Lumea de lângă noi

 

Planul  9: omul în-crez-ă-tor Versus omul în-țel-(l)egă-tor

Entitate și afect Versus Identitate și sentiment

Omul este o ființă psiho-organică. Fizic-organic funcționează prin activitatea organelor conținute în trup.

Creierul asigură, prin componenta mentală;

·        „jocul pasiv” al noțiunilor sau al conceptelor și igiena și dieta organismului, ceea ce numim general – nevoi;

·        „jocul activ”, care va determina groaza de vid, de întuneric sau de necunoscut , prin reminiscența memoriilor deținute, ceea ce numim general – dorințe;

·        travaliul interior, prin puterea senzațiilor re-simțite de trup, prin observația mintală a mediului de existență, iar prin „jocul cuvintelor”, se afirmă adevărul realității interioare, ceea ce numim general – impresii sau percepții.

Memoriile personale deținute vor antrena, prin afinitate magnetică (halucinarea minții), interpretarea realității obiective sau aprecierea impresiei. Impresia  realității interioare, re-simțită de trup, va fi duală: narcotică sau morbidă, funcție de cantitatea și calitatea impulsului de viață, conținut în impresie. Halucinarea minții este re-simțită în trup ca durere de cap, migrenă sau ca o ardoare, exprimată ca anghină pectorală. Senzația narcotică a realității interioare, seducătoare mental, va fi conștientizată, de către minte, în somnul acesteia, ca o ispită sau ca o suferință.

Psihic, omul, funcționează prin ceea ce numim suflet. Travaliul sufletului va genera expresia identității, fiind pornit prin voință sau voie. Sensul voinței va determina intenția – a da sau a primi energia vitală- a da cunoașterea sau a primi completarea golurilor memoriei deținute. Travaliul este făcut prin activarea minții, în componenta imagi-nativ-ă, rezultând combinații succesive și mutări ale reprezentărilor conținute, necesare pentru aflarea corectă a  înlănțuirii cauză – proces - efect. Înlănțuirea cauză-proces-efect, poate fi percepută interior, de către mental ca imagine sau de către minte ca percepție a re-prezentă-rii, fiind ceea ce numim retro-viziune sau pre-viziune sau simplu adevăr sau fals. Momentul  de timp prezent este conținut în proces, fiind numit trecut sau viitor. Înlănțuirea are ca rezultat generarea gândului, sub expresia cuvântului, formă conștientă a realității interioare sau exterioare. Noțiunea sau cuvântul „ales sau ă” pentru definirea conținutului, va desemna cauza procesului, iar cel „ales” pentru efect-rezultat va desemna viață conținută.

Cunoașterea este o realitate ordonată, un fenomen de atitudine, de comportament existențial al omului, între materie (trup) și energia de viață, între obiect și sensul de definire, prin vocabule, între obiect și opera realizată, prin a ex-pune scopul sau țelul. Obiectul cunoașterii poate fi un lucru sau o noțiune.

Gnoza este o stare interioară, un fenomen „în” și „prin”, ce va produce viața sau satisfacția pentru obiect. Fenomenul cunoașterii - „ur” este un „act” sau un „rit” între energiile trupului - creier – imagine sau duh (-) și energiile vieții - suflet (+).

 „Produsul”, „dez-nod-ământul” sau „con-cep-tul” fenomenului cunoașterii este „arta” de a trăi sau obiectul trăirii, care „balansează” între crea-ție (re-prezenta-re sau a-spira-ție) și in-vers-are (prezentare, mit sau com-pil-are).

„Dez-nod-ământul”, care va ex-plic-a  evenimentul (ce?, de ce? sau în ce mod?) poate fi:

·        rațional, discursiv,  viclean sau pentru a obține, a do-bândi sau de jefuit, ceea ce numim „botez”.

·        revelat, mistic, intuitiv sau pentru a poseda și a da- ceea ce numim „mântuire”;

Certitudinea este „prezența” sau „jocul” între două realități, internă sau externă – cea „știută” și cea „străină”.

„Lumea” este realitatea istorică (timp), o permanență sau o perpetuare a con-vergenței (atmosferă) dintre gând și faptă sau dintre rost și folos. Fenomenul cunoașterii are loc prin „con-tact” și „inter-venție”, ceea ce numim „lume” și „timp”.

Realitatea istorică este un „ritm” între a face, a des-face sau a re-face într-o ordine inteligibilă și o acceptare lucidă a ex-presiilor cunoscute. Rostul fenomenului de a trăi - al modelului inteligibil uman este gândirea- modalitatea de a aprecia natura umană, prin „jocul” sau „între-pătrunderea” dintre:

·        a știi=a re-cunoaște sau a re-găsi - intelect;

·        a învăța = a cunoaște noul- a trăi.

„Timpul” poate fi:

·        „servitute” intelectuală a totului, o în-lănț-uire, păcat ascuns, o imitație sau o minciună; un dez-gust, o angoasă, o agonie sau o aversiune intelectuală.

·        „a-servire” a totului, un „dez-nod-(p)ământ”, o ex-plic-ație față de „lumea” internă, prin „ex-prim-are” pentru „folos” de viață.

„Lumea” este „atmo-sfera” în continuitatea timpului - energia dinăuntru sau dinafara trupului ființei, „ceva”-subiect-gând sau con-cep-t-dinăuntru și „alt-ceva”-obiect-gând sau dogmă de dinafară. „Lumea de-gajată sau di-sociată”- (gând sau cu-vânt) va im-presiona alte trupuri (creier) dându-le percepția sau impresia de „în-cerc-are” sau de „stranietate”, iar „alt-ceva”-„lume” (con-cep-t sau dogmă) va in-fluența fenomenul cunoașterii interne, prin imagine sau re-prezenta-re.

„Intelectul” este instrumentul subiectiv de decelare a timpului „înghețat” - de motivare, de re-cunoaște-re, de re-găsire, de stagnare, de închid-ere sau de dis-preț și de re-sentiment (ură). „Intelectul” va glisa (va proiecta) „alt-ceva” (imagine sau ură) în „ce-lă-lalt”, prin raționamentul de în-străin-are sau in-adecv-are.

„Inteligența” este instrumentul obiectiv de decelare a timpului din fenomen, de sesizare a vieții (sens) în fenomen (gând), prin sensibilitate față de nou (re-prezenta-re) și de opus (moarte). Atenția-eul autentic autonom,  prin focalizare și prin identificare asupra sau cu obiectul,  va detecta realitatea co-existențială (totul), dintre „lumi” alăturate, ceea ce numim rezonanță. Prezența sesizează sciziunea sau opoziția dintre naturile sau existențele umane. „Inter-venția” sau „inter-acția” este o „con-simțire”, un acord sau un angajament între răbdare și viață (+) sau între supunere sau moarte (-), ceea ce numim „putere”.

„Con-simțirea”, acordul sau angajamentul va avea pute-rea (pute-rău) de a numi sau de a verbaliza fenomenul desfășurat.

„Rost-i-rea” este cu-vântul ce ex-plic-ă fenomenul (cauza) gândului sau un efect a ordinii inteligibile. Glasul (tonul) va ex-prima viața din ființă, alegerea făcută după „în-țel-lege-are”(a), din esența proprie. „Știutorii” cunoscători, prin prezență, rostesc în-țel-lege-are(a), dau „vești”.  „A vesti” înseamnă bunătate și pace.

„De -numi-rea știutorului” este o „imit-are” verbalizată (ego-ecou), de „în-lănț-uire” a vieții. „A pre-găti” prin a im-pune, pentru  a judeca sau pentru a con-damna este o „im-postură” intelectuală.

Respectarea modelului ordinii naturale, prin re-velația cunoscutului, are loc prin  „ex-prim-are” con-duitei umană, ceea ce numim re-spect. Ordinea este o lege a naturii, iar rostirea expresia acesteia. Noțiunea este un tipar al unei greșeli cunoscute. Repetarea tiparului, prin obișnuință, este ceea ce numim „di-a-bo (u)lic”.

„Actul” cunoașterii este un balans între cunoaștere și re-cunoaște-re. „Actul” cunoașterii este o „licență”, ceea ce numim „în-temei-ere”. „Trans-mite-ere-a” sau „propag-are(a)” cunoașterii este fenomenul de răs-pândire a învățământului dobândit, prin licență. Re-cunoaște-rea va duce la „în plen-are”, prin „în-vi(e)-ere”.

Legătura cu ”ne-cunoașterea” este realizată prin trăirea decalajului, a absenței, a lipsei sau a rupturii. „Legat-ura” este „o stăpânire”  sau „o pătimire”, ceea ce numim „bine” și „rău”.