-adică”, numit „calm” intelectual, iar „aportul” adus de trup este un „im-bold”, exprimat ca o „lămurire”; atitudinea trupului va fi „detașată” față de fenomen, ceea ce se de-numește „ascultare”; „aprecierea” „clară” a fenomenului trăit este „exactă” și „justă”; „sin-tonizarea” interioară, dintre „a numi” și a „viețui” a-numitul, este exprimată trupește și verbal, prin generarea  logosului folosit; re-formulările și clarificările, aduse fenomenului trăit, vor integra energia vitală, în fenomenul înțelegerii și cunoașterii existențiale reale; în starea de bunăvoie este importantă precizarea aspectelor intelectuale, ale limbajului utilizat sau ale logosului folosit, care vor da directive și sens fenomenului rulat și parcurs.

Prin cunoașterea aspectelor intelectuale se ajunge la auto-cunoașterea fenomenului vital din trup și la cunoașterea existențială a acestuia.

„Competențele” sunt „con-secvențe” dintre „disciplină” și energia vitală deținută. Limita de „toleranță”, de-numită capacitate va defini „zelul” rațional sau  „crezul”, ca „țel” al trăirii și ca țintă a fenomenului natural viu. „Valoarea” va fi dată de autoritate normativă, prin aplicarea competențelor în fenomenul natural trăit. A trăi fenomenele naturale vii este o „folosință”, sub forma „competențelor”, ca aptitudini de a accesa propriile memorii și de a învăța, prin cogniție și cunoaștere.  

Con-figur-ația  din con-cep-tele memorizate sau din construcția con-cep-telor intelectuale, în cuprinderea tonalelor complementare, sunt necesar a fi clarificate, prin cogniție și înțelegere.

Con-figur-ațiile con-cep-telor, ca aspecte duale ale semnificărilor,   alcătuiesc cadrele de con-viețuire sau normele de conviețuire.

Normele   de con-viețuire sunt „cruci” purtate, preluate din mediul existențial, prin „moștenire”, prin „tradiție” sau prin „cultură” și care „împiedică” evoluția unei ființe.  Normele   de con-viețuire au aspecte duale electro-magnetice intelectuale, cum ar fi:

·        aparența și răspunderea;

·        potențialul și controlul;  

·        teritoriul și singurătatea;

·        ocupare, prin temă și trasmiterea temei;

·        plăcere și influență;

·        credință și compulsie;

·        independență și împovărare;

·        hotărâre și decizie;

·        rezolvare prinl putere și rezultat al conducerii.

Normele  de con-viețuire sunt instrumentele existențiale ale trăirii trupului pentru  evoluția umanității:

·        afirmare și autonomie;

·        aplicație și siguranță;

·        spațiu vital și apartenență;

·        pre-ocupare și transpunere;  

·        neplăcere și antipatie;

·        credință și pasiune;

·        măsură și călăuzire;

·        putere și stăpânire;

·        hotărâre și utilizare.