Lumea de lângă noi

 

„Impec-abil-itatea” unui trup viu este dată de cuplarea integrității în mediu cu integralitatea acestuia, ca mod de a trăi fenomenele vieții, în ceea ce de-numim „tot”. Structurarea organismului în ordinea naturală ierarhică electrică și magnetică va stabili modul de viață ca „tot” și integrarea „totului” în mediu.

Exprimarea modului com-port-a-mental al trupului sau de pur-tare a structurilor interioare, de către ființă va defini „integrarea”, în mediu.

Comunicarea cu exteriorul are la bază „intenția” hotărâtă sau decisă, în „spațiile” interioare intelectuale sau psihice.

Impecabilitatea trupului este dată de intenția de „afirmare” a epicentrului existential a trupului, ceea ce numim „sigur-anță” existențială a trupului. Epicentrul, este cel care are grijă de trupul autentic, ca „stare de bine”  și este „stăpân” pe fenomenul rulat sau pe situația trăită. Impecabilitatea este un „drept” existențial, exprimat ca o „apropiere” de fenomenul sau de situația trăită, prin susținerea propriei „cauze” intenționale, de a realiza o făptuire, de a spune „părerea” sau a îndepărta un obstacol sau un blocaj. Impecabilitatea este cea în care este adus un „aport” (energie vitală) fenomenului sau situației trăite. „Intenția” comunicată tăcut, verbal semantic sau intonate sintaxic, prin conținutul cadrului de referință, va genera „ancorarea”, în memorii trupului, ca o:

·        „credință” – care este o „implantare”, prin imitație și o „încadrare” a semnificației magnetic active, din intenția preluată ca norme sau cadre de con-viețuire, în memoriile personale;

·        „pre-judecată” – este o „implantare”,  ca „imitații” ale conceptelor prezentate în teoriile ștințifice, prin raționalizarea semnificărilor; o „încadrarea” semnificației din teoriile ștințifice, este făcută prin compararea cu semnificația memorată extrasomatic; „pre-judecățile” sunt „dogmele” și „ideologiile” umanității conținute în „cultură”, ca vocație globală a umanității;

·        „con-vingere” – este o „implantare”,  a cadrului de referință din semnificare, care va optura semnificația cuprinsă în alte semnificări memorate; încadrarea în memorii este o acție a intelectului, prin raționament logicși demonstrative, făcută de către „criticul interior” euștiutot; narațiunile de viață subiective, prin influența „oralității”, schimbă „lumea interioară și pe cea exterioară”, deținută în memorii; „tradiția” superstițiilor este reprezentată de mituri, iar în cultura umană de  legende;

„crez” – este o „implantare” a „con-figurații” de viață sau de moarte, preluate din mediu, care este o „creație” proprie a „adevărului” fenomenului natural trait de trup; actantul este „instanța psihică” relaționat cu „iscusința” trupului, care este „autorul” actului de trăire, prin aspirația acestora,  în epicentrul existential al trupului; „creațiile” îmbogățesc „lumea fantasmagoriilot sau a ideilor” și schimbă „lumea”; „creațiile” personale, folosite drept contra-dovezi externe, ale celor existente interior, contribuie la evoluția  speciei vii umane, în mediul de viață;  „creațiile” concrete, materiale substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și abstracte, sunt obiectele tehnologice utilizate în „cunoașterea” existențială a  unei comunități umane, iar „creațiile” interioare sunt numite verbal și tipărite sau numite oral, ca însemne a celor înscrise în trăirea trupului.

Într-o experiență existențială a trupului, „starea” ființei, „aprecierea” fenomenului și „aportul” dat de „disponibilitatea de viață” a trupului, pot fi exprimate ca o stare de:

·        „indiferență” intelectuală, care este starea pilotului automat al trupului, cu magnetism necunoscut; „aportul” adus de trup este o „zeflemea”, sub forma im-pactului; „im-pactul” zeflemea este o argumentare lacunară substanțială, circumstanțială, conjuncturală și abstractă, făcută ca „impresie” în contextul tonal, prin confruntare sau compromis; solicitarea celuilalt, tăcută sau verbală va fi considerată o „împovărare”, iar comportamentul afișat de trup, fiind lipsit de semnalul dat de simțirea proprie, va fi cel de apărare sau de respingere;

·        „bine” intelectual, care este o „empatie” a trupului,  cu contextul trăit, în care „aportul” adus este „corect” confluent, sub forma „a-fluenței” sau „in-fluenței”; „a-fluența” sau „in-fluența” corecte sunt „aprecieri” intelectuale ale contextului tonal și o „prestație utilă” sau un „serviciu”, date de modul de a „vedea” și de a auzi situația trăită, nu de înțelegerea fenomenului trăit; „empatia” trupului cu contextul trăit va duce la „interpretarea” temei și la „insinuarea” tonală, prin neînțelegerea cadrului de referință real; interpretarea „temei” (semnificației), prin proiecția în interiorul mental și „insinuarea” dată de distorsiunea cognitivă (milă), va duce la „dominarea” psihică a celuilalt, prin critică și nedreptate; contextul trăit va fi un „suport” al autoproiecției „stimei de sine” a trupului și al nevoii de viață, privind recunoașterea cadrului de referință sau de recunoaștere a temerii de acaparare a energiei vitale, de către celălalt; „dominarea”, prin trup, va oglindi lipsa de trăire, celălalt fiind considerat „dușman”; solicitarea celuilalt va fi considerată o „împunere”, iar comportamentul afișat de trup, va fi de adaptare a trupului, fiind lipsit de semnalul magnetic dat de senzorialitatea proprie;

·        „bunăvoință” intelectuală, în care „aprecierea”semnificației  este „corectă”, iar „aportul” adus este un im-pact; „sin-tonia” interioară, numită „putere”, este dată de viețuirea într-un „spațiu di-adică”, numit „voluntarism”, în care sunt „depozitate” „grijile” personale; „sin-toni a” interioară, dintre „a numi” și a „viețui” a-numitul, este exprimată, prin limbajul semantic sintactic utilizat; „im-pactul” este o „in-pune-re” prin prezentarea „temei” și a efectelor autorității normative voluntare a trupului, dată de „dreptul” de a participa existential trupește, la cogniția și la „înțelegerea” fenomenului trăit; „atenția” magnetică este exterioară, la fenomenul trăit, prin con-tact, iar „intenția” este interioară, prin in-tact;

·        „bunăvoie” ființială - în care „atenția” și „intenția” sunt interioare, la fenomenul trait de trup, prin con-tact; „sin-ton-i-zarea” interioară, numită „securitate”, este dată de viețuirea într-un „spațiu di-adică”, numit „calm” intelectual, iar „aportul” adus de trup este un „im-bold”, exprimat ca o „lămurire”; atitudinea trupului va fi „detașată” față de fenomen, ceea ce se de-numește „ascultare”; „aprecierea” „clară” a fenomenului trăit este „exactă” și „justă”; „sin-tonizarea” interioară, dintre „a numi” și a „viețui” a-numitul, este exprimată trupește și verbal, prin generarea  logosului folosit; re-formulările și clarificările, aduse fenomenului trăit, vor integra energia vitală, în fenomenul înțelegerii și cunoașterii existențiale reale; în starea de bunăvoie este importantă precizarea aspectelor intelectuale, ale limbajului utilizat sau ale logosului folosit, care vor da directive și sens fenomenului rulat și parcurs.

Prin cunoașterea aspectelor intelectuale se ajunge la auto-cunoașterea fenomenului vital din trup și la cunoașterea existențială a acestuia.

„Competențele” sunt „con-secvențe” dintre „disciplină” și energia vitală deținută. Limita de „toleranță”, de-numită capacitate va defini „zelul” rațional sau  „crezul”, ca „țel” al trăirii și ca țintă a fenomenului natural viu. „Valoarea” va fi dată de autoritate normativă, prin aplicarea competențelor în fenomenul natural trăit. A trăi fenomenele naturale vii este o „folosință”, sub forma „competențelor”, ca aptitudini de a accesa propriile memorii și de a învăța, prin cogniție și cunoaștere.  

Con-figur-ația  din con-cep-tele memorizate sau din construcția con-cep-telor intelectuale, în cuprinderea tonalelor complementare, sunt necesar a fi clarificate, prin cogniție și înțelegere.

Con-figur-ațiile con-cep-telor, ca aspecte duale ale semnificărilor,   alcătuiesc cadrele de con-viețuire sau normele de conviețuire.

Normele   de con-viețuire sunt „cruci” purtate, preluate din mediul existențial, prin „moștenire”, prin „tradiție” sau prin „cultură” și care „împiedică” evoluția unei ființe.  Normele   de con-viețuire au aspecte duale electro-magnetice intelectuale, cum ar fi:

·        aparența și răspunderea;

·        potențialul și controlul;  

·        teritoriul și singurătatea;

·        ocupare, prin temă și trasmiterea temei;

·        plăcere și influență;

·        credință și compulsie;

·        independență și împovărare;

·        hotărâre și decizie;

·        rezolvare prinl putere și rezultat al conducerii.

Normele  de con-viețuire sunt instrumentele existențiale ale trăirii trupului pentru  evoluția umanității:

·        afirmare și autonomie;

·        aplicație și siguranță;

·        spațiu vital și apartenență;

·        pre-ocupare și transpunere;  

·        neplăcere și antipatie;

·        credință și pasiune;

·        măsură și călăuzire;

·        putere și stăpânire;

·        hotărâre și utilizare.