Aspectele
intelectuale sunt în concordanță cu legile naturale ale electro-magnetismului
și cu legile conservării masei și energiei vitale.
Spațiul
„di-adică”, posedat de un trup uman, adică „spațiul” de viață interioară și cel
de „viață” socială, are o organizare în „cruce”, ceea ce numim „a-ți purta
crucea”, dată de:
·
autor,
numit și observator – sine existențial trupesc, alter-eu sau alter-ego; autorul
stabilește „traseul” trupului (alter-eu)
și respectarea legii garantării reciproce a existenței (alter- ego), prin „ancorarea”
tonalului:
ü active al trupului, care va duce la dependența față
de energiile vitale ale mediu, prin controlul acestora și la idenficarea
exterioară a acestora în energiile mediului; umbra trupului va exprima
„disperarea” de viață, prin negativitatea exprimată în „a concepe” credibil și plauzibil,
dar fără folos (fără schimb vital), ceea ce este „considerat” a fi correct,
pentru trup; credibilul și plauzibilul, con-ceput, este folosit pentru a cere
ajutor în îndeplinirea „voinței” personale a trupului, adică a utiliza energia
altuia;
ü pasiv al
trupului,
care va duce la „independența” trupului de alte energii vitale, prin
„siguranța” acestuia; „ancorarea” pasivă va exprima „inocența” de viață și
re-iterarea acestora în mediul intern, necesare vindecării organismului sau la
re-iterarea acestora în mediul extern, ceea ce de-numim „con-sider-ația”
celuilalt și vindecarea acestuia;
Observatorul
este un cititor al conștientului
intelectual, de-numit eu; cititorul este un analist al fluxului
electro-magnetic deținut sau preluat din mediul de viață, prin „ancorarea”:
·
activă,
care va duce la cunoașterea corelațională im-plic-ită a schimbului energetic și
la împărtășirea experienței proprii a trupului, prin „a știi” semnificarea
fenomenului ca tot; „umbra” va determina „distanța” personală a trupului și
„defensa” în cogniția adevărului real; lipsa spațiului di-adică, în actul de
cogniție va stabili „sperietura” sau „neglijarea” suportată de trup, ca „împovărare”
a intelectului; evoluția spațiului intelectual se face prin cunoașterea
„prezenței” implicite; con-frunta-rea interioară cu „complexul” dat de
combinarea mesajului sau ideii din corelaționarea avută, va reprezenta pentru
intelect o „împovărare”, deoarece „com-promisul” vital este „închis”;
con-frunta-rea corelațională exterioară a trupului, pentru stabilirea
semnificării fenomenului, cu excluderea schimbului energetic, se face prin
voința intelectului, manipulându-se distorsiunea perceptivă a celuilalt;
·
pasivă,
care va duce la „evadarea” eu-lui trupului, din conștient; „ancorarea” pasivă
va stabili „con-vers-ația” limbică, de acordaj a sinelui existential trupesc,
la schimbul de energie vitală și la descoperirea nerostitului implicit, cuprins
în mesaj sau idee, aflat în adevărul real; fluiditatea conectării, prin „a nu
fi străin” de experiența trupului celuilalt, va stabili „punerea în scenă a
schimbului”, prin apropierea experiențială a trupului; descoperirea propriului mecanism
disociativ sau a celui deținut de celălalt, privitor la schimbul energetic, va
asigura accesul la cogniția fenomenului și la o „adicție” folositoare, în amintirile
anterioare.
A numi trupul observator,
pe cel care observă mediul sau martor pe cel present ca trup, în mediul de viață este o con-fuzie mentală,
deoarece este exclusă, din gândirea evenimentului, partea interioară a celor
doi participanți la eveniment, reprezentată de „prezența” tonală sau de „umbra”
acesteia.
Necunoașterea propriului
autor și cititor sau a celor deținuți de
celălalt va duce la neidentificarea „disonanțelor cognitive”; „disonanțele” sunt
encodări ale „scopului” de a supra-viețui, într-un mediul cunoscut ca „ostil”,
preluate prin evoluția filogenenetică a mamiferelor sau sunt „amprentate” de
către genitori; „disonanțele” vor genera activarea mecanismelor disociative de
autoprotecție ale intelectului; „neputința” de respectare a legii garantării
reciproce, dată de „disonanțe”, pot fi deținute:
·
ca „inocență”
existențială a trupului, adică „ascunderea” a inteligenței necunoscute
(tonal pasiv), ceea ce va genera hipersensibilitatea amigdalei creierului, ca
disonanță afectivă, iar „depozitul” amintirilor va fi în partea somatică
(trup), ceea ce va afecta funcționarea acestuia;
·
în conștientul intelectual, adică
„ascunderea” în trup a semnificării evenimentului și a energiei vitale deținute,
ca disonanță cognitivă, ceea ce numim „zgârcenie” în schimbul energetic cu
mediul de viață; „ascunderea” intelectuală a energiei vitale, făcută prin
„ancorarea” tonalului activ, va afecta funcționarea executivă de a gândi și
memoria „declarativă”, deoarece „analistul” conștient (criticul interior) nu
are acces la energia mediului sau o respinge;
·
ca necunoaștere
a cititorului vieții,
ceea ce va afecta funcționarea executivă de a asculta; deconectarea autorului
va fi re-simțită, la nivelul trupului ca o „țintuire” sau ca o „somnolență”;
·
ca necunoaștere
a predictorului vieții, în care va avea loc procesul de contra-transfer a
energiei vitale, prin îndepărtarea stării „de a nu putea” exprima trupește schimbul
vital sau prin incapacitatea de a crea altă „pereche” semantică sau sintaxică,
ce răspunde întrebărilor conștiente: de ce?, cum?, unde?, prin limbajul verbal avut.
Mecanismele
disociative de autoprotecție intelectuale sunt „tipare” procedurale aplicate
celuilalt, care va modifica raportul corelațional sau cel de conectare, dintre
două trupuri vii, prin „ancorarea” și prin exprimarea „apar-enței”:
·
autorului
activ și cititorului activ, în care respingerea conștientului va activa autorul
ceea ce va duce la „suferința” trupului sau
la „durerea” intelectuală, prin „grijă”, datorată respingerii energiei
vitale, cerute ca „ajutor”; a releva
„așteptarea” implicită stocată filogenetic, ca „speranță” de supra-viețuire a
trupului, pentru explorarea mediului, prin „golul” cogniției și pentru
„transferul” energiei vitale a altuia este un proces de „jelire” a propriei
neputințe trupești, în efectuarea schimbului energetic;
·
autorului
pasiv și a cititorului activ, în care corelaționarea este cunoscută, dar
conștientul este rezistent la conectare; rezistența conștientului este dată de
o „împovărare”, care va fi exprimată ca o „rușine” a trupului, prin „ignoranță”
sau prin „aroganță”; corelaționarea cunoscută va duce la invalidarea exterioară
a nevoii de schimb energetic a celuilalt trup; credințele, con-vingerile, pre-judecățile
„ancorate” vor determina rezistența conștientului față de mediu și vor dezvolta
un tipar corelațional al sensului de schimb energetic necunoscut ambilor
participanți; efectele amintirilor anteriaore implicite filogenetice mamifere
se vor manifesta ca o expresie a memelor „epigenetice” transmisibile a
„ancorărilor” deținute;
·
autorului
activ și a cititorului pasiv, în care „amputarea” autorului, în fenomenul
trăit, va duce la atitudinea „distantă” sau „evitantă”, exprimată ca o „aparență”
a posesiei undelor cerebrale alpha electrice de către cititorul pasiv și o
„aparență” a posesiei undelor cerebrale alpha magnetice ale autorului activ
necesar controlului energiei vitale
aflate în mediu; mecanismul disociativ
conștient va miza supra-viețuirea trupului și va fi un „tipar” procedural al
„angaj-a-mentului” conștient de a trăi viața în trup, în care conștientul va activa
amintirile anterioare implicite, pentru controlul energiilor vitale prezente în
mediul de viață; „tiparul” procedural va duce la impunerea unei direcții de
sens, confuzive, prin utilizarea undelor cerebrale betha a celorlalți, pentru a
urma posesorul undelor alpha electrice, ca „anticipator” al viitorului, fenomenul
numit „a fi parte a turmei”;
·
autorului
pasiv și cititorului pasiv, ceea ce numim claritudine; prin conectarea dublă și
re-vers-ă la spațiul di-adică” propriu și la cel al mediului, ca „dedic-ație” și
ca „co-opera-re” cu trupul; cititorul va considera că tonalul mediului este
„grăitor” sau este un „pericol”, pentru „siguranța și controlul” energiei
vitale deținute de trup sau aflate în mediul de viață; dubla conectare
re-vers-ă va activa „imaginativul” vieții probabile, prin explorarea făcută de
către propriul „predictor” al viitorului (autor), care va regla energia vitală
proprie a trupului, într-un „abis” deschis sau într-un spațiu „închis” care va
conecta „anticiparea” fenomenului de viață, făcută de către cititor.
Spațiul di-adică
este un spațiu dublu de:
·
„a-fluență”
- acolo, adică în amintirea anteriară și
aici, adică în trup a fluxurilor electro-magnetice exterioare, venite din
exterior;
·
„in-fluență”-
aici, adică în alt trup și acolo, adică în alt intelect a fluxurilor
electro-magnetice exterioare, venite în interior.
„Re-cunoaște-rea” este fenomenul cerebral de
„claritudine” și „certitudine” a semnificării preluate din mediu, în care
„pre-vest-irea profetică” a cadrului de con-viețuire, ca pereche semantică sau
sintaxică, este o contra-pune-re a propriei con-cep-ții intelectuale.
Direcția și
sensul semnificărilor este stabilit de „autoritatea interioară normativă”, dată
de conectarea autorului cu cititorul deținut. Conectarea celor două componente
nervoase va determina modul de „judecată” a secvenței de semnificare primite.
Modul de „judec-ată”
este modul de „gândire” lăuntrică aplicat sau folosit. „Judec-ata de apoi”
de-notă modul în care va fi „judec-ată” con-cep-ția unui gând, unei perechi
semantice sau sintaxice, preluate din mediul de viață, ca „iradieri” ale „emanațiilor”
trupului sau ca „radianțe” ale „gândurilor” ființei.
În generarea
logosului sau limbajului, semnificările cadrelor de con-viețuire, din perechile
semantice sau sintaxice, sunt duble ca direcție și sens. Perechile semantice, ale
literelor cadrelor de con-viețuire din „cu-vânt”, ca „vor-bă” și utilizate ca
expresie a gândului con-cep-ut, are pute-re, prin com-pila-rea semnificației cu
im-pulsul de viață conținut de trup. Perechile
sintaxice, ale literelor cadrelor de con-viețuire din folosite ca expresie a
gândului decis, are putință, prin cu-mulare-a im-pulsul de viață conținut de
trup, în semnificație.
„Cititorul”
deținut și ancorat în trup, va genera citirea cadrelor de con-viețuire, a
perechilor semantice sau a celor sintaxice:
·
„co-rectă”,
în care semnificarea făcută este o „im-punere” a „com-pil-ării” acesteia, prin in-fluența sau sugestionarea
celuilalt participant la eveniment, ca autoritate normativă externă;
„emanațiile” intelectuale sunt expresii ale „ancorărilor” din propriile amintiri
anterioare;
·
„ex-act-ă”,
adică identificarea „datelor”, aflate în con-figur-ația semnificării, ca sens
al semnificațiilor și tonalului folosite: superficial sau profund;
„exactitatea” folosită este dată de omni-direcționalitea semnificărilor;
direcția semnificărilor poate fi „înăuntru” sau „înafară”, prin direcția tonalului
omni-direcțional folosit.
„Autorul” este
cel care are capacitatea de re-produce-re a semnificărilor de viață sau de moarte,
prin rut sau prin rit.
„Autorul” va
identifica „justețea” semnificării citite,
adică va identifica sensul rimei
și ritmului conținut, în „iradierile” sau în propulsările executate, după care
va con-cepe un gând gol, fără valoare de învățare sau un
gând omni-direcțional, cu „valoare”, cu efect de „învățare” a vieții.
„Prezența”
tonală, ca „autor” al vieții, este o „dată” a rimei și ritmului electro-magnetic,
folosită în cadrul de con-viețuire sau în perechea sintaxică, ca intenție și
„putință” a:
·
„re-produce-rii”
a amintirii anteroare deținute, în care partea tonală activă, ce actează
interior, asupra tonalului pasiv, împiedicând funcționarea tonalului pasiv și
percepția celui aflat în mediu; partea tonală activă va genera „autonomia”
trupului și va declanșa cunoașterea senzorială a evenimentelor trăite;
exprimarea va fi cea de „imitare” a exteriorului, ca un „chip” ce exprimă
„copia” mediului, prin fizio-nomie; „imitarea” exteriorului, prin trup va fi o
„con-lucra-re” interioară, pentru a învăța să „uiți”, modul de percepție a tonalului pasiv;
·
„fecund-are”
a amintirilor anteroare deținute, în care partea tonală pasivă actează
interior, asupra tonalului activ, ceea ce va duce la „individual-liza-rea” trupului
sau a perechii din semnificare, adică a viețui, prin observarea mediului și în
co-opera-rea cu acesta; intenția, dată de modul de gândire lăuntrică, va fi un
„im-bold” dat mediului, ca „influență” a radianței, în realizarea schimburilor;
„prezența” tonală, este o conectare pasivă a autorului și a cititorului, în
spațiul di-adică, care va genera gândul sau cu-vântul, ca „abstracții” sau ca
„date” de valoare a celor trăite în trup.
„Disonanțele
cognitive”, făcute de „autor”, printr-un limbaj interior „instabil” și
„straniu”, pot fi schimbate prin „intro-specția” minții sociale sau a
percepțiilor avute în trup, prin:
·
cunoașterea
propriilor amintiri anterioare deținute, ca „neobservat” și ca „tăcut”;
·
asumarea
„riscului” de conectare cu alte trupuri sau ființe sau cu mediul de viață;
internalizarea fenomenului trait în trup înseamnă „răz-gândi-rea” acestuia,
adică re-articula-rea trupului;
·
cogniția
sau învățarea a „alt-ceva”, din trup, referitor la un „ceva” știut conștient
sau la „alt-ceva” a altui om;
·
activarea
„prezenței”, care va re-prezenta și va re-cunoaște „lanțul” secvențial automat
al trupului, înregistrat ca pre-judecată a fenomenului, în amintirile
anterioare sau cooperarea trupului în trăirea fenomenului natural viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu