Lumea de lângă noi

 

Comunicarea, ca fenomen al vieții, este o „invitație”, dată celuilalt, prin generarea limbajului sau a logosului, prin semnalul (tonalul) conținut de trup, pentru:

·        jocul de co-labor-are intelectuală;

·        perpetuare a speciei, prin conceperea unei noi ființe, prin rut;

·        perpetuare a conceptualizării și a propulsiei  gândurilor;

·        a trăi mutual „dialogul” experimental al trupului, pus în scenă, prin co-opera-re.

Generarea limbajului (invitația) semantică și sintactică, este activitatea de con-cep-ere a secvenței con-figur-ației semnificării privind:

·        colega-rea trupului, ca un „dis-curs” sau ca un re-curs,sau uni-rea „vocabulelor”, în „semnificarea” vocală exprimată fără participarea autorului, adică o narațiune „extrasomatică”, a cunoașterii senzoriale deținute, ceea ce numim „analfabetism funcțional”;

·        conect-area trupului sau a „semnificărilor” cu tonalul deținut, prin conceperea unei „pro-zodii”, cu participarea  autorului;  „semnificarea”, făcută prin logos și cuprinsă în „mesaj” este o „e-n-cod-are” a cadrelor de con-viețuire.

„Mesajul” este un sub-text de encodare tonală, conținut într-o semnificare. „Semnificarea” cuprinsă într-un „mesaj” poate fi:

·     „inter-pret-ată” și urmată de  „vor-bi-rea”, care va explicita mesajul avut sau va „ascunde” implicit sub-textul gândit, în „semnificarea” vocală prin „a-cord-aj”; „vor-bi-rea” este actul implicit făcut prin „pre-zice-re”, proces analog gândirii lăuntrice; „semnificarea” voc-ală este o „di-a-dă” cu sens dublu, care face colegătura dintre semnificație și tonal sau este „perechea semantică” a implicitului; „diada” cu sens dublu de „semnificare” poate fi „di-sonantă” sau „con-sonantă”, fiind un „indic-a-tor” pentru „cititor” și pentru identificarea autorului.

·     „de-cod-ată”, prin co-opera-rea mutuală dintre activitatea autorului cu activitatea cititorului, prin rezonanța sub-textului tonal, care va „răzbate” în con-știință, pentru a fi „decodificat”, prin „conectare”; actul făcut prin „pre-di-lecția” ființei, în mod implicit, este o „prognoză” a „anticipării”, este o „pro-zodie”, aflată în „spațiul di-adică”; tonalul „pro-zodiei”, reflexează energia vitală deținută, în mod explicit, prin claritudinea fonemelor, poate fi dat de:

ü  ritm și rimă;

ü  timbru și ton;

ü  volumul și intensitate a vocii: subțirime (șoaptă) sau constricție;

ü  intonație și punctuație orală.

„Sub-textul” tonal, cuprins im-plic-it în pro-zodie și citit poate fi „tradus” sau „interpretat” ca dublu sens al:

·        adevăratului sau falsului;

·        sarcasmului sau mângâierii;

·        amenințării: ca încurajare sau ca temere;

·        condescendenței sau energizării;

·        cererii: ca rugăminte sau ca întrebare;

·        comenzii sau răspunsului;

·        dominării sau  neputinței de supunere;

·        asupririi, prin ignoranță sau aroganță

·        cererii dreptului la existență, prin îndreptățire sau prin plâns;

·        culturii sau inculturii;

·        abandonării putinței sau furie;

·        atragerii de atenție sau a înspăimânta;

·        amintirii izbucnite, ca  copilărie sau ca inocență;

·        judecății sau înțelegerii;

·        stăruinței golului de cunoaștere sau a copleșirii prin șocul electric sau prin secretul aflat:

·        încordării și dependenței, prin îngrozire sau prin aversiune;

·        retragerii sau rezistenței, prin suspiciune sau temere;

·        imprevizibilului și neașteptatului, ca  ațintire sau ca pierdere;

·        protecției rezultatului sau constatării aversiunii, ca cenzură sau tăcere;

·        înăspririi sau afectării, ca suspiciune sau ca acceptare;

·        altele.

Mesajul „semnificării” tăcute și implicite este dat de modul în care „se privește” diada cu dublu sens, în con-tactul dintre „priviri”. „Potrivirea” tăcută poate fi o „apropiere” sau o „distanțare” a cititorului față de indicatorul „semnificării” (mesajului), ceea ce se de-numește „a citi proximitatea din mediu”.

Mesajele, prin „semnificări” tăcute și implicite, sunt componentele unui sistem „înnăscut” de concepere a interacțiilor posibile și avute în proximitatea mediului. Simțul „distanței” de proximitate avertizează asupra a ceea ce este „adecvat” sau „inadecvat”, în schimbul energiilor vitale. Mesajul „semnificării” tăcute și implicite  este un indicator al „mișcării” sau al „stopului” realizate în schimbul de energie vitală. Mesajul „semnificării” tăcute și implicite însoțește „semnificarea” vocală, cititorul citind „interiorul” implicit al celuilalt. Mesajul „semnificării” tăcute și implicite, dat prin energia vitală proprie, poate fi un „sprijin” sau o „pedeapsă”. Mesajul „semnificării” tăcute și implicite poate avea diadele de dublu sens egale cu cele ale tonalului cuprins în „mesaj”.

”Dis-cursul” tonal este neinteligibil și ineficient. ”Dis-cursul” este rezultatul analizei făcute de cititor asupra pro-zodiei și a „interpretării” acesteia. ”Dis-cursul” de-notă un „im-pas” al cititorului. ”Dis-cursul” este făcut pentru a „contra-zice” sau pentru a „con-firma” cele citite. ”Dis-cursul” realizat prin „vorbe” conține „di-sonanțele” ambilor autori necunoscuți, în comunicarea făcută.

Simțirea mutuală a trupurilor, prin „rezonanță” vibrațională, a autorilor sau a „semnificarii” vocale nu este cognitivă, ci este o cunoaștere implicită a fenomenului derulat, dat de „istoria” de experimentare a trupurilor mamifere superioare.

Cunoașterea im-plic-ită a fenomenului derulat  sau rulat, în trup, are rolul de a determina „atitudinea”, în generarea logosului sau a limbajului. A cunoaște „semnificarea” înseamnă a cunoaște implicit autorul deținut și pro-zodia vocală. Cunoașterea autorului implicit deținut de trup va da „siguranța” energiei vitale deținute și sursa „ajutorului” dat altuia, prin schimbul energiei vitale.

Atenție!!! Schimbul energiei vitale poate duce la pre-lua-rea unei boli.