Adaptare Versus  Autonomie

Undele gândurilor formează ceea ce numim partea astrală a ființei, adică componenta electromagnetică-oul (conținând undele) și vălul, care va conține particulele sau undele nediseminate.  

În partea astrală electro-magnetică, pot fi „amprentate” undele sau particulele gândurilor altor ființe, care se vor multiplica, folosind energia ființei amprentate, ceea ce numim influență mentală, sugestionare sau manipulare psihică. Gândul este o radiație de undă a ființei care cuprinde „con-cep-tul”, dat de semnificație și im-pulsul de viață.

„Forma” „con-cep-tului”  poate fi:

ü  o particulă electrică, care va conține numai  semnificația evocată sau un un gând gol;

ü  undă electromagnetică, care va conține semnificația  și imboldul de viață, adică 10% din potențialul disponibil, cuprinzând sunetul existențial (cadrul de referință fundamental).

Amplificarea componentei de inteligență, prin aprovizionare cu impuls de viață, va asocia existența cu emiterea gândurilor, prin:

ü  componenta intelectuală sau mentală, numită eu;

ü  componenta imagi-nativă numită „prezenț-ă”; polaritatea pasivă este numită alter-EGO, iar cea activă este alter-ego.

Aceste asocieri, numite sensibilități, vor modifica oscilația magnetică a aerului din ființă, ca rotire în jurul propriului ax de existență, în interior sau exterior.

Starea creată, prin excitare-im-puls sau in-tenție, are ca rezultat:

ü  hipnoza, prin impregnarea cu emanația exterioră, ca influență; procesul de re-amintire este re-cunoscut trupește ca amețeală, la nivelul trupului ca plăcere sau neplăcere, sau ca simpatie sau antipatie, la nivel psihic. Re-amintirea, ca imagistică, în alb – negru, va activa propriile memorii, necesare comparării celor deținute cu realitatea obiectivă, fiind numită clar-vede-re.

ü  cap-tare-a unui gând emis, de către altă ființă, va activa centrul de a-tenție interioară, prin in-tact-ul dintre electromagnetismului ființei cu cel din mediu exterior și va determina starea de per-cep-ție interioară numită transă; transa apare sub forma re-prezentă-rilor sau ca un dialog interior - „a vorbi singur”, fiind numită clar-viz-i-une.

Procesul  de sincronizare, de rezonanță cu mediul de viață, este o „a-cord-are” la vibrație, în care potențialul energetic este re-amintit, iar cele im-pregn-ate in-voluntar, de către inteligența proprie, în memoriile personale, prin condiționarea socială, sunt „com-para-t-e”.

Cunoașterea omului înseamnă:

ü  in-form-are, ceea ce înseamnă completarea auto-cunoașterii; fenomenul apare la captarea vibrațiilor formate din electroni sau protoni, care plutesc în aura energetică, prin amprentare („zburând” în aer); rezultatul acestui proces va fi re-cunoscut ca probabilitate a ființei, în abilitatea de a „citi” conținutul emanațiilor sau gândurilor; de-numim acest proces telepatie; citirea componentei astrale, va desemna un proces trecut, în cazul particulelor, în timp ce citirea undei va re-vela un proces viitor probabil sau posibil.

ü  aflarea noilor condiții de existență, prin captarea noilor emanații sau gânduri și a impulsului de viață; detașarea de eu-ul personal va conduce la de-dublarea psihică și apariția unui alt EU, numit prezență sau luciditate. Această stare este re-simțită la nivelul trupului fizic ca o fierbințeală în cap sau ca răcire a mâinilor și un puls de 90-100/minut (10% din potențialul de viață).

Eu-ul mental al unui om, reprezintă cantitatea de „știință” deținută de acesta, în memoriile deținute și în   cunoașterea personală, ceea ce numim personalitate sau modul de exprimare al existenței, prin cunoașterea „științei” deținute în memorii. Personalitatea va determina „com-port-a-ment-ul”.

Eu-ul conștient personal, în prima etapă de viață, apare ca un instrument (intelect) cu care ființa „ex-prim-ă” capacitatea de existență. Instrumentul este o construcție interioară  realizat în primă etapă prin imitarea exteriorului.  

Procesul de construcție este un proces de dublare a eu-lui, în EU, având ca rezultat apariție psihicului, în vederea exprimării personale. La maturitate (pubertate), când devine activă energia sexualității (inteligență), EU-ul psihic se face simțit și va solicita schimbarea necesară adaptării la mediul de existență, în concordanță cu potențialul energetic deținut.

                Accentuarea EU-ului, prin aprovizionarea din potențialul de viață, conduce la egotism: narcisism sau cinism, luând naștere o zonă anestezică (ne-simțire față de o prezență interioară), care produce dis-cordia, re-cunoscută, la nivelul trupului,  ca anghină pectorală sau ca disfuncții ale inimii, sau la nivel psihic, ca stări de confuzie mintală. EU-ul personalitate poate „îmbrăca” două forme intelectuale: adulator sau detractor, ceea ce de-numim „mască”. Starea mentală creată va fi cea numită cripto-estezie, în care componenta imaginativă este blocată involuntar sau voluntar.

Cripto-estezia va duce la depresie, la nevroză sau la nebunie și la diseminarea involuntară a gândurilor, sub forma particulelor, proces numit proiecție mentală. În proiecția mentală are loc impregnarea componentei astrale a altei ființe, aflate în mediul de existență cu fantasme (gânduri) mentale.

Acțiunea  de schimbare a eu-ului conștient în prezență a fost de-numită, în psihologie, isterie, personalitate dublă sau borderline, manifestându-se involuntar, sub forma crizelor sporadice, dar intense. În alte științe și în religie, starea este considerată un spirit de-corporalizat, numită  fantomă sau posedare.

 

A imita existența Versus A învăța, deprindere psihică

Deprinderea psihică este o abilitate de a stăpâni funcționarea interioară a ființei, adică a planului mental, al fanteziilor și incredulității, în esența vieții. Deprinderea  psihică este cea care acordă ființei calitatea identității personale, cunoașterea subiectului interior, autocunoașterea.

               Dualitatea materială este caracteristica senzațiilor corporale versus percepțiile psihice, declanșate de golul memoriei personale versus atenție. Obișnuit, oamenii, în starea de veghe, dorm, de aceea spunem că învățăm mai bine în somn, de aceea visăm ceea ce învățăm în stare de veghe, prin intelect.

Înlănțuirea evenimentelor fizice, ceea ce numim realitate obiectivă, este un reflex al creierului privind existența reală, asemănător reflexului muscular, în realizarea locomoției.

Orice reflex are la bază un act reflex și un arc reflex. Actele reflexe pot fi identificate în oglinda nagnetică a arcurilor reflexe. Activitatea actelor reflexe are la bază memoria, adică modurile de realizare a reflexelor.

Actul reflex începe prin amintirea  senzației, apărută în trupul fizic, adică accesarea memoriei, identificată printr-o „prezent-are” a obiectului, în realitatea subiectivă.

Arcul  reflex, ca  prezentare a obiectului poate fi fantazat, adică ireal, ducând la o acțiune de „se-duce-re”, prin construcția unui „văl”, unui „contrast” al realității obiective, văl re-simțit numai de cel în cauză.

Re-simțirea vălului va conduce la confuzia conștientului – intelectului, la „con-fuzi-a” cauzei cu efectul acesteia. Intelectul lucrează cu noțiunile sau cu cunoștințele și cu normele morale sau  sociale, nefiind capabil a identifica „diferențierea” conținutului acestora, adică a cadrelor de referință, ca sunete.

Re-cunoașterea conținutului celor deținute în memorie este importantă pentru construcția capacității de a gândi, adică pentru a putea înlănțui fenomenele care decurg de la cauză la efectul acesteia.

Pasivitatea (nepercepția sunetului cuprins în cuvânt-vibrație) față de starea de re-cunoaște-re a realității interioare va conduce la suprapunerea imaginilor și la evocarea reminiscențelor de înregistrare în memorie, construindu-se monstruozități și bizarerii, ceea ce numim intelectual – diavoli, demoni, satana, iuda, opinie sau critică.

Starea de „e-voca-re” va conduce la fenomenul de comparare a situației, faptului, conceptului, cu propria memoria deținută. Pasivitatea (cadrul de referință activ) este realizată prin starea de evocare a unei situații, unui fapt sau unui concept, din „în-registr(u)-are” (memorie), fiind ceea ce numim „nu vedem copacul din cauza pădurii”. În realitatea obiectivă, pasivitatea este exprimată ca o repetiție mecanică a celor „știute”, drept propriile „prezent-ări”, dar neînțelese, ceea ce numim intelectual „logic-ă”. Numai pe baza memoriei personale, imaginația va născoci realitatea obiectivă, crezând că „a văzut” sau „a știut”, fiind străin de dialogul interior, și trăind iluzia sau având sentimentul de stranietate și nu cel de existență. Emiterea  gândurilor „goale” vor genera influențarea celuilalt, prin amăgire și exploatare a vieții conținute de acesta, fenomen numit „vampirizare”. Captarea gândului „gol” va determina prin „forțare”  multiplicarea gândului gol absorbit.

Abilitatea de a gândi, numită  „facultate” este luciditatea se construiește prin accesarea propriei memoriei, urmată de completarea golurilor de etapă a fenomenului subiectiv, necesară identificării corecte a conținutului cauzei și a rezultatului efectului. Consecința gândirii va fi o altă re-prezenta-re, diferită de  imaginea intelectuală, ceea ce numim contrar, contrast, concluzie sau obiecție (imagine clară) sau rezonanță.

Completarea golurilor de memorie personală se realizează prin accesarea memoriei universale, a culturii unei specii, punându-se în oglindă imaginea subiectivă a unui obiect cu re-prezenta-rea esențială a acestuia.

Percepția stării de creare a gândului, provocată de intenție, pentru identificarea golurilor de memorie, va fi un dialog interior, prin fixarea gândului captat și dizolvarea sunetului cuprins, având ca rezultat înțelegerea fenomenului dintr-o situație sau fapt.  Dizolvarea sunetului cuprins în cuvânt va re-vela (re-mișca), prin învârtire, re-prezenta-rea esențială, arătând fața contrară a monedei con-cep-tului.

Acesta este fenomenul naturii de a învăța, care aparține psihicul uman, deosebind omul de ființele animale. Prin exercițiul de completare a memoriei personale se va dezvolta componentă numită minte - partea imaginativă a fenomenelor lumii exterioare, construindu-se cunoașterea individuală, prin experimentare interioară, ca trăire, ceea ce numim voie (a se cunoaște și a se înțelege). A observa propria activitate a minții, înseamnă a cunoaște și a înțelege ceea ce deții în memorie și cele necesare completării acesteia. Observația se realizează cu ajutorul in-tactului interior, ceea ce numim ochiul al treilea sau visare lucidă.

Procesul gândirii este o stare activă, având în componență 8 etape - construcția gândului și diseminarea acestuia, ca rezultat. Percepția procesului gândirii dă naștere sentimentului de a exista, adică de a contribui la existență, prin starea de a crea. Gândirea va urma ordinea naturală, înscrisă în legile naturii psihice, asociind imaginea cu conținutul (sunetul) acesteia, ceea ce de-numim intelectual „cosmos”.

Omul are posibilitatea de a opt-a între starea de e-voca-re și cea de a crea existența proprie, ceea ce de-numim intelectual liber arbitru.

Conștientul intelectual al omului nu este egal cu starea de conștiență a acestuia. Conștientul intelectual asigură funcționarea trupului, ca entitate vie, fiind necesară adăugarea funcționării acestei identități active, adică viața conținută.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Epimetheus Versus Prometheus

Pro-me-theus, este o imagine mentală, conferită mintalului care:

·        are o gândire atentă și este previzibil, în ordine și detaliu, fiind autonom;

·        se consideră critic și analitic, ajutând la de-toxi-fiere și la vindecarea trupească și cea socială;

·        dă expresie sentimentului, fiind permanent, în slujba sufletului;

·        transformă negativul și pozitivul, prin prezență;

·        alungă bolile închipuite, negarea și indecizia, prin intuiția iluziilor, fricilor, fanteziilor și tuturor intoxicărilor, personale sau alte altora;

·        acționează, pin vocație, având puterea de a și de a primi în parteneriate angajate, prin echilibru;

·        ajută, prin acceptarea defectelor și tămăduiește  cele ascunse în spatele realității;

·        re-memorează trecutul;

·        ajută la dieta gândului, pentru înlăturarea înșelărilor personale și sociale;

·        poate fi „tradus” prin: pentru sufletul meu și al tău.

Epi-me-theus este o imagine mentală, conferită mentalului care:

·        este tehnica și instrumentul predilect pentru raționament, dualitatea materială și avantajul personal;

·        orice raționament este o fantezie, nu ceva din realitatea obiectivă. fanteziile vizează, totdeauna, valorile, afacerile, banii, existența celuilalt;

·        este într-o permanentă răz-gândire, pentru amăgirea celuilalt.

·        este puterea care dorește a avea toate acestea, prin deposedarea celuilalt, prin stabilirea și angajarea unui parteneriat dezechilibrat;

·        se consideră merituos și este nemilos;

·        re-memorează trecutul, pentru a condiționa prezentul;

·        cere plată, pentru fiecare ajutor dat;

·        acționează și schimbă, printr-un abur, care va umili înșelător pe celălalt;

·        dorește să cucerească, prin supunere, atacă, prin infiltrare;

·        saturează atmosfera prin aroganță;

·        este identic cu conceptele de karmă: dușman, trădare;

·        poate fi „tradus” prin: darul meu (mărul otrăvit), care ți-l dau ție; te amprentez, pentru a fi sclavul meu veșnic, pentru divinul din mine, iar eu voi fi stăpânul.

Pro-me-theus și Epi-me-theus sunt „moneda”, cele două fețe ale realității materiale, dintr-o ființă umană (subiectivism-obiectivism). Realitatea materială trebuie interpretată, prin aparatul uman (om lăuntric), prin suflet.

Interpretarea  este o „re-velare” a realității obiective, prin „strălucire” sau prin „umbră”; interpretarea fiecărui lucru, obiect sau ființă re-velează esența identității (suflet), deținută de forma trupului, ca entitate sau gând.

Toate „interpret-ări-le” sunt mituri legende sau povești, spuse omenirii pentru îmbogățirea cunoașterii, energie aflată în ADN uman și accesată, prin asumare personală.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Potențial - Inconștiență Versus Conștiență

Potențialul este starea primordială, de în-carn-are, dintr-o „formă” dată de trup și o „energie sexuală” con-ținut-ă. Potențialul este starea electro-magnetică de existență a „efectul de undă”, ca identitate a ființei și ca materialitatea a trupului (electric) ființei, ca și cadrul de referință (magnetic). Aceste energii sunt sursa tuturor „crea- (a)ți-ilor”, ca materialități și gânduri.

Existența are ca „țel” cre-ați-a: „con-ceptul” este embrion sau  un gând cu manifestarea acestuia, în mediul de existență. Potențialul este o abilitate ascunsă, „un vort-ex”, ceea ce numim psihic.

„Mie-z-ul”- vortexul magnetic, adică sunetul (cadrul de referință, cu cele două polarități-activ și pasiv) din „rost-i-re” are „chem-are-a” vieții, cu probabilitatea sau posibilitatea de „a im-pregn-a” viață.

Cromozomii sexuali, pentru femei XX, iar pentru bărbați XY, conțin cadrele de referință, care sunt „o oglindă magnetică”, pentru „timbru” și „ton”.

Din starea primordială, natura duală a vieții, arată două „căi” de manifest-(st)are a potențialului dat de involuție sau evoluție, ca stare interioară sau exterioară a psiho-ființei, pentru a:

·        limita potențialul dat, „a proiecta” ființa dată, prin „voința” „forței” intelectului, ceea ce numim inconștiență; inconștiența se manifestă ca o acceptare a  stării de martor „ne-im-plic-a-t” și prin exercitarea unui „con-trol” exterior, prin funcția cerebrală volitivă; în acest caz, se trece la starea de involuție a ființei, prin „întunec-are-a” potențialul dat, identitatea devenind egotică, creațiile personale (gândurile) sunt ab-sorbite, într-o starea de di-soluție a puterii absorbite, într-o existență in-compatibilă potențialului; prin aceasta de dezvoltă o forță de dis-torsiune – o putere pervertită a raționamentului, parte a mentalului inferior, de logic-ă, un fel de stare „re-plic-ată”, de cufundare într-un a-bis,  gândurile fiind energizate cu propria energie trupească, necesară trupului pentru activitatea de manifestare a acestuia; limitarea potențialului, se manifestă prin ignorarea potențialului, printr-o cunoaștere parțială a existenței, ceea ce numim ignoranță, prin dez-bin-are; prin vizualizare, dez-bin-are-a este percepută ca un „fum” ce planează asupra ființei; „in-sensibilitatea” ființei, prin lipsa „tors-uni-i” va duce la trans-form-are-a „im-pulsului” în „im-pact”, necesar procesului de a „re-căpat-a” sau de a „re-vendic-a” cunoașterea.

·        a exprima liber potențialul dat, în realitatea obiectivă, adică a afirma sau a nega existența, prin evidență sau prin complexitate, adică „tot” re-cept-a-t și e-mis; în acest caz, potențialul efectului de undă rămâne „re-velat”, întunecimea fiind ascunsă în întunecime; creațiile de gând vor fi energizate prin energia undei și exprimate în mediul de existență, printr-o voie deci-să, ceea ce numim conștiență; efectul gândului va deveni binar (0 sau 1) cu realitatea existențială; gândul binar va conduce la evoluția potențialului dat, prin cogniție.

Animalele nu au posibilitatea de a schimba imprimarea biologică a întrupării sau de a folosi energia vitală dată. Funcția  de bază a sistemului nervos central (mental inferior), posedat de către animal, conduce la „compararea” sau la „competiția” realității obiective cu realitatea interioară a imprimării date. Imprimarea din ADN, cu cele două catene, realitate - subiectivă și obiectivă - funcționează în sistem binar (0 sau 1), arătând totdeauna similarul sau contrariul realității, necesar adaptării la mediul de viață (supra-viețuire). Numim acest proces conștientul animalului-cunoașterea inferioară, dată de „imprimările” conținute. Imprimările  deținute de un animal pot fi modificate sau adăugate prin dresură – prin exersarea unui model de activitate fizică.

 

 

 

Emanație și bio-informație Versus Potențial și cunoaștere

Potențialul unei ființe este dat de memoriile posibil a fi activate, în momentul nașterii sau de structura energetică reziduală, ce formează memoriile inactive, deținute de intelect.

Potențialul rezidual este activat prin interacția ființei cu mediul de viață, interior sau exterior. Scopul acestei activări este dobândirea cunoașterii și vindecarea traumelor ascunse, acumulate prin lipsa cunoașterii.

Potențialul deținut, sub formă traumatică sau ca abilitate, în habitusul interior al ființei, reprezintă cauza tuturor efectelor, „în-dur-ate” sau „suport-ate” de ființă, în interacție cu mediul de viață, în contextul interior sau în contextul exterior împărțit cu alte ființe. Potențialul poate fi activat secvențial, în dualitatea procesului mental sau mintal.

Activarea secvențială a potențialului propriu se realizează prin „diferențiere”, care este senzorială, materială, mentală sau prin abilități trupești (simțuri) sau perceptivă, rezultatul fiind un adevăr, un fals, un bine sau un rău, o armonie sau o discordie sau combinații ale acestora în  planul de existență.

Efortul  ființei de activare a potențialul probabil sau posibil se face prin „co-nect-are-a” cunoașterii deținute cu cadrele de referință (sunete) naturale:

·        inductiv - (auto)cunoaștere a celor deținute și prin dezvoltarea acestora; memoriile filo-genetice, fiind un potențial deținut, sunt ceea ce numim: inteligență, dar, talent, geniu; aceste abilități, care constituie „crezul” ființei, care prin actul de a-tenție, pot fi folosite cu conștiență, constituind o forță generatoare, prin „în-drum-are” și „judecată”; folosirea acestora, o numim „minte strălucită” sau  „virtute” prolifică, aceea de „a gândi”;

·        deductiv - „in-telect-u-a-liza-(a)re”, ceea ce numim „a trăi în cap”, ca parte a voinței, prin „comandă” de „potriv-ire” sau pre-zumție a celor trăite; comandă va deveni „emanație”- „proiecție” a celor interioare;

·        „prezență” este percepută ca o stare specifică a ființei de a-tenție și in-tenție, sincrone, ce va elibera efectele actelor mentale sau psihice, sub forma unei noi cunoașteri și a completării „golurilor” deținute în memorii; potențialul ființei ca „abilitate” a „științei” sau a „con-științei” unei ființe va descrie starea de prezență a ei.

Emanațiile  personale pot fi ca un gând de natură electrică, ce posedă o sarcină inclusă și o polaritate specifică sau ca o capacitate de știință sau con-știință; la nivelul trupului, emanațiile sunt re-simțite sau percepute ca o căldură sau o răceală, venite din interior sau din mediu exterior. Emanațiile centrifugate (fisiune) vor produce o colapsare a undei electromagnetice (implozie) în memoriile ființei, activând ideologia proprie (egregor) sau cunoașterea proprie sau cunoașterea umanității, ca filiație de specie. În plan mental, sarcina  (imaginea de înger sau de drac) noțiunilor aflate va fi contrariul memoriei deținute. În plan mintal, polaritatea (strălucirea sau culoarea) va fi oglinda cunoașterii aflate și va avea aceeași polaritate ca și polaritatea de existență a vieții sau a morții.

Direcțiile de acțiune ale emanațiilor impregnate sunt sincrone mental sau mintal cu  înăuntru sau înafară (în plan orizontal) cu mișcarea în jurul propriului ax de existență (în plan vertical), în sensul înainte (viitor) sau înapoi (trecut).

Emanațiile vor fi centrifugate, adică mișcate în profunzimea ființei, în cunoaștere sau centripetate, adică azvârlite în mediul de existență, sub acțiunea mișcării de existență, în jurul propriului ax, asigurând magnetismul ființei. Emanațiile centripetate (fuziune) vor fi expulzate, prin proiecții și vor materializa unda electromagnetică, prin sarcina și magnetismul inclus, în contextele materiale din mediu, necesare autocunoașterii sau cunoașterii mediului de existență. Acestea vor produce explozii, în alte ființe sau în mediul de existență. Intensitatea exploziei poate conduce la vindecări (exorcizări) sau la traume (proiecții) ale structurilor energetice ale unei ființe – mentale sau mintale, prin multiplicarea energiei străine conținute (agent vindecător sau agent patogen).

Afilierea exclusivă la unul din cei doi  egregori (ideologie sau conceptualizare – α sau Ω), în planurile mental sau mintal, va determina ceea ce numim gândirea platoniană sau aristoteliană.

Felul gândirii platoniene se va materializa ca o di-simulare (a lua două expresii sau a glisa între expresii) a unei autorități de știință, prin voalarea unei nesiguranțe și a lipsei de adăpost, prin proiecții ce vor impune sau vor forța luarea unei expresii de către alte ființe, existente în mediu.

Modalitatea de gândire a autorităților segmentate va determina, în mediul de existență, dependența altor ființe, prin impunere sau conflictul de mentalitate cu o altă ființă. Afilierea la planurile mental sau mintal și energia viață sau de moarte,  se realizează prin amestecarea și re-ordonarea, în funcție de specificul dat, a planului logic cu planul misterului, prin deținerea controlului interior, în orice context dat.

Activarea potențialului propriu, prin „tot”, se realizează prin includere și multiplicare, în habitusul interior sau în cel mintal, prin aspirația im-boldului sau im-pulsului sau prin expirație acestora, conducând la înțelegerea mesajului (cuvântului) sau a rolului în proces sau a procesului în derulare.

Aceasta este legea naturii privind existența sănătoasă (gândire - 8 etape și polaritate de existență), într-un mediu dat. Activarea prin „tot” permite deschiderea ființei la comunicarea între habitusul interior cu mediul de existență, la găsirea surselor de existență și la prelucrarea bio-informației preluate, ca hrană materială și energetică. Acest proces va permite revelarea autocunoașterii (mintal) și a cunoașterii umanității (mental), la găsirea noilor surse de existență, la dezvoltare și evoluție, în con-cord-anță (respect al polarității magnetice al inimii, cu mediul fizic. Starea de prezență este o stare de existență, numită autonomie.  

Animalele posedă starea de autonomie, prin instinct, imprimat în ADN. Omul este nevoit să-și stabilească starea de autonomie, prin existență proprie. Instinctul de umanitate se dobândește, nu este dat prin încarnare.

Deținerea și controlul stării de prezență, în orice context dat, va asigura spațiul de existență (adăpost sau siguranță) necesar exercitării puterii (umanitate), prin vocalizarea corăspunzătoare a cuvintelor, având loc impregnarea acestora cu magnetismul sănătos personal și pentru mediu. Puterea va fi exprimată prin autoritatea ființei sau prin forma de expresie a acesteia.

 

 

 

Planul  10: omul în-țel-(l)egă-tor   Versus omul gând-i-tor

Plan mental Versus Plan mintal

Planul mental este planul raționamentului linear, a ceea ce numim logică. În istoria umanității este planul culturii, civilizației sau conștiinței colective, a tuturor noțiunilor și conceptelor (idei) asimilate de către ființele umane. Acesta este legat de ființă prin „firul de argint”.

 Planul mintal  este planul cunoașterii și gândirii, a ceea ce numim limbaj. Acesta este legat de ființă prin „firul de aur”.

Conectarea celor două planuri la planul astral exterior - este făcută prin cele două „fire”, ceea ce numim mentalitate personală și con-știință colectivă.

 Planul raționamentului linear are 8 puncte de legătură și este ceea ce numim în-lănț-ui-re-a noțiunilor, conținute în diversele ideologii, prin cadre de referință. Înlănțuirea noțiunilor stă la baza comunicării prin verbalizare și poate fi un act mental sau psihic. Planul interior sau exterior este plin de unde electromagnetice ale imaginilor-emanaților sau prezențelor, vii sau nevii ale voca-bulelor cu-vintelor folosite în exprimarea verbală umană.

 Procesul de identificare a acestor noțiuni sau idei îl numim rezonanța. După identificarea, prin asemănarea interiorului cu exteriorul, unda electromagnetică colapsează sub formă de particulă, imaginea fiind citită, de-criptată (știință), în adevăr sau fals, iar energia introdusă este re-simțită ca re-prezenta-re a viului sau a morții.

Animalele posedă înscrise în ADN, imaginile de existență și „citesc”, prin contrar, realitatea obiectivă. Recepția imaginilor se face în plan oblic, datorită poziției corpului față de planul  de existență.

În cazul animalelor ortostatice, acestea pot citi și „imita” realitatea umană (maimuța). Această recepție de existență o numim instinct animal – hrănire+teritorialitate, adăpost, sex, îngrijire pui, etc. Pentru unele animale numim instinctul ca fiind o inteligență (imitație). Capacitatea animalului de a citi contrariul îi conferă știința de „pericol”,  de exercitare a instinctului de autoconservare, în mediul de existență.

 Lumina astrală cuprinde totul (unitatea), adică cauza și efectul unui act, mental sau psihic. În lumina astrală, entitatea este o particulă electrică, activă sau pasivă. Lumina astrală este dată de  undele electromagnetice, „văzute” ca fir de argint strălucitor, prin care este hrănit trupul cu energia necesară autoconservării, în mediul de existență. Firul de argint nu conține energia cunoașterii, ci numai energia adaptării trupului la mediul de existență (supraviețuire), energie necesară de-criptării informației conținute în ADN (auto-conservare). Ceea ce numim karma este imaginea sau re-prezenta-rea este un efect manifestat, autocreat sau preluat.

Spre deosebire de un animal, care „vede” și „execută” imaginea văzută, prin contrariul  realității obiective, omul are posibilitatea de a roti planul noțiunii sau cel al ideii văzute, în psihicul său (inteligență) sau de a impregna noțiunea sau ideea cu energie (prezență), pentru a decide și a obține materializarea dorită, ceea ce numim liber arbitru.

 O idee (concept) are două fețe: de lumină (văzută) și întuneric (nevăzută-umbră). Numim aceste fețe ca fiind bine sau rău, în aspectul lor mental. Planul de perspectivă α-Ω, începutul și sfârșitul unui proces mental sau psihic este orizontal, planul de existență (cadrul de referință) fiind perpendicular pe planul procesului mental sau psihic. Planul de perspectivă α-Ω, începutul și sfârșitul unui proces  de act mental sau psihic este același sau este suprapus cu planul existenței obiective, având un sens de rotație. Planurile de prelucrare a unei noțiuni sau ale unei idei, pot fi detectate prin înregistrarea undelor electrice ale creierului, prin electroencefalogramă, ca activitate cerebrală superioară. Diferențierea ideii, prin aflarea cauzei existenței acesteia, va conduce la perceperea părții utile a acesteia și va fi materializată după legea naturii, dându-i-se viață sau moarte. Acest proces conduce la autocunoașterea rezonanței de inter-acție mentale sau psihice cu mediul de existență. În inter-acția noțiunilor, stăpânirea efectului cauzei incluse, de a da sau de a lua viața, asigurându-se supraviețuirea, este procesul realizat de alter EGO sau prezență.

Emanația mentală sau gândul produs de către prezența (mintal) apare ca o expresie – gând sau faptă, a actului mental sau psihic și este imaginea sau re-prezenta-rea, dată de  inteligență sau de cunoaștere, manifestată ca efect al limbajului folosit.   

Transmiterea unei noțiuni, numită proiecție, de la o ființă umană la alta, stă la baza procesului a ceea ce numim influențare mentală sau manipulare psihică.

Emanația mentală, rezultat al beției mentale (ambrozie) este un animalism pur, cu exprimare inocentă și iresponsabilă. Emanația este capabilă de a se multiplica, prin absorbție, în habitusul interior al altei ființe. Ființa care proiectează astfel de entități satanice sau luciferice (ca particule de rezonanță) lasă impresia de abilitate, viclenie, cruzime. Scopul acestei proiecții este nevoia vieții de a scăpa de o tortură sau de o suferință, o agonie, o anarhie mentală sau psihică. Proiecția este o fantasmă (fantomă) care există prin negarea adevărului obiectiv, în plan mental sau psihic. Atitudinea avută, de cel care proiectează noțiunea, este cea de curaj, independență intelectuală sau psihică, de autoritate, prin dogmă sau de autoritate despotică. Energia unei astfel de entități necesară viețuirii și pe care o caută, în altă ființă, este energia focului (viață-vesta-venus), în cele trei puteri ale focului. Ființa care va multiplica energia necesară entității satanice sau luciferice este recunoscută sub numele de țap ispășitor, al unei situații. Aspectele de tortură, suferință, agonie sau anarhie, îndurate de cealaltă ființă (care recepționează entitatea) sunt criteriile de identificare a situației de multiplicare, prin care este hrănită entitatea preluată. Numim acest proces „posedare”.

Preluarea unei noțiuni, din mediul de existență, colapsează noțiunea, în forma de particulă-imagine, prin propria energie deținută. Această perioadă o numim perioadă de inoculare, în expresia mentală medicală. Absorbția noțiunii va produce animarea acesteia  și formarea unui vierme mental, manifestând umbra, prin producerea efectului dat de cauză. În plan mental, noțiunea va fi ispititoare, salvatoare sau eliberatoare, dar ea doar însoțește adevărul, fiind o iluzie și manifestând falsul. Imaginea conținută de către entitate, în cele două fețe, este stocată în lumina astrală, prin  cuvintele:

·        satana - entitate goală, incapabilă de multiplicare proprie, ce dorește a trăi, fiind energizată cu energia saturn sau uranus, ce va coda timpul procesului;

·        lucifer - entitate strălucitoare, ce conține viață, fiind energizată cu energia planetei venus; entitatea dorește cuplarea cu asemănătorul, în vederea multiplicării.

Imaginea satana, ca un țap apare luminoasă în partea de umbră a aurei (lumina din întuneric, de la capătul tunelului), o imagine devorantă, răzbunătoare, fatală, gata de a nega adevărul, prin energia mercur, de a fi multiplicată într-un alt mediu sau ființă (a-na-temă), prin aceiași energie, ca cea preluată.

Imaginea lucifer, ca un șarpe apare luminoasă în partea de lumină a aurei, o imagine înflăcărată și aprigă, ce prezintă reflexia planului mintal, de dominare a planului animal, mental (animus) de supraveghere sau de ascundere. Semnificația imaginii este aceea de a trăi în corpul astral – a învăța - a păstra amintirea celor văzute (har), a afla cunoașterea, prin energia jupiter, din fecioara zodiacală sau siderală. În acest proces are loc des-colăcirea șarpelui; energia kundalini este energia vieții – energia reziduală a trupului helicată cu energia acumulată din mediu, asigurându-se autoconservarea și existența vieții ființei, ceea ce numim bine și christos.

Imaginile „satana” sau „lucifer” se vor integra în ideologia ființei, producând idolatria. Prelucrarea  (metabolizarea) unei noțiuni recepționate (entitate sub formă de particulă) durează 72 de ore, timp în care entitatea este:

·        însuflețită  (viață),  în sistemul nervos central (creier); însuflețirea particulei preluate, ca entitate goală, care caută hrană  va genera multiplicarea ei (ana-stasis), prin apo-teoză, adică personificarea entității preluate, în mediul de existență interior mental și va hrăni entitatea preluată din exterior, prin rezonanța. Numim acest proces de hrănire energetică sau vampirism energetic. Pentru o entitate energizată, procesul de prelucrare se face prin discernerea și analiza ideii bio-informaționale preluate. Acest proces implică stăpânirea efectului cauzei impregnate alături de noțiune.

·        anihilată (moarte), în sistemul vegetativ limfatic, proces realizat de către imunitatea deținută; anihilarea  particulei preluate, ca entitate goală  va genera moartea ei în mediul de existență  mental  și  va omorî și entitatea exterioară, prin rezonanța de existență, proces numit vindecare energetică prin rezonanța.

·        confuzia mentală între aceste două imagini mentale  conduce la neidentificarea binelui și a  răului, a vieții și a  morții, la programarea neurolingvistică greșită, prin ideologie, la confuzia dorinței mentale cu scopul existenței.

O idee invizibilă are un spațiu și o inteligență, are 5 fețe și 4 brațe, spațiul este o sferă, un cerc sau un inel, iar inteligența este procesul-timpul de existență. Ideea este ceea ce numim α-Ω sau începutul și sfârșitul unui proces, derulat ca act mental sau psihic, în 8 etape de raționament plus a 9-a etapă de energizare a raționamentului.  Inteligența ideii este haosul, abisul, probabilitatea infinită sau posibilitatea finită.  În plan mintal, ideea este rotită, pentru a fi percepută, cu ajutorul neuronilor oglindă. Actul mintal de prezență (înțelepciunea, cunoașterea sau compararea memoriilor) va decide ocrotirea puterii binelui și pedeapsa puterii răului (liber arbitru).

Transmiterea unei idei, ceea ce numim transfer, de la o ființă umană la alta, stă la baza procesului a ceea ce numim sfințenie sau mântuire, ca materializare a  unui efect manifestat, autocreat sau preluat. În plan mintal (psihic), lumina (viața) este dată de cunoaștere și de gândire.

Cunoașterea este compararea rezultatului actului sau experimentului cu cele imprimate în propria memorie. Actul cunoașterii are ca rezultat plăsmuirea (re-prezenta-rea) realității obiective. Cunoașterea are ca imagine astrală un fir de aur, care leagă memoria personală de memoria umanității, fiind ceea ce numim lumina monadei (conștiință colectivă).

Firul de aur este unda electromagnetică a gândului, ca emanație a actului sau procesului realizat de prezență. Această undă va colapsa într-o particulă având o forma mintală a puterii intelectului și conținutul energetic al viului  sau o particulă sub formă psihică având o formă și o energie însuflețitoare (vindecătoare).

Re-prezentarea celor două planuri, mental și mintal, are forma firului de aur helicat cu firul de argint, asemănător ADN, din genom, având ca punct de pornire organul splină.

 

Planul  9: omul în-crez-ă-tor Versus omul în-țel-(l)egă-tor

Entitate și afect Versus Identitate și sentiment

Omul este o ființă psiho-organică. Fizic-organic funcționează prin activitatea organelor conținute în trup.

Creierul asigură, prin componenta mentală;

·        „jocul pasiv” al noțiunilor sau al conceptelor și igiena și dieta organismului, ceea ce numim general – nevoi;

·        „jocul activ”, care va determina groaza de vid, de întuneric sau de necunoscut , prin reminiscența memoriilor deținute, ceea ce numim general – dorințe;

·        travaliul interior, prin puterea senzațiilor re-simțite de trup, prin observația mintală a mediului de existență, iar prin „jocul cuvintelor”, se afirmă adevărul realității interioare, ceea ce numim general – impresii sau percepții.

Memoriile personale deținute vor antrena, prin afinitate magnetică (halucinarea minții), interpretarea realității obiective sau aprecierea impresiei. Impresia  realității interioare, re-simțită de trup, va fi duală: narcotică sau morbidă, funcție de cantitatea și calitatea impulsului de viață, conținut în impresie. Halucinarea minții este re-simțită în trup ca durere de cap, migrenă sau ca o ardoare, exprimată ca anghină pectorală. Senzația narcotică a realității interioare, seducătoare mental, va fi conștientizată, de către minte, în somnul acesteia, ca o ispită sau ca o suferință.

Psihic, omul, funcționează prin ceea ce numim suflet. Travaliul sufletului va genera expresia identității, fiind pornit prin voință sau voie. Sensul voinței va determina intenția – a da sau a primi energia vitală- a da cunoașterea sau a primi completarea golurilor memoriei deținute. Travaliul este făcut prin activarea minții, în componenta imagi-nativ-ă, rezultând combinații succesive și mutări ale reprezentărilor conținute, necesare pentru aflarea corectă a  înlănțuirii cauză – proces - efect. Înlănțuirea cauză-proces-efect, poate fi percepută interior, de către mental ca imagine sau de către minte ca percepție a re-prezentă-rii, fiind ceea ce numim retro-viziune sau pre-viziune sau simplu adevăr sau fals. Momentul  de timp prezent este conținut în proces, fiind numit trecut sau viitor. Înlănțuirea are ca rezultat generarea gândului, sub expresia cuvântului, formă conștientă a realității interioare sau exterioare. Noțiunea sau cuvântul „ales sau ă” pentru definirea conținutului, va desemna cauza procesului, iar cel „ales” pentru efect-rezultat va desemna viață conținută.

Cunoașterea este o realitate ordonată, un fenomen de atitudine, de comportament existențial al omului, între materie (trup) și energia de viață, între obiect și sensul de definire, prin vocabule, între obiect și opera realizată, prin a ex-pune scopul sau țelul. Obiectul cunoașterii poate fi un lucru sau o noțiune.

Gnoza este o stare interioară, un fenomen „în” și „prin”, ce va produce viața sau satisfacția pentru obiect. Fenomenul cunoașterii - „ur” este un „act” sau un „rit” între energiile trupului - creier – imagine sau duh (-) și energiile vieții - suflet (+).

 „Produsul”, „dez-nod-ământul” sau „con-cep-tul” fenomenului cunoașterii este „arta” de a trăi sau obiectul trăirii, care „balansează” între crea-ție (re-prezenta-re sau a-spira-ție) și in-vers-are (prezentare, mit sau com-pil-are).

„Dez-nod-ământul”, care va ex-plic-a  evenimentul (ce?, de ce? sau în ce mod?) poate fi:

·        rațional, discursiv,  viclean sau pentru a obține, a do-bândi sau de jefuit, ceea ce numim „botez”.

·        revelat, mistic, intuitiv sau pentru a poseda și a da- ceea ce numim „mântuire”;

Certitudinea este „prezența” sau „jocul” între două realități, internă sau externă – cea „știută” și cea „străină”.

„Lumea” este realitatea istorică (timp), o permanență sau o perpetuare a con-vergenței (atmosferă) dintre gând și faptă sau dintre rost și folos. Fenomenul cunoașterii are loc prin „con-tact” și „inter-venție”, ceea ce numim „lume” și „timp”.

Realitatea istorică este un „ritm” între a face, a des-face sau a re-face într-o ordine inteligibilă și o acceptare lucidă a ex-presiilor cunoscute. Rostul fenomenului de a trăi - al modelului inteligibil uman este gândirea- modalitatea de a aprecia natura umană, prin „jocul” sau „între-pătrunderea” dintre:

·        a știi=a re-cunoaște sau a re-găsi - intelect;

·        a învăța = a cunoaște noul- a trăi.

„Timpul” poate fi:

·        „servitute” intelectuală a totului, o în-lănț-uire, păcat ascuns, o imitație sau o minciună; un dez-gust, o angoasă, o agonie sau o aversiune intelectuală.

·        „a-servire” a totului, un „dez-nod-(p)ământ”, o ex-plic-ație față de „lumea” internă, prin „ex-prim-are” pentru „folos” de viață.

„Lumea” este „atmo-sfera” în continuitatea timpului - energia dinăuntru sau dinafara trupului ființei, „ceva”-subiect-gând sau con-cep-t-dinăuntru și „alt-ceva”-obiect-gând sau dogmă de dinafară. „Lumea de-gajată sau di-sociată”- (gând sau cu-vânt) va im-presiona alte trupuri (creier) dându-le percepția sau impresia de „în-cerc-are” sau de „stranietate”, iar „alt-ceva”-„lume” (con-cep-t sau dogmă) va in-fluența fenomenul cunoașterii interne, prin imagine sau re-prezenta-re.

„Intelectul” este instrumentul subiectiv de decelare a timpului „înghețat” - de motivare, de re-cunoaște-re, de re-găsire, de stagnare, de închid-ere sau de dis-preț și de re-sentiment (ură). „Intelectul” va glisa (va proiecta) „alt-ceva” (imagine sau ură) în „ce-lă-lalt”, prin raționamentul de în-străin-are sau in-adecv-are.

„Inteligența” este instrumentul obiectiv de decelare a timpului din fenomen, de sesizare a vieții (sens) în fenomen (gând), prin sensibilitate față de nou (re-prezenta-re) și de opus (moarte). Atenția-eul autentic autonom,  prin focalizare și prin identificare asupra sau cu obiectul,  va detecta realitatea co-existențială (totul), dintre „lumi” alăturate, ceea ce numim rezonanță. Prezența sesizează sciziunea sau opoziția dintre naturile sau existențele umane. „Inter-venția” sau „inter-acția” este o „con-simțire”, un acord sau un angajament între răbdare și viață (+) sau între supunere sau moarte (-), ceea ce numim „putere”.

„Con-simțirea”, acordul sau angajamentul va avea pute-rea (pute-rău) de a numi sau de a verbaliza fenomenul desfășurat.

„Rost-i-rea” este cu-vântul ce ex-plic-ă fenomenul (cauza) gândului sau un efect a ordinii inteligibile. Glasul (tonul) va ex-prima viața din ființă, alegerea făcută după „în-țel-lege-are”(a), din esența proprie. „Știutorii” cunoscători, prin prezență, rostesc în-țel-lege-are(a), dau „vești”.  „A vesti” înseamnă bunătate și pace.

„De -numi-rea știutorului” este o „imit-are” verbalizată (ego-ecou), de „în-lănț-uire” a vieții. „A pre-găti” prin a im-pune, pentru  a judeca sau pentru a con-damna este o „im-postură” intelectuală.

Respectarea modelului ordinii naturale, prin re-velația cunoscutului, are loc prin  „ex-prim-are” con-duitei umană, ceea ce numim re-spect. Ordinea este o lege a naturii, iar rostirea expresia acesteia. Noțiunea este un tipar al unei greșeli cunoscute. Repetarea tiparului, prin obișnuință, este ceea ce numim „di-a-bo (u)lic”.

„Actul” cunoașterii este un balans între cunoaștere și re-cunoaște-re. „Actul” cunoașterii este o „licență”, ceea ce numim „în-temei-ere”. „Trans-mite-ere-a” sau „propag-are(a)” cunoașterii este fenomenul de răs-pândire a învățământului dobândit, prin licență. Re-cunoaște-rea va duce la „în plen-are”, prin „în-vi(e)-ere”.

Legătura cu ”ne-cunoașterea” este realizată prin trăirea decalajului, a absenței, a lipsei sau a rupturii. „Legat-ura” este „o stăpânire”  sau „o pătimire”, ceea ce numim „bine” și „rău”.