Lumea de lângă noi

 

Moștenirea filogenetică a trupului omului are o capacitate înnăscută duală, necesară libertății existențiale a trupului și evoluției ființei umane, prin folosirea abilității trupului, numită „inteligență tonală” și a capacității talentului:

·        activă - de a „distruge”, prin „instinctul” mamiferului superior; instinctul trupului, ceea ce numim „autonomia” trupului, care este moștenit de la mamifere; „autonomia” trupului este neajutorată, incapabilă, neputincioasă și apatică; „autonomia” trupului „știe”, să citească informația din ADN-ul celular, pentru regenerarea componentelor trupului, iar prin funcționarea intelectuală (eu) a creierului „știe” să aplice memoriile procedural ancorate; „citirea” făcută este „o dic-tare” opresivă asupra funcționării trupului, prin secreția substanțelor necesare acțiunii trupului și de aplicare a „implicitului” procedural; „autonomia” trupului deține propria sa auto-reglare a mecanismelor funcționale; exprimarea „autonomiei” trupului aparține omului-animal, care este obișnuit și anost, o „creatură” magică, a cărei intenție este o nebuloasă prealabilă a „ceva acolo”; „ceva acolo” va fi exprimat ca o „aparență” a „trăirii” trupului, o „ghicire” a viitorului, prin prezumarea realității abstracte, în concordanță cu memoriile înregistrate în creier; ființa, prin conștientul asigurat de intelect (eu), va fi o „victimă” a propriilor acțiuni trupești; partea sistemului de „uz-anță” (ordinea naturală), care conține energia vitală și care reglementează existența trupului, numită alter-eu, este necunoscută, deoarece este „absorbită”, „fascinată” sau „obsedată” de activitatea intelectului; „ancorările”, ca amintiri, ale acestei părți a ființei sunt „implicite” memoriei procedurale „știute” de creier; „implicitul” memoriei procedurale ar trebuie să „știe”: misterul existenței, speranța asigurării cu energie vitală, îndatorirea privind schimbul energiei vitale cu alte trupuri și egalitatea mutual a schimbului realizat; „implicitul” memoriei procedurale constituie sistemul de „credință”, alcătuit din superstiții și scorneli ale intelectului, exprimate ca discriminare și abuz asupra energiei vitale; discriminarea și abuzul asupra energiei vitale, a altuia, este făcută printr-o expunere a „autorității”  trupului, care exprimă simțirea (cunoașterea senzorială): de a fi drept, pentru realizarea „ambiției” intelectului, care va asigura „reputația” trupului, de a accepta „ambiția”, fără îndoieli, ca „importanță” a co-rupției energiei vitale și de a evita propria „con-știință”, cu orice preț; „autoritatea” autonomiei trupului, care va presupune „înțelesul”, dar care nu înțelege cum funcționează existența acțiunii trupului, este o „armă” de uz-anță util-izată asupra altuia; incapacitatea de estimare mutuală a schimbului energetic, din fenomenul trait de trup, este „deșteptăciunea” de a putea „justifica” intelectual acțiunea făcută; „deșteptăciunea” este o „nebunie” a încrâncenării, îngustimii și îngrijorării existențiale a trupului; „deșteptăciunea” este frica existențială a trupului care acționează, din necunoașterea existenței componentei alter-eu; componenta volitivă (eu) nu poate acționa asupra componentei alter-eu decât prin „învățarea” „învățămintelor” deținute de aceasta, ceea ce numim „conștientizare”; „deșteptăciunea” este dată de „principiile de viață” (credințe), „lucrate” în trup, prin condiționare socială;

·        pasivă – de a „crea”, prin „con-știință”; a crea de-notă a „schimba” acțiunea „autonomiei” trupului; abilitatea inteligenței de a crea este putință, nădejdie, atitudine și existență a trupului; „con-știința” cuprinde sistemul de a gândi lăuntric pentru „trans-muta-rea” separației energiei vitale, adică a „con-topi” „autonomia” trupului cu „miezul” existențial (alter-eu), care deține energia vitală proprie unui trup; „miezul” existențial (alter-eu) poate acta „ofensiv” sau „inofensiv”, în funcție de fenomenul trăit; actarea „ofensivă” va fi o „bombă” aplicată energiei vitale, din alt organism; actarea „inofensivă” va fi o „împărtășire”, prin schimb mutual, de energie vitală; „tăria” miezului existențial este dată de auto-controlul mortalității conștientului, prin „cablajele” neuronale ale energiei vitale, în a acta sau nu, a făptui sau a nu făptui schimbul mutual de energie vitală; „tăria” miezului existential al trupului rezultă din „citirea” percepției avute după  preluarea „mesajului”, pentru aflarea „credinței” și comportamentului altuia, necesară estimării mutual a „intenției” din fenomenului trait în trup și de urmarea „învățământului” aflat, ceea ce numim „perseverență”; „unicitatea”, ce actează prin „per-sever-ență” este dată de „lumină” și „imaginarea” abstractului incognoscibil; „lumina” este dată de funcționarea sistemelor nervoase, în „cablaje” neuronale; funcționarea în „cablaje” de-notă capacitatea de a distinge cu claritate „calitatea” de a „a ceda viața” sau „a primi viața”, ca drept existential al trupului, nu ca o consecință a condiționărilor sociale;  „calitatea” de a „a da viața” este o „uimire neașteptată”, ca „pre-ala-abil” al resurselor deținute de trup și care răspunde întrebării „care este sensul de schimb?”; „calitatea” de a „a-firma viața” este o anti-condiționare socială individuală, prin co-opera-rea inteligentă dintre autonomia (eu) trupului și de miezul vieții (alter-eu); „imaginativul” este o „oportunitate” a abstractului incognoscibil de a autoreprezenta „semnificarea” percepută; „imaginativul” actează în „spațiul di-adică” a logosului de semnificație și al provocării tonale, în vederea schimbului mutual de energie vitală; spre deosebire de „autoritatea” autonomiei trupului, actarea în „spațiul di-adică” este o „dedic-are” în  schimbul mutual, „acceptat” și „necrezut”; „dedic-area” schimbului mutual este făptuită prin recunoașterea sensului de schimb, ca „frustrare” (a jefui) sau ca „mirare” (a da); „imaginativul” va „de-crip-ta”  percepția avută, făcută de „miezul” existențial și dobândită, prin experimentarea trupului și prin cunoașterea mecanismelor vieții, ceea ce numim „talent înnăscut”; „dedic-area” este o consecință a „per-sever-enței” și a „talentului”, exprimat ca o „pricepere” a trupului și o „năzuință” a ființei, care nu poate fi justificată, în planul logicului intelectual descriptiv.