Lumea de lângă noi

  

 Ordinea naturală înseamnă inter-conectarea și inter-dependența între organizarea interioară ierarhică a sistemului de viață (habitusul interior-trup) și mediul exterior acesteia (habitusul exterior). Habitusul viu exterior este alcătuit din stimuli, mesaje, idei. Ordinea naturală a unui habitus este dată de legea naturală de organizare ierarhică a:

·        ființelor, în cadrul unei specii vii sau în mediul de viață;

·        memoriilor deținute interior, prin care este desfășurat actul descoperirii, al învățării sau al viețuirii:  

·        „semnificările” din „perechile” limbajului generat interior, ca reguli ale „normelor sociale” condiționale acceptate de o specie vie, aflate în urmele mnezice prezente sau ca ierarhie a celor aflate în urmele mne-zice și în amintirile anterioare, deținute conștient;

·        „semnificanților” noțiunilor sau cunoștințelor cauzale din „perechile” logosului sau din cele ale limbajului, ca con-figur-ații de viață omni-direcționale.

Stimulul, mesajul sau ideea, din habitusul exterior, recepționate și percepute vor genera „impresiile” interioare, iar preluarea acestora vor genera „interpretările”.

„Impresiile” pot fi „spectre” ale „senzațiilor” generate prin senzorialitatea trupulu, ca „interpretări” raționale sau prin senzivitatea acestuia față de „perechile” din „con-figurațiile de viață” percepute, din logosul grăit.

Habitusul interior al trupului este alcătuit din memoriile deținute și din disponibilitatea trupului (inteligență) de a trăi fenomenele natural vii, conform cadrelor de con-viețuire ale specie umane. Organizarea ierarhică, în ordinea naturală a fenomenului trăit, va duce, în habitusul interior, la structurarea memoriilor, prin funcționarea undelor cerebrale mentale de lumină sau de umbra  armonic cu cadrele de referință mintale ale fenomenelor trăite.

Natura umană a trupului este o „moștenire” a filogeniei speciei mamifere, în planul „social” al speciei, iar în plan personal o „moștenire” a ontogeniei umane a ființei. Cadrele  de referință active sau pasive sunt „ancorele” memoriei. „Moștenirea”, deținută de trup, ca memorii, va determina inter-acția, prin colegătură cu mediul de viață, exprimată ca „reacție”- un feed-back electric, dat de către intelect sau „inter-acția”, prin conectare  cu mediul de viață, exprimată ca ”răspus”- un bio-feed-back, ce îmbină electricul cu magneticul.

Memoriile filogenetice conțin „ancorate” „cadrelor de con-viețuire” din „programele de funcționare” ale trupului mamifer, ca:

·        semnificații, ca noțiuni substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale și  abstracte – sub forma „imaginilor” sau „culorilor”, ceea ce de-numim „nălucire” și „întuneric” sau „lucire” și „lumină”; „imaginile” noțiunilor sunt „în-tipăr-iri” ale sarcinilor electrice, pozitive sau negative sau „im-prim-ari” cu alte vibrații decât cea de 40 hertzi omni-direcționale;

·        cadre de referință similare – ca sunete ale imaginilor sau ale culorilor, sub aspectele active magnetice; cadrul de referință activ asigură  imprimarea, prin „ancorare”, în memoriile deținute a „con-figurațiilor de viață” sau a „cadrelor de con-viețuire” necesare perpetuării și evoluției speciei, fiind considerate filogenetice.

·        perechile  expresiei „disponibilității de a trăi” fenomenul în trup, de tip activ vor constitui ceea ce numim „defecte”, numite „distorsiuni cognitive” (imagine) sau „distorsiuni afective” (sunet); perechile loimbajului, cu alte frecvențe și vibrații, imprimate vor constitui „convingerile”, „prejudecățile” sau „credințele” fiind considerate „abateri” de la „naturalul” speciei umane, prin impunerea „con-formării”, în mediul de viață; acestea pot afecta „starea” trupului, prin modificarea construcției ADN. 

Memoriile amintirilor anterioare ale epicentrului ființei conțin „ancorate” „programele de viețuire” ale ființialității umane prin „norme de con-viețuire” umane formate din:

·        definiri – ale „imaginilor” sau „culorilor”, ceea ce numim „strălucire” și „lumină”; „imaginile” definirilor sunt „în-form-ări” ale  „formelor” ontogenetice ale ființialității, ca sarcinilor electrice, pozitive cu frecvența de 40 hertzi omni-direcționale;

·        cadre de referință – ca sunete co-ritmate cu imaginile sau cu culorile, sub aspectele magnetice; cadrul de referință cu o vibrație de 41 hertzi este omni-direcțional, pasiv, specific speciei umane; vibrația va asigura „în-registra-rea” sau „în-semna-rea”, prin „ancorare”, în amintirile anteriaore deținute a „con-figurațiilor de viață” sau a „cadrelor de con-viețuire” necesare perpetuării și evoluției ființei, fiind considerate ontogenetice; 

·        perechile omni-direcționale, active și pasive, sunt expresia „disponibilității de a trăi” existențial în trup fenomenul de viață, determinând „potențialul de cogniție” deținut de trup; „ancorele” pasive vor constitui ceea ce numim „valori”.

„Inter-conectările” stabilite între cele două componente ale memoriei – filogenetice și ontogenetice - vor defini „ființialitatea” și „influența” conținută în „transferul” și „contra-trasferul” de energie vitală, prin procesele neuronale de „voință”, de „vrere” sau de „voie”, exprimate ca „intenții”.  

„Voința” trupului este de natură electrică, ca frecvență a „imaginii” înghețate (roșu) sau fluide (albastru) a fenomenului și care va prezenta memoria ontogenetică imprimată, adică cunoașterea senzorială și cunoașterea cognitivă a cunoscutul filogenetic, re-simțite ca „senzații” ale trupului și prin conștiență, ca forța naturală de a „știi” cunoscutul electric, dar „a nu știi” incognoscibilul; „senzațiile” generate de „impresiile” electrice dau „nesiguranța” trupului, datorată „ancorărilor” active ontogenetice, ca distorsiuni cognitive sau afective.  

„Convingerile”, „prejudecățile” sau „credințele” „ancorate activ” sunt un „un contra-program de viață”, exersat prin voință electrică și care vor determina „rolul” sau sarcina mentală substanțială, circumstanțială, conjuncturală și  abstractă, de efectuat intelectual, prin mentalizare, raționalizare, sau conceptualizare. Cadrele de referință „ancorate” vor determina natura „corelației” trupului cu sarcina electrică imprimată, ca fiind „ușoară” sau „dificilă”; „ancorarea” privită sau observată este „dificilă”, deoarece prezintă o „fund-ă-tură”  a cadrului de referință activ și vibrat; „co-relația provocată”, prin „in-suflu-are”, în mediul de viață, este re-prezent-ată de cuvintele „sunt ?”, „vreau ?” sau „pot ?”, în care nu este cunoscut cadrul de referință vibrat și efectele acestuia.

A știi senzorial nu înseamnă a cunoaște logosul fenomenului de viață, ci a afla „cunoscutul” știut, din propriile memorii. Identificările efectuate prin interocepția stimulilor exteriori cu „știința” electrică senzorială, vor duce la reprimarea energiei vitale, care va fi „știută” drept „o poftă” (apetit) în  „epicentrul trupului de a trăi”; reprimarea este dată de o asociere a rațiunii intelectuale cu voința electrică a memoriei deținute. Tulburările  determinate de contra-programe vor fi re-simțite, prin senzorialitate, ca: bătăi ale inimii pronunțate, nod în gât sau zbateri ale stomacului.

„Nesiguranța” epicentrului trupului este dată de fenomenele de  „a știi cunoscutul electric” în colegătură cu exteriorul electric. „Nesiguranța” trupului, de a trăi fenomenul viu natural, va determina „influența” sau „sugestionarea” altui trup din mediu. „Nesiguranța” trupului este caracteristica unui organism de „entitate” neintegrală, care actează interior, prin „con-fruntare” (intelect) și prin „ciocnire” a vibrațiilor magnetice (energie vitală).

„Nesiguranța” trupului de natură senzorială existențială  va duce la:

·        „izolarea” trupului, față de mediu; „izolarea” apare din necunoașterea propriului trup și din neputință de conectare a acestuia cu mediul de viață; în „izolare” lipsește „simțul” senzitiv al energiei vitale, care percepe energia vitală a propriului trup sau a altor trupuri;

·        „identificarea” cu alte trupuri din mediul de viață; „identificarea” va duce la „fusionarea” energiei vitale (contopire) între trup și altă ființă, ceea ce numim „servilism” sau „vampirism” sau între trup și mediu; „com-pulsia” din propriul trup va duce la epuizarea energiei vitale, conținute în epicentrul existențial al trupului.

 „Vrerea” de descoperire, prin cogniție, a propriei senzorialități a trupului, ceea ce va genera dez-văl-ui-re-a inteligenței trupești și a limbajului utilizat în construcția configurațiilor de viață, prin corelaționarea cu alte trupuri sau cu mediul de viață.

 „Voia de a cunoaște”, dată de con-știință, prin conectarea „științei electrice” senzoriale deținute în energia vitală conținută, va re-prezenta „golul” imprimat în memoria ontogenetică (negru) și necesitatea de „a învăța”, prin „in-spirația” stimulilor exteriori (fenomen diferit de inspirația fiziologică a plămânilor) și „re-cunoaște-rea” cadrelor referință omni-direcționale. Sin-energia   intelectului  cu fenomenul trăit va prezenta „forma” configurației de viață și   re-cunoaște-rea tonală adecvată, ca „apreciere” a schimbului de energie vitală.

 „Siguranța de viață” a unui trup, adică a trăi fenomenul naturalîn și prin trup, ceea ce numim „în-crez-are” interioară, este dată de fenomenele de „a cunoaște” sensul și direcția trăirii personale din conexiunea sau din conectarea cu exteriorul. „Siguranța de viață” a unui trup este „calitatea” de „identitate integrată” ce posedă epicentrul trupului și simțul de conectare, ceea ce numim „diferențiere”.

„Diferențierea” trupului, numită  „vigilitate” este dată de combinarea  „vigorii” trupului cu „agilitatea”  inteligenței.

Memoriile urmelor mne-zice și amintirile anterioare sunt „concordante” și coritmate tonal, prin „con-figurațiile de viață” ancorate fiind similare sau identice cu „cadrele de con-viețuire” social umane.   „Normele de con-viețuire” umane „ancorate pasiv”, ca „programe de existență și de trăire” vor determina a „împregnarea” „disponibilității de a trăi” a trupului și „însărcinarea” epicentrului (menirea), prin „modelarea” comportamentului în cablajul neuronal al creierului.

„Programele de existență” trupească asigură „apropierea” sau „distanțarea” de fenomenul trăit, prin „reflecția” sau „reflexia” memoriilor urmelor mne-zice sau ale amintirilor anterioare, în epicentrul de a „trăi” fenomenul al ființei. Modul de actare al procesului de cogniție, în cablajul neuronal,  este dat de mișcarea „golului” din memorie în „sensul” orar, ceea ce numim „îndrumare” sau „calm”, de culoare „neagră”.

Accesarea electrică intelectuală a memoriilor se face prin:

·        recepția excitanților, preluați din exterior, urmată de autovizualizarea „senzațiilor” apărute;

·        interocepția „amintirilor”, dată de vizualizarea acestora – adică „privirea” dată  „ancorelor” active sau pasive și „văzute”, ca o culoare roșie sau albastră; vizualizarea „ancorelor” active (roșu) va constitui, ceea ce numim „defect” personal, ca disonanță cognitivă (a vedea roșu în fața ochilor); „reflecția” cadrelor de referință active, din intelectul deținut, reprezintă „forța” naturală a trupului (roșu), dată de fenomenul de „senzorialitate”;   

·        excitația electrică determinată de percepția excitanților primiți – „recepția” este făcută de „circuitele electrice” neuronale, prin „simțul” electric al creierului (saliență), ceea ce numim „inteligență” mamiferului; excitația este vizualizată intelectual prin „imaginile” conținute în excitanții recepționați și comparată cu propriile memorii ale cunoașterii senzoriale; „inteligența” filogenetică va atrage cadrul de referință al fenomenului trăit necesar „comparării” cu cel interior;

·        percepția senzitivă - care este un fenomen dublu de „tact” al „recepției” fenomenului, prin „strălucirea” acestuia și a „sunetului” conținut; percepția fenomenului în epicentrul trupului de a „trăi”  va duce la identificarea „con-figurațiilor de viață” cuprinse în fenomenul trăit; fenomenul de a trăi, în trup, are la bază „percepția” energiilor interioare și exterioare și este dată de „simțirea” trupului (senzivitate) și de „știința” fenomenului electric („atenție” interioară  - sensibilitate), ca „înțeles”; „înțelesul” are două părți: secreția neurotrasmițătorilor necesari acționării trupului și cunoașterea necesară integrării în „realul” cuprins în fenomen; capacitatea trupului numită „percepție” este realizată în procesele de „atenție” pentru „in-tactul” electric  interior și „con-tactul” electric exterior; „tactul” trupului, aplicat excitantului exterior, va genera fenomenul de „vizionare” electrică lăuntrică, dat de compararea memoriei deținute, prin „intactul” interior, cu fenomenul exterior, perceput prin „contactul” exterior; „vizionarea” lăuntrică va prezinta „secvențierea” cadrelor de con-viețuire cuprinse în fenomen; inter-conectarea și inter-dependența trupului uman va defini „firea” acestuia, dată de cadrul de referință al acordului personal; „bunătatea” unei ființe umane este efectul actelor interioare, ca rezultat al „aprecierii” fenomenului trăit;  „bunătatea” unei ființe umane este o „afirmație” a „grijii” intelectuale combinată cu „acordul” magnetic, dat fenomenului; simbolul lingvistic intelectual al „bunătății” este un „concept” de viață, ceea ce numim „a ajuta e-fi-ca-ce”.

A gândi fenomenul trăit, în scopul integrării trupului în mediul de viață sau a gândi fenomenul derulat în mediu este o capacitate naturală a trupului uman de a „compara” interiorul deținut cu exteriorul existențial. „Compararea” are loc între planul matricii electro-magnetice existențiale deținute de trup și matricea existențială exterioară, în care este integrat trupul.

„Intenția” este „pompa” electro-magnetică, dată de partea electrică a intelectului uman combinată cu „vigilitatea” inteligenței. Intenția este un „spațiu di-adică” electro-magnetic, proiectat în mediul de viață. „Spațiul di-adică” va determina modul comportamental exprimat ca „atitudine” a trupului. „Atitudinea” comportamentală, avută față de exterior, va determina „rezistența” sau „deschiderea”, față de mediul de viață, prin implicarea inteligenței.

Spațiul „di-adică” gestionat, prin aplicarea rețelei electrice sau cablajului magnetic structurilor nervoase va genera:  

·        fenomenul de a „vedea” și a viziona intelectual „impresiile” recepționate, ca o imagine într-un spațiu de „apă” și comparate cu memoriile deținute; spațiul „apă” este un „vector” mental al fluxului de energie vitală conținut, al inter-conectării în rețeaua memoriilor sau în rețeaua „socială”; inter-conectarea în spațiile „apă”, aflate în memoriile unui individ, va genera „considerația” intelectuală, dată de „empatia” electrică a trupului cu alt trup; con-tactul exterior cu o „impresie”, produsă de „intenția” unei memorii neuro-logic-e, va genera „considerația” intelectuală; „considerația” intelectuală va genera „ancorarea” pasivă electrică în subiectivismul ființei; exprimarea „ancorărilor” nepotrivite se face prin „apo-logie”, adică o „invenție” dată de asocierea tonalului cu sensul re-vers imprimat energiei în „impresia” avută;

·        fenomenul de a percepe fenomenul simțit, ca un spațiu de „aer”, aflat în memoriile deținute; spațiul „aer” este o „setare mintală” a fluxului de energie vitală, cuprins în epicentrul existențial sau în excitantul exterior; spațiul „aer” este un spațiu subtil al „distincției” față de exterior; „distincția” tonală va face diferența dintre cunoașterea fenomenului (știință) și lucrul „cunoscut” din trup, aflat în memoriile senzoriale; excitanții exteriori pot fi „im-bold-uri”, aflați în mediu; excitantul recepționat, ca „imbold” este o secvență a configurațiilor, care conțin un „ton-al” omni-direcțional.

A gândi natural uman este procesul de cogniție al exprimării sau de recunoaștere a „re-prezentă-rii” electro-magnetice, dat de „calitatea” semnificației și a „sensului” și direcției tonalului însemnat, în schimbul energiei vitale.

Excitanții, preluați din mediul de viață, pot fi „vârteje de abstracții” sau „spirale de abstracții”; vârtejele sunt imagini goale, iar spiralele sunt „re-prezentă-ri” electro-magnetice și sunt exprimate sub forma „emanației” sau a „gândului”.

 „Vârtejele” intelectuale sunt „imagini” statice ale frecvențelor de culoare generate ca „reflecție” sau ca „refracție” a memoriilor deținute și care vor determina o „con-vinge-re” ancorată, deținută în memorii sau o „con-figur-ație” de viață, gândită, în „spațiul” interior și  proiectată sub forma emanației.

Vârtejele  intelectuale interioare, de „lumină” sau de „întuneric” ale „imaginilor” de culoare, ce au loc în fenomenele de proiecție din creier, ajută la ordonarea memoriilor deținute și la schimbarea acestora. „Proiecția” electrică interioară este procesul de a „vedea” activ, în „reflecție” (prin sarcină contrară), luminosul prin întunecare sau de a „vedea”, în „reflexie”,  întunecosul prin luminos, prin similar magnetic.

„Reflecția” este procesul electric de cap-tare a „întunericului”, a sarcinilor negative (electroni) dintr-un vârtej, ce conține o „strălucire” (culoare albastră sau violet), în punctul  de incidență al mentalului. „Strălucirea” conținută va duce la „inventarea” unei „semnificații”, ca parte desprinsă din întregul emitent, cu efect necunoscut.

„Refracția”  este fenomenul de  identificare a „nimicului” existent în fenomenul trăit sau a „golului” din memoriile deținute, ca un spațiu de sarcină pozitivă, adică „nevoia” de existență a cadrului de referință complementar, în fenomen sau în memorii, a colegăturii de inter-conectare și inter-dependență, în memorii sau în mediul de viață.

Organizarea naturală a obiectalului trup sau a „impresiilor” percepute în mediu, realizată de organele ochi și ureche, prin cromatismul decelabil și sunetul „invizibil”, este de natură „ierarhică”, având loc întâi „reflecția” electrică și apoi „reflexia” vibrației undelor emise de trupurile sau de ființele din mediu sau aflate în „impresiile” receptate. „Spațiului di-adică” în care se produce „trăirea”, interior sau exterior va genera co-„legă-tura” directă cu „conținutul” fenomenului exterior, prin fenomenul empatiei electrice sau „conectarea” magnetică cu fenomenul trăit; legea compensației energetice a trupului, ceea ce numim echilibru dinamic va determina „efectul”  inter-dependenței sau al „interconectarea” cu mediul de viață.

      Fenomenul trăirii respectă legea garantării reciproce.