Lumea de lângă noi

 

Fiecare trup viu uman are două componente unice și autonome, care alcătuiesc „spațiul di-adică”, ca moștenire filogenetică a „memoriei spațiale”, de la mamifere și ca „ancorare” a propriului tonal de existența trupului. „Spațiul di-adică” este perceput interior, ca cele două „voci”, ale dialogului interior. Una dintre „voci” este cea a conștientului trupesc mamifer, a „criticului interior”, iar cealaltă „voce” este cea a predictorului existential trupesc, aflat în „aura sacrală” ca „constructor social”, al inter-conectării și inter-dependenței, cu mediul de viață.

Moștenirea  filogenetică este vizuală, colegată de resursa de hrană materială substanțială, circumstanțială, conjuncturală și senzuală a trupului, prin folosirea senzorială a simțurilor și are împrimată, ca „amintire” implicită, resursa de energie vitală, sub forma unei „voci”, cea a „criticului interior”.

„Amintirea” implicită poate fi cunoscută prin vizualizarea electrică a „fragmentelor conținute”, ca „flash-back-uri” ale întregului semnificării. „Implicitul” de-notă posibilitatea de „re-cunoaște-re” egală a nevoilor de existență energetică, între indivizii speciei. Raportul natural relațional dintre două trupuri vii este cel de „dependență” a energiei vitale, în inter-relațonările sau în inter-conectările avute. Raportul natural relational al trupului uman este reglementat de legea naturală a garantării mutuale reciproce.

Legea  garantării reciproce impune raportul dintre două trupuri vii, care poate fi „corelațional” sau de „conectare”, funcție de tipul „ancorării” implicite, moștenite sau de cel folosit de către sinele existențial, în organizarea amintirilor anterioare.

Respectarea legii garantării mutuale reciproce, în mediul de viață social, este ceea ce numim „a cere ajutor” implicit sau explicit, prin perechea „ancorată” ca „normă de con-viețuire” sau prin perechea din „cadrul de con-viețuire”, stabilite în interior sau preluate din  exterior.

Fluxul  electro-magnetic, aflat în interiorul unei ființe umane, formează spațiile „di-adică” conștient și magnetic, în care se află spiralele de abstracție semantice vocale (mesaje) și spiralele de date (idei), din perechile orale și sintaxice. Fluxul  electro-magnetic, aflat în exteriorul unei ființe umane, în mediul de viață,  conține spirale de abstracție și de date (mesaje, idei)  și perechile semantice vocale sau sintaxice orale radiate sau propulsate de orice ființă umană. Spațiul „di-adică” exterior, în atmosfera mediului în-con-jură-tor este un spațiu de „formulare” a existenței trupești sau de „învățare” a trăirii, prin care este organizată viața „socială” a ființei (aculturație), prin simțul „acceptării” sau „respingerii” de către trup, în participarea sau în comunicarea, într-un grup social uman.

Spațiul „di-adică” aflat în exteriorul unei ființe umane și care „înconjoară” trupul individual, ceea ce numim „aură sacrală” (electro-magnetismul ființei) este un spațiu „analog” interiorului conștient, ca semnificații și ca semnale, care poate fi „grăitor” sau „periculos”. Spațiul „di-adică”, deținut interior, este un spațiu de „formulare” a conștientului trupesc, prin conectarea „totului” interior la mediul de viață, de co-crea-re a existenței trupești cu trăirea ființei, prin deci-de-re-a existențeiți trăirii, ca rezultat al  gândirii lăuntrice. Spațiul „di-adică”, deținut interior și în „aura sacrală”, este „cauzarea” vieții trupului, ceea ce de-numim „psihic” (minte), care va conecta cu „sens” și direcție evenimentele trăite,

Spațiul „di-adică”, deținut interior, participă la „formularea” existenței trupului, prin „abilitatea” inteligenței sale „ancorate”, pasivă sau activă. „Inteligența” poate stabili „calitatea” actului interior mintal, prin aprecierea sau prin evaluarea:

·        perfecțiunii actului sau a erorii făcute, prin  gândirea lăuntrică, aplicată fenomenului trait în trup;

·        „copleșirii” avute de trup, în urma fenomenului trăit, ca „rușine” socială, față de o semnificație sau ca „groază”, față de schimbul energetic;

·        Utilizării limbajului în „alegerea” perechii semantice și sintactice sau folosirii logosului, ca „pereche sintaxică”, a semnificație potrivită tonalului;

·        engramării folosite în codarea sau criptarea găndurilor irradiate sau propulsate exterior.

„Ancorarea” tonalului propriu gravitonului deținut, ca „prezență” (tonal pasiv) sau ca „umbră” (tonal activ)  a acestuia va determina raportul trupului cu mecanismele de schimb energetic, ca asociative sau disociative conștiente,  dintre două trupuri vii.

Numim „efectele” „ancorării” în „spațiul di-adică” exterior (aura sacrală) a trupului:

·        „prezență”, adică partea magnetic pasivă, care super-vizează fenomenele trăite de trup;

·        „umbră”, adică „ecou” al magnetismului activ al spațiului interior, imprimat ca o condiționare a obiceiurilor personale sau sociale.

Raportul trupului în schimbul energetic, dintre două organisme vii, stabilit de „prezența” pasivă, într-unul dintre spații, poate fi exprimat ca o „cerere” de ajutor exterioară, făcută din:

·        „disperare”,  prin „ancorarea” tonalului propriu ca „umbră” a necesității de  satisfacere cu energie vitală; „ancorarea” „umbrei” pasive va genera „vampirizarea” altor trupuri;

·        „inocență”, prin „ancorarea” tonalului propriu magnetic pasiv, în aura sacrală și cunoscut ca efect al raportului în schimbul energetic.

Spațiul „di-adică”, deținut exterior, ca aura sacrală a trupului, participă la „formularea” existenței, prin:

·        „deprinderea” logic-ă si demonstrative a conștientului, ca „umbră” a magnetismului tonal, adică „co-labor-are”, prin „di-lemă” magnetică, de a „impune” ceea ce „știi” deja, dată de grija acordată nevoii trupului sau de neglijarea nevoii trupului a altuia; „grija” este o „lipsă” a  conectării celor două spații di-adică personale, ceea ce numim „psihoză”; „psihoza” se manifestă în cele două extreme magnetice, ca „ignoranță” (pasiv) sau  ca „aroganță” (activ); psihoza este cauza tuturor bolilor, manifestându-se prin „simptome” existențiale ale trupului; „simptomul” existențial al trupului este exprimat ca un „reproș” verbal și este dat de intenția de a impune o semnificare, prin subminarea schimbului energetic; „simptomul” existential al trupului va multiplica amintirile anterioare deținute, prin co-rel-ații secundare;

·        întreprinderea dintre „di-lema” magnetică și „pre-di-lecția” preocupării intelectuale, prin gândirea lăuntrică a auto-organizării a mintirilor anteroare deținute și de cablare a energiei vitale, prin „prezență”, este ceea ce numim „con-știință”; „pre-di-lecția” este o „temeinicie” a ființării, care con-cepe sau care conectează;  „pre-di-lecția” va genera „năzuința” de a conecta, iar „di-lema” va genera „dedicația” de conectare, în evaluarea actului interior de gândire, sub aspectele semnificărilor și respectării legii garantării reciproce; „con-știința” este implicată în „co-opera-rea” socială, prin învățarea unui nou mod de organizare socială a evenimentelor.