Lumea de lângă noi

 

A gândi lăuntric înseamnă a „ursi”, a „hărăzi” o „semnificare”, care poate ajuta schimbării trupului sau schimbului energetic dintre două organisme, pentru evoluția umană.

Semnificarea este o „contribuție” sau un „apel”, făcute altui trup, în vederea schimbului de semnificări și energie, dintre trupuri. „Apelul” este o „tăcere pătrunzătoare”, ca sens magnetic activ ca ecou „eeeeee” și ca sens pasiv, ca „aaaa”, un invers al ecoului  „eeee”.

„Creația” este o putință a vibrației magnetice exprimată ca „ecou”, prin  „mmm” sau ca o rezonanță vibrațională, exprimată, prin „ooo”. „Contribuția” și „apelul” pot fi „orale” sau „tăcute”.

Crearea, unei „con-figur-ații de viață”, ca „pereche” implacabilă, prin imprimare și impecabilă, prin înscriere este o „marcă” a experienței trăite în trup.

„Perechea semantică” orală, care conține un tonal pasiv este un „matronim” existențial trupesc, iar cea care conține un tonal activ este un „patronim” existential trupesc. „Patronimele” verbale volitive sunt expresia fanstasmelor narcisice deținute, ceea ce va genera consolidarea gravitonului „limitat” și „capcanele” intelectuale, de însușire a actului gândit și iradiat exterior, în alți indivizi.

Simetria „semnificărilor” și schimbul energetic sunt realizate, între interior și exterior, prin ceea ce numim „con-text tonal” al spațiului di-adică.

„Con-textul” tonal poate fi utilizat pentru descoperirea adevărului existential al trupului sau pentru obținerea beneficiilor materiale substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și abstracte.

„Con-textul” tonal, care stabilește inter-dependențele, poate de-nota o:

·        introiecție – prin introiecție este peluată „confi-gurația” de viață exterioară; efectele pot fi de imitare tonală, pentru satisfacerea dorinței altuia sau de acceptare a impunerii altuia, cu prețul propriei energii vitale;

·        proiecție – prin proiecție este atribuit exteriorului tonalul relației, printr-o „etichetă” verbală; investirea tonalului într-o calitate sau un defect relaționat cu trupul și propagarea acestora va genera „identificarea”, în altul, a „calității” sau a „defectului” identic cu cel deținut.

Semnificația, din con-figur-ația făcută, poate fi „colegată” prin:

·        „conexarea” unui tonal necorespunzător, adică de o „mască” a trupului, care va ascunde negarea exteriorului, trăită interior; opinia intelectuală făcută prin „logica” semnificației este „toxică”, deoarece este „moartă”, nu ajută schimbului energetic; „masca” trupului este „o neputință” moștenită de la genitori sau învățată ontologic, sub forma „pre-scrierii” verbale, ca adaptare socială, legată de diviziunea existentă în memorii, privind ierarhizarea rigidă a semnificațiilor utilizate; neputința învățată este considerată o „ofrandă” făcută în scopul de a „dobândi” „doleanța” trupului sau „pretenția” trupului, prin stăpânirea mediului de viață; opinia intelectuală utilizată ca „mască” este un „scop” al con-textului tonal de dezbinare a organismului, față de con-textul tonal, prin „șiretlicul” intelectual aplicat ca:

ü  fuzionare energetică cu alt organism, determinându-i trupului acestuia o „durere” necunoscută;

ü  crearea a unui „conflict”, prin absorbția energiei din con-textul tonal și nereversibilitatea energetică;

·        „conectarea” unui tonal  complementar, adică crearea unei „con-figurații de viață” a trupului, ca fizionomie, privind înțelegerea con-textului tonal și hotăr-âre-a luată de participare la schimbul energetic; conectarea semnificației cu tonalul complementar de-notă capacitatea trupului de a trăi printre alții, fără vătămarea acestora; conectarea este exprimată ca o „preferință” privind punerea în comun a cunoașterii existențiale a trupului și de partajare a energiei vitale; curiozitatea față de fenomenul trăit și lipsa calcului energetic va determina crearea unei „con-figurații de viață”, exprimată ca o fiziomonie; „fizionomia” este o „de-multiplicare” a gravitonului; crearea unei „con-figurații de viață” a plăcerii trupești este a anagramare a semnificațiilor, în scopul schimbării memoriilor sau a schimbării culturale;

·        conectare ritmată a trupului – în care trupul va afișa oglinda trăirilor din mediul de viață.

Matricea  electro-magnetică interioară a spațiului di-adică este dată de inter-conectările și inter-dependețele fiind „construită” prin „întipărire” și „imprimare”, în ceea ce numim „hărți” ale memoriilor interioare, prin:

·        „exercițiu” – „trăirea” trupului va avea loc într-un spațiu „închis” al amintirilor experimentărilor reprimate ale „istoriei” personale, numit „cochilie”, iar reacția comportamentală a trupului va fi dată de către „criticul interior” euștiutot, ca „autoritate normativă” a energiei vitale; „criticul interior” poate fi „autoritatea”, exprimată „prin com-pulsie” stereo-tip, în una din cele două extreme ale cadrului de referință - activ sau pasiv – aflată la „limitele” intelectului; reacția comportamentală a trupului va fi exprimată ca o „tânjire”  (pasiv) sau ca o „ceartă” (activ); „criticul interior”, este un „cititor” al memoriilor con-vingerilor, legat de  „autorul” numit „euștiutot” moștenit genetic sau construit ontologic; „euștiutot” moștenit genetic este o „marcă” a apartenenței la un clan social; „marca” apartenenței este dată prin „numele” purtat; „numele” purtat este un sunet repetiv al limitărilor deținute ca „istorie” personală a gravitonului;

·        „experiență” - care este o „observare” „intelectuală” făcută prin pilotul automat al trupului (creier), prin „senzorialitate”, asupra mediului de viață; „observarea” intelectuală este actul de colegare logică și demonstrativă a unor „entități” lipsite de energie vitală (memorizare automată a senzațiilor asociate semnificațiilor); „observarea”, prin voința de  „vrere” intelectuală, va ascunde „tulburarea”, dată de „zgomotul” unui cadru de referință, „ancorat” nepotrivit în memoriilor deținute (obicei, rutină) sau preluat din mediu; „zgomotul” produs este o „dis-armonie” a disonanței cognitive, o lipsă de energie vitală, semnalată de „entropia” trupului, este ceea ce numim „anxietate”; „experiența” este dată de forța intelectuală, pe care o numim „tăcere” și care va reprima energia vitală proprie, iar „efectul” forței este ceea ce numim „confort” al trupului, „cochilie” sau „secret”; „tăcerea” sau „sunetul hipnotic” verbalizat este un „joc” bizar, nesfârșit și infantil, între „dorința” trupului de energie vitală (cadru de referință pasiv) și „speranța” avută de trup (cadru de referință activ), de satisfacere a nevoii de energie vitală; rezultatul „sunetului hipnotic” va fi o „dezamăgire”, obținut ca o „dovadă” a „com-promisului” efectuat de trup, a con-firmării con-vingerii deținute în memorii; „dovada” internă intelectuală este numită „ana-temă” sau „etichetă” a lucrului (trup) observat; „dovada” con-firmării va fi folosită, de către intelect, ca instrument de „control” al altor trupuri, din mediul de viață, prin manipulare mentală (excitare a memoriilor deținute, ca obiceiuri); „securizarea” memoriilor, în vederea „ascunderii” nesiguranței trupului deținut  sau a ne-recunoașterea interioară, va duce la „respingerea” trupului sau la „întreruperea” in-tactului interior  sau con-tactului exterior al trupului cu mediul de viață;  

„experimentare” – care este o „procedură” cognitivă, aplicată „spiralelor de abstracție” din trup sau dintre acesta și mediul de viață; „procedura” substanțială, circumstanțială, conjuncturală și abstractă, aplicată fenomenului de viață din trup, este o combinație interioară a „îngăduinței” sau a „năzuinței”, realizată  prin implicarea identității (cititorului) și de cadrul de referință al „genului”; „combinația” este o „instanță psihică”, care identifică „încrezarea în viață” (existența energiei vitale, prin participarea trupului în fenomen) sau „nimicul”, ca „lipsă a vieții” trupului (existența morții); „instanță psihică” este un „spațiu di-adică” al siguranței, ceea ce numim „în-crede-re” sau „în-crez-are”, în care se „întrețese”  energia vitală a trupului, între semnificațiile aflate, din aproximarea „datelor” recepționate, de către intelect, cu „spirale de abstracție” proprii; „procedura” cognitivă este aplicată „datelor” complexe și ambigue, recepționate sau aflate în interior, rezultatul „procedurii” va fi o „contra-dovadă”, dată de cogniția și de „înțelegerea” fenomenului trăit; „contra-dovada” interioară, ca „înțelegere”, conține „adevărul existential al trupului”, ca o con-figurație a semnificației și a tonalului omni-direcționale;

·        „experiență” și „experimentare” - care este dată de „combinația” dintre trup cu gravitonul deținut, prin „întipărirea” imaginilor și „imprimarea” cadrelor de referință, omni-direcționale, a „rezultatelor” celor trăite de trup, în memoriile ontogenetice „goale” deținute sau prin schimbarea (modelarea) urmelor mne-zice; „sin-tonia” trupului cu psihicul interior (in-tact) sau exterior (con-tact), este o „oglindire” previzibilă și predictibilă, ca reversibil și inteligibil, a fenomenelor trăite; „oglindirea” spiralelor de abstracții prezente va „re-prezenta” fenomenul trăit și abstractul intelectului: a știi că ești simțit trupește sau ca trăire prin psihic: a te simți simbolic vinovat trupește; reglarea „oglindirii”, prin conectare la fenomenul trăitîn trup, va stabili „rezonanța” de vibrație a participanților, în fenomen; „rezonanța” va fi percepută, ca direcție și sens date fenomenului; „rezonanța” este rezultatul „reciprocității” actelor autorității normative a vieții, de a „preda” și de „a învăța” trăirea; „experiența” deținută de un trup este o „istorie” a identității (cititor), a „cărămizilor” din puzzle-ul electro-magnetic din memoria ontogenetică sau din puzzle-ul cunoașterii umane, ca vocative globală umană; memoriile ontogenetice „goale” deținute sunt numite „cicatrici” ale identității de gen a ființei.