Moștenirea filogenetică a trupului omului are o capacitate înnăscută duală, necesară libertății existențiale a trupului și evoluției ființei umane, prin folosirea abilității trupului, numită „inteligență tonală” și a capacității talentului:

·        activă - de a „distruge”, prin „instinctul” mamiferului superior; instinctul trupului, ceea ce numim „autonomia” trupului, care este moștenit de la mamifere; „autonomia” trupului este neajutorată, incapabilă, neputincioasă și apatică; „autonomia” trupului „știe”, să citească informația din ADN-ul celular, pentru regenerarea componentelor trupului, iar prin funcționarea intelectuală (eu) a creierului „știe” să aplice memoriile procedural ancorate; „citirea” făcută este „o dic-tare” opresivă asupra funcționării trupului, prin secreția substanțelor necesare acțiunii trupului și de aplicare a „implicitului” procedural; „autonomia” trupului deține propria sa auto-reglare a mecanismelor funcționale; exprimarea „autonomiei” trupului aparține omului-animal, care este obișnuit și anost, o „creatură” magică, a cărei intenție este o nebuloasă prealabilă a „ceva acolo”; „ceva acolo” va fi exprimat ca o „aparență” a „trăirii” trupului, o „ghicire” a viitorului, prin prezumarea realității abstracte, în concordanță cu memoriile înregistrate în creier; ființa, prin conștientul asigurat de intelect (eu), va fi o „victimă” a propriilor acțiuni trupești; partea sistemului de „uz-anță” (ordinea naturală), care conține energia vitală și care reglementează existența trupului, numită alter-eu, este necunoscută, deoarece este „absorbită”, „fascinată” sau „obsedată” de activitatea intelectului; „ancorările”, ca amintiri, ale acestei părți a ființei sunt „implicite” memoriei procedurale „știute” de creier; „implicitul” memoriei procedurale ar trebuie să „știe”: misterul existenței, speranța asigurării cu energie vitală, îndatorirea privind schimbul energiei vitale cu alte trupuri și egalitatea mutual a schimbului realizat; „implicitul” memoriei procedurale constituie sistemul de „credință”, alcătuit din superstiții și scorneli ale intelectului, exprimate ca discriminare și abuz asupra energiei vitale; discriminarea și abuzul asupra energiei vitale, a altuia, este făcută printr-o expunere a „autorității”  trupului, care exprimă simțirea (cunoașterea senzorială): de a fi drept, pentru realizarea „ambiției” intelectului, care va asigura „reputația” trupului, de a accepta „ambiția”, fără îndoieli, ca „importanță” a co-rupției energiei vitale și de a evita propria „con-știință”, cu orice preț; „autoritatea” autonomiei trupului, care va presupune „înțelesul”, dar care nu înțelege cum funcționează existența acțiunii trupului, este o „armă” de uz-anță util-izată asupra altuia; incapacitatea de estimare mutuală a schimbului energetic, din fenomenul trait de trup, este „deșteptăciunea” de a putea „justifica” intelectual acțiunea făcută; „deșteptăciunea” este o „nebunie” a încrâncenării, îngustimii și îngrijorării existențiale a trupului; „deșteptăciunea” este frica existențială a trupului care acționează, din necunoașterea existenței componentei alter-eu; componenta volitivă (eu) nu poate acționa asupra componentei alter-eu decât prin „învățarea” „învățămintelor” deținute de aceasta, ceea ce numim „conștientizare”; „deșteptăciunea” este dată de „principiile de viață” (credințe), „lucrate” în trup, prin condiționare socială;

·        pasivă – de a „crea”, prin „con-știință”; a crea de-notă a „schimba” acțiunea „autonomiei” trupului; abilitatea inteligenței de a crea este putință, nădejdie, atitudine și existență a trupului; „con-știința” cuprinde sistemul de a gândi lăuntric pentru „trans-muta-rea” separației energiei vitale, adică a „con-topi” „autonomia” trupului cu „miezul” existențial (alter-eu), care deține energia vitală proprie unui trup; „miezul” existențial (alter-eu) poate acta „ofensiv” sau „inofensiv”, în funcție de fenomenul trăit; actarea „ofensivă” va fi o „bombă” aplicată energiei vitale, din alt organism; actarea „inofensivă” va fi o „împărtășire”, prin schimb mutual, de energie vitală; „tăria” miezului existențial este dată de auto-controlul mortalității conștientului, prin „cablajele” neuronale ale energiei vitale, în a acta sau nu, a făptui sau a nu făptui schimbul mutual de energie vitală; „tăria” miezului existential al trupului rezultă din „citirea” percepției avute după  preluarea „mesajului”, pentru aflarea „credinței” și comportamentului altuia, necesară estimării mutual a „intenției” din fenomenului trait în trup și de urmarea „învățământului” aflat, ceea ce numim „perseverență”; „unicitatea”, ce actează prin „per-sever-ență” este dată de „lumină” și „imaginarea” abstractului incognoscibil; „lumina” este dată de funcționarea sistemelor nervoase, în „cablaje” neuronale; funcționarea în „cablaje” de-notă capacitatea de a distinge cu claritate „calitatea” de a „a ceda viața” sau „a primi viața”, ca drept existential al trupului, nu ca o consecință a condiționărilor sociale;  „calitatea” de a „a da viața” este o „uimire neașteptată”, ca „pre-ala-abil” al resurselor deținute de trup și care răspunde întrebării „care este sensul de schimb?”; „calitatea” de a „a-firma viața” este o anti-condiționare socială individuală, prin co-opera-rea inteligentă dintre autonomia (eu) trupului și de miezul vieții (alter-eu); „imaginativul” este o „oportunitate” a abstractului incognoscibil de a autoreprezenta „semnificarea” percepută; „imaginativul” actează în „spațiul di-adică” a logosului de semnificație și al provocării tonale, în vederea schimbului mutual de energie vitală; spre deosebire de „autoritatea” autonomiei trupului, actarea în „spațiul di-adică” este o „dedic-are” în  schimbul mutual, „acceptat” și „necrezut”; „dedic-area” schimbului mutual este făptuită prin recunoașterea sensului de schimb, ca „frustrare” (a jefui) sau ca „mirare” (a da); „imaginativul” va „de-crip-ta”  percepția avută, făcută de „miezul” existențial și dobândită, prin experimentarea trupului și prin cunoașterea mecanismelor vieții, ceea ce numim „talent înnăscut”; „dedic-area” este o consecință a „per-sever-enței” și a „talentului”, exprimat ca o „pricepere” a trupului și o „năzuință” a ființei, care nu poate fi justificată, în planul logicului intelectual descriptiv.

 

 

Ceea ce numim „iubire necondiționată” este un cadru de con-viețuire sau o pereche a cadrului de con-viețuire a adevărului existențial trupesc și social, între indivizii specie umane.

Re-specta-rea „cadrelor și normelor de con-viețuire” ale speciei umane, de-notă „împărtășirea” (a dărui) energiei vitale deținută în trup, ceea ce de-numim „epigenetică” și a cunoașterii ființei, ceea ce de-numim „învățământ”.

Perechea cadrului de con-viețuire a adevărului existențial trupesc și social, în inter-acția dintre două finite umane, este relevat prin „curiozitate necondiționată”, adică a fi primit în interiorul spațiul di-adică al altuia și a participa cu trupul la fenomenul „pus în scenă”, pentru cunoașterea acestuia și pentru viețuirea mutuală a ambelor ființe.

Potențialul de „singularitate”, dat de tonalul deținut, este o stare receptivă naturală a trupului sau un „spațiu di-adică” al câmpului generativ electro-magnetic. Potențialul de „singularitate” va genera „pre-dispoziția” comportamentală a trupului, care poate fi exprimată ca o:

·        reflecție a realului trupesc, din „norma de con-viețuire” aflată în amintirile anterioare deținute, ca „potrivire”, dată de con-cep-ere-a substanțială, circumstanțială, conjuncturală și senzuală a trupului privind trăirea interioară avută;

·        reflexie a actului gândirii lăuntrice, ca „iscusință” trupească a ființei, în  „coeziunea” trupului cu realitatea obiectivă trăită în ființă.

Potențialul de „singularitate” poate fi un „excitator” sau un „inhibitor” al energiei vitale conținute de trup sau a altor trupuri. Potențialul de „singularitate” poate acționa ca un:

·        „angajament” rațional, dat de funcționarea creierului trupului; „angajamentul” este un „tipar” din memorie sau de concepere, necesar rezolvării unei „sarcini” mentale, logice, urmată de o acțiune comportamentală automată, dată de „reacția”: fugi, încremenește, luptă a trupului; tiparul de memorie  sau de concepere sunt „limite” învățate, prin condiționare socială ontogenetică;

·        „legământ” intelectual, dat de „colegăturile” stabilite între modul rațional aplicat și amintirile anterioare deținute;

·        „jurământ” de construcție a trăirii sau a gândului, dat de „colegăturile” stabilite între modul  de făptuire din amintirile anterioare deținute și con-textul tonal de viață interior sau exterior;

·        „model de viață”, dat de cadrul de con-viețuire, care orientează și conectează electro-magnetic, cogniția și înțelegerea fenomenelor, prin funcționarea cablajelor structurilor nervoase; „modelul” de viață este „acceptat” interior ca model și inter-conectat cu gândirea lăuntrică folosită, în inter-dependență cu energia vitală a trupului.

Dezvoltarea acestei „singularități”, prin „învățare”, va duce la exprimarea acesteia, prin „deschiderea” constantă, în sens dublu, față de mediul de viață.

„Învățarea” este o „curiozitate” nelimitată, a oportunității și provocării, pentru explorarea cadrului de con-viețuire sau a perechii de semnificare, aflate în fenomenele vieții trupului și ale ființei, pentru extragerea sensului (tonalului) și înțelesului real. „Învățarea” experimentală, a fenomenelor vieții, va construi „istoria” ontogenetică narativă sau istoria devenirii a autorului,  prin înscriere sau înregistrare.

„Învățarea” experimentală, prin trup, a fenomenelor vieții, într-un grup social va construi „cultura” acestuia, narată prin verbalizare, sub forma miturilor, a povestirilor, a legendelor referitoare la „istoria” comună a trupurilor din grupul social.

Siguranța  energiei vitale deținute de trup va induce efortul rezonabil, care este o „alegere” interioară a „învățării” trăirii trupului, prin rimă cu energia vitală conținute sau este o opțiune, stabilită prin acordul de ritm dintre „învățarea” trăirii fenomenelor și cunoașterea senzorială, aflată în memorii și înregistrată drept „cunoscut” și „necunoscut” inteligibil. 

„Alegerea” interioară a „învățării” trăirii în trup va dezvolta „deprinderea” de a făptui „învățătura”, rezultată din „ di-lema” deținută (identitatea). „Învățarea”, prin „trăire” în trup este un proces rulat în cablajele structurilor nervoase, desfășurat pentru „învăță-mântul” aflat în: 

·        „automatizarea” funcționării structurilor nervoase, adică „a știi să faci materialul”; „automatizarea” poate fi o „dereglare” a sensului „intenției” interioare de „învățare”, prin lipsa de control asupra energiei vitale a trupului, generată de un dialog interior ostil, dat de amintirile anterioare deținute; dialogul ostil interior va genera o existență a trupului bazată pe „singularitate”; lipsa controlului interior va duce la durerea trupului și la neîncrederea intelectuală, care se va exprima prin detașarea față de experimentarea trupească, cu scopul de a nu știi altul durerea avută în trup;

·        „pilotarea” „automată” a trupului, pentru  un „interes” rațional, intelectual sau conceptual, care va satisface „importanța”, „plăcerea” și „patima” personale ale trupului, prin „repetiția” trecutului; pilotarea automată include o gândire hiper-rațională, ceea ce numim „competiție” sau „izolare”, fiind realizată de observatorul intelect; „interesul” rațional, intelectual sau conceptual substanțial, circumstanțial, conjunctural și senzual al trupului este colegat de accederea la sau la excluderea dintr-un grup social uman; „competiția” sau „izolarea” este o „frică” a trupului colegată de inutilitatea acestuia sau o deznădejdie de satisfacere a patimii trupului; „interesul” rațional, intelectual sau conceptual va „administra” resursele substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și senzuale ale altor trupuri aflate în mediul social;

·        anularea „fricii existențiale” a propriului trup, prin folosirea „scurtăturilor” intelectuale; „scurtăturile” folosesc un limbaj de „con-tact” semantic și sintactic, cu mediul de viață, bazat pe „amenințarea” sau pe „pedeapsa” trupului (a ridica vocea, pentru a produce formarea adrenalinei sau cortizolului, în cealaltă persoană); folosirea „scurtăturilor” va duce la instalarea „obișnuinței” trupului, considerată  „o patimă” a „neputinței” acestuia;

·        specializare a „singularității” sau a „identității” înnăscute, adică a cunoaște „semnalul” transmis (tonal) în „stimulul” dat sau preluat, ceea ce va determina re-organiza-rea memoriilor și amintirilor anterioare ontogenetice, în „alternativele” gândirii; specializarea va duce la „empatia tonală” a trupului, pentru vindecare (dăruirea energiei vitale), adică a fi „prezent” alături de vulnerabilitatea (incapacitatea de control a energiei vitale, neliniștea) trupului celuilalt și a experimenta împreună fenomenul trăit; a te lăsa „afectat” de celălalt va ajuta la depășirea vulnerabilității celuilalt; gândirea lăuntrică reflexivă va genera „creația”, adică noul mod de existență.

Stimulii  considerați „mesaje” sunt unde radiante electro-magnetice, care „contra-zic”, „ascund” sau „dez-văluie” „normele de con-viețuire”, moștenite prin transmiterea filogenetică a speciei mamifere sau prin amprentare genetică. Mesajele, care „dez-văluie” normele de con-viețuire, conțin „tema” și sunetul adecvat propulsat, ca puls al radianței „stimulului”, din fenomenul derulat.

Conectarea energiei vitale a trupului cu unda radiantă din mediu (mesaj) este dată de un „sistem înnăscut” al realității virtuale, de a fi conținut în trup (senzitivitate). Simțul  „pericolului” moștenit de la mamiferele superioare a fost tras-mutat, pentru OM, în senzitivitatea dată de „percepția” mesajelor  care „contra-zic”, „ascund” sau „amenință”.

Dezvoltarea simțului de proximitate, ca sincron de a fi conținut în trup (senzitivitate) și de a fi în exterior (sensibilitate) s-a făcut prin cablarea neurologică în procesele de cogniție și de cunoaștere, ca efect al învățării  actului de a trăi în trup și prin trup.

„Sistemul înnăscut” de percepție a pericolului, este o capacitate înnăscută, un bizar de „putere” a potențialului „mortal” și de „putință” a potențialului „viabil”, pentru a „pricepe”, prin învățarea trăirii trupului, ceea ce de-numim a „acționa impecabil”. „Sistemul înnăscut”, care va stabili „orizontul” evenimentului desfășurat, poate realiza conectarea „adevărului real” (tonal) cu energia vitală conținută în trup sau cu trupul celălalt individ în:

·        senzitivitatea trupului - dată de memoriile cunoașterii senzoriale, ale „cunoscutului” și „necunoscutului” „autonomiei” trupului real, ca parte a filogeniei speciei sau a „ancorărilor” deținute de la genitori, ca amprente, prin  care „orizontul”  este dat de lumina recepționată, în conștient, care poate fi:

ü  „roșie”, ceea ce va determina „spaima” trupului, declanșată de rănirea, slăbiciunea, vulnerabilitatea deținute, din jenă, rușine sau pentru a fi perfect, ceea ce va duce la „șlefuirea” mecanismelor de autoapărare, prin a nu exprima opinia, agresivitatea din frustrarea, retragerea din corelaționare sau subaprecierea celuilalt pentru o „greșeală” personală a trupului;

ü  „albastră”, prin „colapsarea” cu „pulsul” radianției, în nodurile de excitație nervoasă, ce conțin „golurile” memoriei; „colapsarea” energiei din radianția absorbită va influența memoriile și amintirile anterioare deținute; intelectul va prezenta printr-o „fereastră” memoriile privind „istoria” propriei deveniri;

·                  senzitivitate a identității existențiale a trupului - dată de amintirile anterioare ontogenetice, înregistrate prin experimentarea trăirilor, ca „învățăminte”, diferite de „potențialul” deținut de trup–  în care „orizontul”  este dat de lumina recepționată  în:

ü  intelect, unde va „lumina” memoriile ontogentice ale prezentului trup, ceea ce numim „atotștiutor”; starea de „atotștiutor” este o stare de „separație”, de „com-plăcere” a trupului cu mediul de viață; starea de „atotștiutor” este o stare de „aparență” combinată cu „lăcomia” de energie vitală, care determină comportamentul de trup „năpraznic”; comportamentul trupului „năpraznic” este un comportament adaptat jefuirii de energie vitală a  altuia, prin „osândă” și „pierire”; comportamentul trupesc adaptat jefuirii, va defini „opresorul” și va fi re-simțit de celălălt prin starea de „victimă”;

ü  în amintirile anterioare ale ființei, ca știință necesară conectării, cu evenimentul trait în trup, în vederea cogniției sau cunoașterii;

·        senzitivitate și știință, în spațiul di-adică construit conștient în trup - în care „orizontul” este dat de  lumina percepută ca o:

ü  „con-venție” a cadrului de con-viețuire deținut; „con-venția” poate duce la „inflație”, determinând prin „alegere” multiplicarea „trecutului”, prin „repetiția” memoriilor deținute;

ü  „certitudine” a „viitorului”, ca un „inel de foc”; „propulsarea” mesajului, imprimată de pulsul radianței, va stabili comportamentul trupului de „re-cunoaște-re” și „învățare” a „cadrului de con-viețuire”, prin „protecția” față de un atac sau prin „acordul” dat acesteia; efortul rezonabil efectuat pentru re-cunoașterea cadrelor de referință, adică „dedicarea”, cu dăruirea energiei vitale, constă în schimbul de energie vitală, dintre trup și mediu sau dintre două trupuri; trecerea prin „inel” va duce la conectarea „trans-vers-ibilă” (dublu sens invizibil) între habitusul interior și cel exterior; „conectarea” trupului va fi multiplă, iar „decizia”, prin efort rezonabil, va fi de învățare sau de cunoaștere.

„Înzestarea” naturală (inteligența) a trupului, prin genomul deținut, ca aptitudini ale acestuia și ca mod de corelaționare cu mediul de viață, va indica „efortul” rezonabil de învățare, ca un „acord” dat părții procesului de „imaginativ”, ce poate fi îndreptat spre:

·        „supra-viețuirea” trupului, adică a „rezolva” problema de „interes” substanțial, circumstanțial, conjunctural și senzual a trupului, prin „forța” analizei și prin „calcul” rațional; „rezolvarea” problemelor poate duce la disonanță cognitivă, ceea ce numim „con-vingere”, „pre-judecată”, „credință”, prin „eroarea” calculului existențial, dată de tonalul neidentificat; „acordul” in-conștient poate fi dat pentru: imperfecțiunea din memoriile personale sau pentru „protecția” memoriilor;

·        „existență” activă a trupului, adică „re-cunoașterea” cadrului de con-viețuire, prin efort rezonabil de învățare, ceea ce numim „des-cur-care”; existența trupului și viețuirea ființei, prin re-cunoașterea cadrul de referință, activ sau pasiv deținut în „ancorările” din memorie ca „pre-judecăți”, „con-vingeri” sau „credințe”, prin „obicei” vor genera modalitatea de a „multiplica” celuilalt, prin „reacție”, ceea ce numim „descurcare”; „descurcarea” înseamnă o „îndoială” determinată de „economisirea” energiei vitale, datorată dependenței, dobândite prin condiționarea „obiceiului” învățat; con-vingerea, pre-judecata, credința, deținute în propriile memorii ontogenetice, va determina frica trupului de „eșec” existențial și căutarea unui „refugiu”, unei „rezistențe”, unei „evitări”, față de exprimarea „autonomiei” trupului, ca energie vitală; „refugiul”, „rezistența”, „evitarea” sunt expresii ale mecanismelor disociative de apărare; modalitatea de a răspunde, prin ceea ce numim „controlul” mediului de viață și „descurcare”, este dată de o „împovărare”, o „nesiguranță”, a trupului datorate intenției de „a fi perfect” intelectual, prin:

ü  a nu exprima opinia intelectuală sau conceptuală;

ü  nevoia de satisfacere cu energie vitală;

ü  retragerea din corelaționarea cu mediul de viață;

ü  subaprecierea celuilalt.

·        existența trupului, prin singurătarea mecanismelor de apărare deținute, prin „lene” sau „tărăgănare” a efortului rezonabil va genera exprimarea ca o „demonstrație” de forță, prin sfidare sau prin interes substanțial, circumstanțial, conjunctural și senzual a trupului; „demonstrația” va duce la con-firmarea interioară a con-vingerii, pre-judecății, credinței deținute, prin supunerea mediului, din cauza negăsirii unui argument intelectual sau conceptual; supunerea mediului înseamnă „con-formarea” celorlalte trupuri la con-vingerea, pre-judecata, credința deținute, ceea ce va duce la îngrădirea libertății autonomiei trupului celuilalt:

ü  pasivă a trupului, adică spre „alternativele” probabile ale corelaționării cu mediul de viață și stabilirea unei „deci-zii” interioare; efortul rezonabil este dat de „intuiția” referitoare la co-existența în „mesaj” a semnificației și tonalului corespunzător;

ü  „existență” a trupului și „viețuire” pasivă a ființei, adică „re-cunoașterea” cadrului de con-viețuire și a semnificației preluate, prin efort rezonabil de învățare, ceea ce de-numim „împăcare”; va genera schimbarea „mentalității” deținute.

               Natura umană a ființei umane este formată din 4 componente, fiecare având un „ritm” propriu de actare:

·        trupul – cu „ritmul” de 10 ori în 7 zile, pentru organismele femeiești și cu „ritmul” de 12 ori în 7 zile, pentru organismele bărbătești;

·        conștientul (eu), care conține memoriile actuale și pe care le „citește” în „oglindă” cu cele aflate în mediu, cu „ritmul” de 7 ori în 24 ore, timp de 7 zile, iar în a 8 zi, va repeta ritmul avut; „citirea” propriilor memoriilor actuale sau compararea acestora cu semnificările preluate din mediu, poate fi utilizată pentru controlul modului volitiv al trupului, numit „procrastinare”, al funcționării structurilor nervoase, în vederea „perfecționării” metodelor  disociative de autoprotecție, „reacția” determinată de ancorarea tonală, poate fi o:

ü  „motivație” activă; dată de o „obișnuință” trupului sau de o „superstiție”, ce va acta în „lanț”, prin „a obține imediat” energia vitală; actarea în „lanț” este o „patimă” (poftă automată) a trupului, datorată „con-vingerii”, „pre-judecății”, „credinței”, de a crede că deții controlul acțiunii derulate; „colegarea” memoriilor, în acțiunile făptuite, va genera repetarea „tiparelor” procedurale învățate; „colegarea” se actează prin nodurile de excitație neuronală, care conțin credințele, pre-judecățile, con-vingerile; „colegarea” este dovada internă a „superstiției” dobândite ontologic sau prin transmitere genetică; „superstiția” de-notă un ritm interior „independent” al trupului, față de ritmul exterior al schimburilor energetice din fenomenele trăite și o disonanță cognitivă, rezultată dintr-un „martiraj” intelectual; „superstiția” ancorată va genera o „însușire” activă a trupului, exprimată ca o „independență” a trupului, față de schimbul energetic exterior sau a intelectului, care va genera formarea unui limbaj de „contra-zicere” față de mediu;

ü  „demoțivația” pasivă, adică „a lăsa pe mâine”; rezultatul fiind o „proiectare” îndepărtată, prin eliminarea gândurilor, impulsurilor, distragerilor interioare sau exterioare; „conexarea” semnificărilor preluate cu „modul” de gândire va genera „individualizarea” trupului, în schimbul energetic, prin apropierea de situațiile „poftelor” instinctelor mamifere și de „jaf” energetic; „conexarea” semnificărilor vor fi considerate oportunități și provocari ale co-laborării duale existențiale;

·        mecanismul de gândire al autorului (alter-eu), dat de tonalul deținut, cu „ritm” de rotire, în jurul propriei axe existențiale a trupului și de „imprimare” a semnificărilor, de 4 ori în 7 zile; ritmul este „precis” și va genera „impulsul” radianției propulsate, sub forma gândului; contopirea tonalului cu semnificațiile din con-figurații, ceea ce numim „veșmântul” semnificării, propulsate în mediu se poate realiza, prin generarea logosului vieții:

ü  lipsit de „valoare”, adică cu un tonal ne-omni-direcțional, care va exprima o aluzie substanțială, circumstanțială, conjuncturală și senzuală a trupului, o speranță sau  o amăgire intelectuale, privind schimbul de energie vitală; con-figurația formată de-notă un „nimic”, care va genera co-rupe-rea energetică a celuilalt;

ü  cu „valoare”, adică cu un tonal omni-direcțional, care va exprima o „năzuință” a trupului privind schimbul de energie vitală; con-figur-ația formată va de-nota un „tot”, care va „răsuna” la preluarea acesteia; generarea unui logos al vieții de „valoare”, care conține energie vitală, va de-nota „știința” ființei, care este o „dată” privind exteriorul trupului, prelucrată interior;

·        mecanismul de schimb energetic, cu mediul de viață, numit ritm „circadian”, de veghe și somn al trupului; în starea de veghe, sunt două cicluri a 8 ore, iar în starea de somn, un ciclu de 8 ore, de scufundare în energiile electro-magnetice proprii trupului sau în cele ale mediului exterior; „știința” ființei are la bază cunoașterea existențială a trupului și energia vitală conținută și va de-notă „automizarea” ritmului personal existențial al trupului; radianța gândului cu „valoare”, propulsat în spațiul di-adică al fluxului electro-magnetic, va exprima „noul” aflat în mediu și va fi „premiza” evoluției umane.

„Con-viețuirea”, ca spațiu „di-adică”, „ancorată” în memoriile filogenetice este o „trans-mite-re” sau o trans-misie, preluată de la mamifere. „Con-viețuirea”, ca spațiu „di-adică” primar al mamiferelor superioare, este un act interior al „reglării” schimbului de energie vitală, sub forma  unui „pact”, între participanții la un fenomen existențial trupesc, ca abilitate socială.

„Pactul” interior este o stare existențială a trupului, care are drept scop atenuarea amenințării sau con-fruntării acestuia, prin detecția „nucleelor” de excitație nervoasă (saliența), care vor determina „alerta”. „Pactul” interior de această „formă”, ca stare existențială a trupului, este o disonanță „afectivă” (a energiei vitale), ce denotă o „acțiune” determinată de funcționarea sistemului nervos vegetativ. „Pactul” interior este „ancorat” în memoria procedurală, ca memorie implicită a „expresiei” de dezgust al trupului, perceput în intonație, gest, pro-zodie, cuvânt, sin-tagmă.

„Pactul” interior este dat senzitivitatea față de o amintire, ce conține o „eroare” de percepție vizuală și auditivă, având ca rezultat o „judecată”, urmată de o „interpretare”, ca acțiune, a acesteia. „Eroarea” de percepție vizuală și auditivă este dată de o „amenințare”, aflată în spațiul di-adică al inter-conectării. „Pactul” exterior este „exprimat” ca o disonanță afectivă, dată de nevoia de energie vitală și de „speranța” obținerii energiei vitale, din mediul de viață.

Pentru om, „con-viețuirea”, ca spațiu „di-adică”, „ancorată” în memoriile filogenetice, trebuie schimbată cu ajutorul „filtrului de autodefinire” și de „deci-zi-e” a unei noi posibilități, obținută în mediu.  

„Filtrul de autodefinire” este o capacitate de auto-reglare a siguranței trupului (autonomie) și a „securității” de energie vitală (unicitate). Sistemul nervos vegetativ al trupului este un reglator „mutual” fiind răspunzător de nevoia de aprovizionare cu energie vitală a trupului și de reglarea energiei existente interior și exterior.

„Deci-zi-a” unei noi posibilități este un mecanism procedural, aplicat prin funcționarea creierului, în co-genera-rea stării existențiale a trupului.

 Autocontrolul funcționării structurilor nervoase, prin modelarea neuronală, dată de memoria procedurală, se face prin procesul de „atenție” interioară, pe energia vitală, dăruită în ”con-viețuirea” componentelor organismului, între două organisme sau între organism și mediul de viață. Funcționarea  structurilor nervoase, prin modelarea neuronală, de-notă direcționarea reversă a „excitației”, avute sau  primite, de sus în jos (vegetativ) și de la stânga la dreapta, în creier (volitiv).

„Con-viețuirea”, printr-un raport armonios, dat de „împărtășirea” energiei vitale înseamnă con-text-ualizarea fenomenului, restabilirea secvenței fenomenului și generarea logosului (pro-zodia).

„Con-viețuirea” este un act interior al gândirii lăuntrice a schimbului de energie vitală, în spațiul „di-adică”, între participanții la un fenomen existențial, în care modul de gândire poate fi:

·        „convergent” – în două aspecte:

ü  activ - este actul dat de „re-actul” conștient este o „aplicație” a unui calcul rațional, prin „ancorarea” unui „obicei” sau a unei „dependențe” comportamentale a trupului și prin gestionarea „inhibitoare” a energiei vitale de „participare” la fenomen; „gestionarea inhibitoare” este „provocată” de o „tentație” chimică, de o  „circumstanță” a evenimentului (prin tonalul cuprins), cum ar fi „hrana” materială sau energia vitală disponibilă în inter-relaționare;

ü  pasiv - este re-actul conștient de a unui mod comportamental de interes conștient, în obținerea energiei vitale; re-actul conștient, la o „tentație” chimică sau magnetică, care va duce la „îngrășarea” trupului (chimic) și la ignoranța propriei constiențe magnetice, prin „in-cultură”; memoriile privind gestiunea energiei vitale, privind recompensa de energie vitală, datorată „con-viețuirii” sunt „opt-ura-te”, prin absența „atenției” interioare; modul comportamental al trupului „aplicat” este o „imitație” a „con-viețuirii” și o „eroare” - un „fals existențial” al ființei;

·        „divergent”, în cele două aspecte:

ü  activ – este actul dat de o „reflectare” a trecutului, „ancorat” în memorii și în amintirile anterioare; gestionarea „inhibitoare” este făcută asupra „absenței” energiei vitale din fenomenul derulat și „știut”;

ü  pasiv -este actul dat de gândirea „cuprinzătoare” asupra corelaționării sociale, dat de o „reflexie” între trecutul, înregistrat în memoriile ontogenetice și viitorul probabil al consecințelor „con-viețuirii”; „creativitatea” este procesul de a  adăuga „valoare” (energie vitală) unui mod comportamental al trupului; gândirea „cuprinzătoare” este o „spirală de date” ce cuprinde energia vitală, prin „intuiția” co-existenței energiei vitale, în semnificarea primită, necesară re-adaptării comportamentale a trupului, pentru satisfacerea „țelului” existential al ființei în „con-viețuire”; gestionarea „inhibitoare” va duce la „evoluție”, prin „creativitate” și prin „cunoaștere” existențială a trupului; gândirea „cuprinzătoare” este ceea ce numim „trudă”, prin potențarea abilităților interioare și a talentului.

 

 

Comunicarea, ca fenomen al vieții, este o „invitație”, dată celuilalt, prin generarea limbajului sau a logosului, prin semnalul (tonalul) conținut de trup, pentru:

·        jocul de co-labor-are intelectuală;

·        perpetuare a speciei, prin conceperea unei noi ființe, prin rut;

·        perpetuare a conceptualizării și a propulsiei  gândurilor;

·        a trăi mutual „dialogul” experimental al trupului, pus în scenă, prin co-opera-re.

Generarea limbajului (invitația) semantică și sintactică, este activitatea de con-cep-ere a secvenței con-figur-ației semnificării privind:

·        colega-rea trupului, ca un „dis-curs” sau ca un re-curs,sau uni-rea „vocabulelor”, în „semnificarea” vocală exprimată fără participarea autorului, adică o narațiune „extrasomatică”, a cunoașterii senzoriale deținute, ceea ce numim „analfabetism funcțional”;

·        conect-area trupului sau a „semnificărilor” cu tonalul deținut, prin conceperea unei „pro-zodii”, cu participarea  autorului;  „semnificarea”, făcută prin logos și cuprinsă în „mesaj” este o „e-n-cod-are” a cadrelor de con-viețuire.

„Mesajul” este un sub-text de encodare tonală, conținut într-o semnificare. „Semnificarea” cuprinsă într-un „mesaj” poate fi:

·     „inter-pret-ată” și urmată de  „vor-bi-rea”, care va explicita mesajul avut sau va „ascunde” implicit sub-textul gândit, în „semnificarea” vocală prin „a-cord-aj”; „vor-bi-rea” este actul implicit făcut prin „pre-zice-re”, proces analog gândirii lăuntrice; „semnificarea” voc-ală este o „di-a-dă” cu sens dublu, care face colegătura dintre semnificație și tonal sau este „perechea semantică” a implicitului; „diada” cu sens dublu de „semnificare” poate fi „di-sonantă” sau „con-sonantă”, fiind un „indic-a-tor” pentru „cititor” și pentru identificarea autorului.

·     „de-cod-ată”, prin co-opera-rea mutuală dintre activitatea autorului cu activitatea cititorului, prin rezonanța sub-textului tonal, care va „răzbate” în con-știință, pentru a fi „decodificat”, prin „conectare”; actul făcut prin „pre-di-lecția” ființei, în mod implicit, este o „prognoză” a „anticipării”, este o „pro-zodie”, aflată în „spațiul di-adică”; tonalul „pro-zodiei”, reflexează energia vitală deținută, în mod explicit, prin claritudinea fonemelor, poate fi dat de:

ü  ritm și rimă;

ü  timbru și ton;

ü  volumul și intensitate a vocii: subțirime (șoaptă) sau constricție;

ü  intonație și punctuație orală.

„Sub-textul” tonal, cuprins im-plic-it în pro-zodie și citit poate fi „tradus” sau „interpretat” ca dublu sens al:

·        adevăratului sau falsului;

·        sarcasmului sau mângâierii;

·        amenințării: ca încurajare sau ca temere;

·        condescendenței sau energizării;

·        cererii: ca rugăminte sau ca întrebare;

·        comenzii sau răspunsului;

·        dominării sau  neputinței de supunere;

·        asupririi, prin ignoranță sau aroganță

·        cererii dreptului la existență, prin îndreptățire sau prin plâns;

·        culturii sau inculturii;

·        abandonării putinței sau furie;

·        atragerii de atenție sau a înspăimânta;

·        amintirii izbucnite, ca  copilărie sau ca inocență;

·        judecății sau înțelegerii;

·        stăruinței golului de cunoaștere sau a copleșirii prin șocul electric sau prin secretul aflat:

·        încordării și dependenței, prin îngrozire sau prin aversiune;

·        retragerii sau rezistenței, prin suspiciune sau temere;

·        imprevizibilului și neașteptatului, ca  ațintire sau ca pierdere;

·        protecției rezultatului sau constatării aversiunii, ca cenzură sau tăcere;

·        înăspririi sau afectării, ca suspiciune sau ca acceptare;

·        altele.

Mesajul „semnificării” tăcute și implicite este dat de modul în care „se privește” diada cu dublu sens, în con-tactul dintre „priviri”. „Potrivirea” tăcută poate fi o „apropiere” sau o „distanțare” a cititorului față de indicatorul „semnificării” (mesajului), ceea ce se de-numește „a citi proximitatea din mediu”.

Mesajele, prin „semnificări” tăcute și implicite, sunt componentele unui sistem „înnăscut” de concepere a interacțiilor posibile și avute în proximitatea mediului. Simțul „distanței” de proximitate avertizează asupra a ceea ce este „adecvat” sau „inadecvat”, în schimbul energiilor vitale. Mesajul „semnificării” tăcute și implicite  este un indicator al „mișcării” sau al „stopului” realizate în schimbul de energie vitală. Mesajul „semnificării” tăcute și implicite însoțește „semnificarea” vocală, cititorul citind „interiorul” implicit al celuilalt. Mesajul „semnificării” tăcute și implicite, dat prin energia vitală proprie, poate fi un „sprijin” sau o „pedeapsă”. Mesajul „semnificării” tăcute și implicite poate avea diadele de dublu sens egale cu cele ale tonalului cuprins în „mesaj”.

”Dis-cursul” tonal este neinteligibil și ineficient. ”Dis-cursul” este rezultatul analizei făcute de cititor asupra pro-zodiei și a „interpretării” acesteia. ”Dis-cursul” de-notă un „im-pas” al cititorului. ”Dis-cursul” este făcut pentru a „contra-zice” sau pentru a „con-firma” cele citite. ”Dis-cursul” realizat prin „vorbe” conține „di-sonanțele” ambilor autori necunoscuți, în comunicarea făcută.

Simțirea mutuală a trupurilor, prin „rezonanță” vibrațională, a autorilor sau a „semnificarii” vocale nu este cognitivă, ci este o cunoaștere implicită a fenomenului derulat, dat de „istoria” de experimentare a trupurilor mamifere superioare.

Cunoașterea im-plic-ită a fenomenului derulat  sau rulat, în trup, are rolul de a determina „atitudinea”, în generarea logosului sau a limbajului. A cunoaște „semnificarea” înseamnă a cunoaște implicit autorul deținut și pro-zodia vocală. Cunoașterea autorului implicit deținut de trup va da „siguranța” energiei vitale deținute și sursa „ajutorului” dat altuia, prin schimbul energiei vitale.

Atenție!!! Schimbul energiei vitale poate duce la pre-lua-rea unei boli.