Lumea de lângă noi

 

„Datele prezente”, sunt reglementări ale vieții, sub forma „cadrelor de con-viețuire” umane, făcute prin „jocul” electro-magnetic al „spațiilor di-adică”: interior al competenței trupului de a trăi pericolul prezent înăuntru și exterior al competenței ființei de a trăi pericolul prezent înafara organismului.

Conștientul are capacitatea naturală de a „pre-simți” pericolul interior sau exterior, ceea ce numim „senzație”, pe care îl exarcebează, în „nodurile” de excitație ale memoriei mamifere sau ale momeriei ontogenetice. Conștientizarea, adică cogniția și înțelegerea acestei „senzației” de pericol re-simțită, ca „frică” trupească, în trăirea fenemenelor naturale, poate fi efectuată prin actarea personală (în-frunta-rea fricii) sau în urma ajutorului primit dinafară (con-frunt-are cu frica).

Ceea ce numim „pedagogie” este o procedură de „m-arc-are” sau de „mod-i-fi-care” a memoriilor deținute de un trup viu uman, care cuprinde, analog „crucii” purtate, patru direcții de actare ale „m-arc-ării” sau „modificării” fenomenului de a trăi aspectele conținute în:

·        „moștenirea” filogenetică a mamiferelor superioare, ca funcționare a undelor electrice cerebrale α, care „afișează” normele de con-viețuire ale prădătorilor, aflați în „clanul” aparținator; normele de con-viețuire ale prădătorilor funcționează, prin „urma-rea” tonalul activ, numit „masculul α”; „frica” personală a trupului este o „analogie” a nodului energetic de la mamifere, de a avea „forță” trupească; „frica” personală este o „m-arc-are”, făcută prin „ancorarea” normelor de con-viețuire ale mamiferelor superioare;

·        „moștenirea” genetică, ca „m-arc-are” dobândită de la genitorii ființei; „marcările” funcționării undelor electrice cerebrale β, care „afișează” „normele de con-viețuire” ale filiației, stabilite ca un „standard” limitativ social sau ca un „tipar” ireal de viață, sub forma „credințelor”; „credințele” „amprentate” de genitori vor genera „respingerea” „cadrelor de con-viețuire” umană (in-voluție) și „teroarea” „întruchipată” fundamental a trupului,  dată de senzația de a fi respins interior sau de a fi expulzat de către exterior;

·        „limitele” formate prin gândirea epigenetică (idiopatică) sau cea ontogenetică, ca obiceiuri, con-vingeri și pre-judecăți intelectuale; obiceiurile sau pre-judecățile sunt „rezultatele” trăirii unor „lipsuri” materiale substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și senzuale ale trupului sau energetice, care determină „suferința” și „durerea” trupească; „limitele” deținute uman sunt o „formă” trans-mutat-ă a comportamentului mamifer față de un pericol:

ü  „fuga” mamiferului este uman o neputință conștientă, exprimată prin refuz intelectual, ca ofensă tonală  sau ca o  ruptură tonală, față de grupul social;

ü  „încremenirea” mamiferului este un șoc tonal și o traumă intelectuală trăită;

ü  „atacul” mamiferului este o mânie tonală, o contra-zicere exprimată tonal, printr-o agresiune verbal sau orală, ca per-vers-i-une intelectuală;

ü  „retragerea” interioară a mamiferului este o pre-judecată intelectuală;

ü  „camuflajul” mamiferului este o di-vers-i-une intelectuală, o imagine falsă a configurației conținute, o minciună intelectuală sau o generalizare;

ü  „distrugerea” efectuată de mamifer, prin prădarea altuia, este o auto-distrugere, realizată, prin plâns sau o „formă” intelectuală, prin „atracția tonală” a atenției celuilalt (fascinație) și exprimată ca impunere a dependenței celuilalt, în schimbul energetic.

·        modalitățile de generare a propriului logos folosit sau a limbajului interior utilizat, drept cadru de con-viețuire inetrior și exterior, ca pereche semnatică sintactică verbală sau ca pereche sintaxică orală;  injoncțiunile toxice ale „cadrelor de con-viețuire” mamifere, efectuate prin funcționarea undelor cerebrale α de-notă utilizarea „suferinței” mamifere, ca simptom al durerii, exprimat prin „a NU fi iubit”, adică „lipsa” (ne-re-cunoaște-rea) schimbului energetic în trăirea avutăde trup; capacitatea de re-cunoaște-re a normelor existențiale mamifere este tras-mutată intelectual uman într-un „refugiu”, exprimat ca o „speranța stăruitoare” de a putea concepe un gând „sănătos”, ca „pre-zicere” sau ca o „con-cesie” făcută altuia; claritatea spațiului di-adică interior, din trup este dată de conținutul cunoașterii senzitive deținute, ceea ce numim „intuiție”;  „intuiția” avută va de-nota „lipsa” conținută, ca semnificare intelectuală sau ca tonal pasiv, în schimbul existențial;  semnificarea cadrelor de con-viețuire auto-formate vor de-nota capacitatea de cunoaștere senzitivă  și capacitatea de re-cunoaște-re a celor exterioare.

Aptitudinea trupului ca  di-lemă de viață trupească este o abilitate pasivă sau o preferință activă, a „focalizării” a atenției interioare sau sociale, asupra fluxului electro-magnetic preluat din mediul de viață, ceea ce va determina cele patru direcții de activitate cerebrală ale atenției, complementare „crucii” existențiale a trupului:

·        componenta volitivă, de-numită voință va acționa în cele două extreme ale intelectului:

·        inteligență activă  focalizată, de-numită vrere - în care atenția va fi acordată comportamenentului trupului, care va fi dirijat rațional; cadrul de referință propriu al actului cerebral și cel al evenimentului sunt necunoscute de către conștient; organismul va „simți” fluxul preluat, prin cele 5 simțuri chimice; tiparul mental va avea o valoare simbolică a memoriei deținute, ca filogenie a speciei mamifere și a încadrării în mediul de viață, redirecționând energia vitală în interior; redirecționarea interioară este necesară „implicării” în activitatea de „lucru”a conștientului, ca logică demonstrative a evenimentelor trupești; conștientul va „știi” colegătura cu exteriorul (obiect, persoană), dar nu va cunoaște „conectarea” dintre realitatea  trupului și cea reală, dată de schimbul energiei vitale;  cunoașterea va fi limitată la cunoașterea „receptivă” senzorială; „motivația” trupului va fi cea a unui scop, interes și de „dis-tragere” a energiei vitale, ceea ce numim „rutină”;

·        inteligență pasivă nefocalizată – atenția va fi acordată cadrul de referință propriu al actului cerebral cunoscut, de către trup; conștientul își poate „citi” memoriile proprii, prin „direcționarea” fluxului de date și energie și prin vizualizarea electrică a  memoriilor proprii (amintire); „compararea” memoriilor cu fluxul receptat va defini „cunoscutul” și necunoscutul” senzorial, legat de evenimentul trăit; starea organismului va fi cea de „bunăvoință”, prin sin-tonia trupului cu elementul de „colegătură” sau cu elementul de „distragere”, „afișat” în evenimentul parcurs; elementul de „dis-tragere” va fi re-simțit ca „o abatere” exterioară sau un „zumzăit” interior, în care componenta volutivă pasivă va decide „hotărârea”, care va duce la eficiența „entității purtătoare de sens” (forța mamiferului) în procesul trăit, prin com-pulsie magnetică;  starea organismului de actare va duce la „amprentarea” mediului de viață, cu tonalul deținut în „entitatea purtătoare de sens”; redirecționarea energiei vitale în exterior, va genera vizualizarea electrică a fenomenului  derulat ca pe cea a unui „scenariu”, dat de subiectivitatea recepționată interior; interocepția „semnalului”, din excitantul receptat, va defini „senzația” de placer a trupului (cunoscut senzorial) sau de neplăcere (necunoscut senzorial); activitatea mentală va fi o „comandă” de stăpânire a mediului exterior: „fie ca eu……”,„fie ca tu……” sau va fi „goală” (indiferentă);

·        inteligență pasivă și focalizată, în punctul focal al identității magnetice - cadrul de referință propriu al actului cerebral este cunoscut, de către trup; cadrele de referință ale evenimentelor trăite sunt cunoscute, datorită „conectării” și „sin-tonizării” interiorului trupului cu mediul de viață; conștientul își poate „citi” memoriile proprii, prin vizualizare electrică (amintire) și poate „direcționa” fluxului de date și energie; „compararea” memoriilor cu fluxul receptat va defini „cunoscutul” sau „necunoscutul” senzitiv și „atracția” sau „repulsia” trupului de a trăi evenimentul; componenta mintală pasivă va lua „decizia”, care va duce la eficacitatea „identității” în procesul trăit;  starea organismului va fi cea de „bunăvoie”, prin secvențierea spațială și orientarea sensului  tonalului cu elementul de „conectare” sau cu elementul de „distragere”, „afișat” în evenimentul parcurs, ceea ce numim „intuiție” (conectarea inteligenței cu tonalul evenimentului); „distincția”, din vibrația semnificației primite, percepută de conector, va „discernere” și va induce „privirea” obiectivă a interiorului, care va „ghida” trupul pentru a „învăța”, prin cogniție, sensul evenimentului sau pentru a „coopera” la eveniment, prin schimbul energiei vitale sau pentru a respinge co-opera-rea; identitatea (punctul focal pasiv) trupului va „atrage” sau va „respinge” participarea la eveniment; simțul echilibrului dintre mental și mintal, între interior și mediul de viață, prin tonalul pasiv, deținut de identitate, va induce modul de pur-tare al trupului aplicat; simțurile de: relaționare, conectare și echilibru, ce aparțin identității autonome a trupului, sunt simțuri necesar a fi „educate” conștient și în conștiență; construcția existenței umane, ceea ce numim destin, care este, în fapt o „destin-ație”, este parte a învățării pe tot parcursul vieții.