Lumea de lângă noi

 

În decursul vremurilor, trupul uman a fost de-numit Adam și Eva, gândul acestora a fost de-numit Cain sau Abel, iar „altcineva”, a fost de-numit Enos, ca „stare” a trăirii avute. „Starea” trăirii avute, ca atribut  la întruparea unei ființe umane, impulsul vital, ca undă electro-magnetică, în mișcare invizibilă, este cel care va da „atributele” trupului sau ale putinței magnetice.

„Atributele” trupului sunt conferite de partea electrică a undei impulsului vital, care va acta rațional sau intelectual, pentru activarea „memoriilor” anterioare, deținute de esență, ca amprentare mnezică. Partea  electrică a undei impulsului vital va atrage sarcină opusă electrică, care va fi dusă prin impuls nervos, în funcționarea componentelor nervoase, ceea ce s-a de-numit „similar” sau „empatie” , față de „simpatic” sau „antipatic”. Activarea  „memoriilor” magnetice anterioare ale esenței va fi pasivă, ca „reflector” a celor deținute. Activarea acestor memorii mnezice au fost de-numite, ca atribut, al ființei „medium”. „Mediumul” este un „oracol” și un „ghicitor” al mediului interior „scris” deja. Puterea propulsoare a acestor urme mnezice a fost de-numită „voință”, ca poftă a trupului și nelegiuire a propriei trăiri. „Voința” va personifica trăirea, în forma sacrificiului, de impuls vital sau a victimei, de jefuire a impulsului vital. Personificarea  trăirii a fost inclusă în „ceremonialuri” exterioare, ca „ofrande” ale impulsului vital, aduse propriei trăirii, prin jefuire. „Ceremonialul” exterior, de primire a „ofrandei” și de distrugere a altora, este prezentat simbolic, în scrierile despre Doinyssos și Demetra.

Impulsul vital a fost de-numit „altcineva”, (H-y-e) și (E-y-e), inclus în existența trupului, în cele două aspecte magnetice:

·                 pasive, ca ea - „ziditorul” (H-y-e) materiei trupului și construcțiilor nume-nale; puterea pasivă a fost de-numită „inteligență”, necesară pentru a „trăi” mișcarea pentru a deveni obiectiv existențial (e-h-a-y-a-h); devenirea obiectivă a fost de-numită „veșmânt” sau „voal”, „coroană”, adică „lumina” trupului, dată de amprenta purtată sau „chip”, ca „oglindă de foc”, a esenței deținută; „lumina” trupului a fost considerată o „dovadă” internă obiectală (H-y-a-h); „dovada” internă obiectală va genera existența pasivă a manifestatului trup; confuzia mentală create între partea magnetică pasivă și existența pasivă a generat decuplarea „altcineva”, denaturarea trăirii și posibilitatea de re-unire cu alte radiații pasive exterioare;

·                 active, ca el (E-y-e) - „regeneratorul” sau „distrugătorul”, prin propria „creație”; puterea activă a fost de-numită „păstrătorul”, necesar pentru a „executa” mișcarea,  pentru a deveni „prezență” (i-a-h), care   a fost de-numită  „cap alb”, adică „înțelepciune”; cuplarea sistemul inclus, pentru  „a crea” existența va genera recunoașterea obiecției și exprimarea acesteia, ca proces nume-nal activ, sub forma „cunoștinței” cauzale, adică configurația de viață sau moarte;

Conștiința este un  „verb” manifestat în actul trăirii, o „invocare”, necesară pentru a percepe sau a gândi. Exprimarea conștiinței a fost de-numită „ocultism”, ca parte rațională, a cunoașterii amprentelor sau cunoaștere ocultă, ca parte a esenței deținute. „Ocultismul” este un demiurg” nume-nal, manifestat ca „idol” al scrierii interioare, o conștiință speculativă, a glifelor, a  emblemelor și a cultului amprentat. Cunoașterea  ocultă este o adaptare  pentru a face un „text”, în construcția nume-nală, ceea ce a fost de-numit „prooroc”și „teogonie”, adică cu capacitate de a vorbi și de a scrie. Ocultismul  și cunoașterea  ocultă, ca părți ale dogmei oculte, au fost de-numite „har”, în cele două extreme ale:

·                 voinței, dorinței, vrăjitoriei și efectului „rău” al „formulei blestemului”, ca pocăință, exercitată prin (auto)hipnotism; legarea electrică, prin „fantezia” iluzorie a legământului amprentat, este o „povară”; purtarea acesteia a fost de-numită „țap ispășitor” sau „fonografie” literal a cuvântului, iar mai târziu, „karmă”; scrierea apocaliptică este exprimată ca emanție a ambiției de trăire; scriptura temporară a cuvântului dublu discordant, va ascunde sensul propriului „crez” de acord;

·                 chintesenței, conștiinței și căinței, sub forma consemnării simbolice a creației executate, sub forma „veșmântului” (emanație-apocalipsă) sau „chipului” (gând viu); „taina”naturii, ca proces nume-nal al generării limbajului este un „tăiș” dublu;  limba primordială a vorbei și intonarea acesteia, din sistemul nume-nal, prezintă „față la față”, semnificația (imaginea) și semnificantul (sunetul) acesteia; sensul dat vorbei este dat de permutarea silabelor, pentru a imprima secretul sau a cădea în „păcat”; sunetul insingnifiant al invocației, ca principiu generator al limbii primordiale a fost de-numit „bună vestire”, „ochi veșnic” sau arhanghel Gabriel; schimbul energetic revers, care menține fecund ordinea naturală a trăirii, prin configurația gândului de „bine” a fost de-numit „armonie” a fluxului propulsat exterior; figura perfectă a limbajului nume-nal a fost reprezentată, ca imagine, sub forma literei „deltha”, a unui „lotus” sau a unui „crin”

 

Sistemele oculte ale cunoașterii, denumite „universale” sau „secrete”, aplicate descifrării „misterului” androginic, care vizează „terminologia” sau unitatea absolută invizibilă a unei ființe umane, sunt progresii necunoscute ale „întâmplării” duale trăite. Sistemele de determinare genetică a sexului unui organism uman a fost de-numit Abraxas, X și Y, ca posesie a „geniului” dat  de:

·                 calculul simbolului hieroglific, de ideosincrazie privind natura lucrului (rațiune) sau o magie mentală, printr-o divinație referitoare la „d-zeu în natură sau natura în d-zeu” (intelect); semnificația „literei”, prin cuvânt, este o „interpretare” a rațiunii existenței unui lucru; cunoașterea semnificației „literei”, din construcția cuvântului este o „uzurpare” a impulsului vital conținut; descrierea făcută prin „descripție” co-notează „cuvântul” și „fapta” corespondentă; „glifa” celor primite prin amprentare de la antecesori, este Y, ca părtinire și intoleranță, față de alte universuri;  calculul simbolului hieroglific, în cele două părți magnetice, a fost imaginat, în decursul vremurilor, ca imagini ale lui Prometeu și Hecate, iar „rațiunea” ca imagine a „vulturului”; legarea literelor în cuvânt, prin legământele rațional sau intellectual, au fost de-numite „demoni”;

·                 putința creatoare, de-numită „teogonie ocultă” este dată de apreciere, gândire și vorbire, în construcția unui „gând”, privind „lucrul” viu, prin conștiință, de „răsucire” a sunetului și sensului veșnic, adică a impulsului vital propriu; semnificația „literei” va fi dată de „autor”, în forma unui caracter senzar (înțeles), care va explica simbolul folosit; putința creatoare, în cele două părți magnetice, a fost imaginată, în decursul vremurilor, ca imagini ale lui Apollo și Ceres, iar gândirea ca imagine a „porumbelului”; legarea literelor în vorbe, prin „căința” propriei esențe au fost de-numite „daimoni”, ca analogii ale mișcării impulsului vital și legării acestuia, în procesul nume-nal.