Lumea de lângă noi

A  fi discipol sau a fi maestru????

Discipolul: abandonul este saltul cuantic de la minte la non-minte, de la ego la starea lipsită de ego. Tot ceea ce trebuie să faci este să lași egoul deoparte........ A fi cu adevărat gol în fața lui dumnezeu înseamnă a cunoaște și acea cunoaștere este total diferită de acumularea de cunoștințe. E mai aproape de simțire decât de cunoștințe, e mai aproape de iubire decât de logică, e mai aproape de existență decât de credință. E existențială!!! Abandonul înseamnă să deschizi „ochii”. Nu abandonezi nimic, nu renunți la nimic; doar dispare o idee prostească, un vis, datorită faptului că te-ai trezit!!! Fie te trezești și apare abandonul, fie te abandonezi și ești trezit! Cele două fețe ale aceleiași monede! Toate visele ajung să fie sfărmate, sunt sortite eșecului, dar mintea este extrem de inventivă. Când un vis se năruie, ea dă naștere altuia. În pauza dintre vise auzi inima. Prin simțirea, prin iubirea ta, poți avea o percepție vagă – poți gusta, poți adulmeca ceva ce ține de divin, poți auzi o chemare ce vine de departe.........Acolo, poți ajunge în planul al treilea plan al ființei tale, unde are loc cunoașterea, iar atunci ești în același spațiul cu celălalt și ajungi la cunoaștere!!!! Poți să vezi, iar „a vedea” înseamnă transformare, „a știi” înseamnă transformare. Dacă nu poți accepta transformarea, nu poți accepta starea de „discipol” și faptul că ai găsit un maestru – „instructor”!! Egoul vrea să fie maestrul,  ca să termine cu starea de discipol....... Iluminarea nu poate veni din afară și niciun maestru nu o poate face!!! El este doar un agent catalizator!!! Când se iese din cunoștință, se intră în simțire – ființa devine „discipol”. Când se iese din sfera simțirii, se intră în sfera ființării, se ajunge la iluminare!!!

Maestrul: Numai cei orbi cred, cei care văd nu au nevoie să creadă – ei știu!! Cel care crede că știe, nu știe; cel care știe că nu știe, acela știe!!! (această stare este extrem de împovărătoare!!!) Dar a cunoaște viața înseamnă a cunoaște că viața este cu neputință de cunoscut, înseamnă a știi că este un mister de nepătruns, de nemăsurat!!!! A intra în incognoscibil este cea mai mare aventură a vieții, cel mai mare extaz, dar ți se face frică, ai impresia că pierzi ceva, că pierzi visul minții. Misticul pătrunde în lumea interioară, se uită spre altar, înăuntrul templului („Construieşte un altar în inima ta, dar nu fă din inima ta un altar!!!”) – momentul în care știi cine ești!!! Acolo, poți ajunge în planul al treilea plan al ființei tale, unde are loc cunoașterea, iar atunci ești în același spațiu cu celălalt și ajungi la cunoaștere!!!! Poți să vezi, iar „a vedea” înseamnă transformare, a știi înseamnă transformare. Îndoiala persistă din cauza lipsei de claritate, persistă undeva la periferie....... „instructorul” exterior este doar o „oglindă”: ceva se întâmplă în interiorul celuilalt!!! Își vede fața originală în „oglindă”, își vede interiorul. „Oglinda” doar îl face conștient de propriul său interior, dar poate fără „oglindă” n-ar fi devenit conștient!!!! „Oglinda” arată „chemarea” simțită de „discipol”. În acel moment, „discipolul” simte „declanșarea” – „comunicarea interioară”. Din acest motiv, majoritatea, când se simt într-un anumit fel, doresc să-l „omoare” pe celălalt, pe maestru, pe „instructor”!  Calea este „deschisă” numai dacă „discipolul” are încredere în ceea ce se comunică („Fii în operele tale aşa cum eşti în gândurile tale!!”).  Egoul poate intervi, pentru a nu se înțelege „relația” dintre cei doi, putând impune nerenunțarea la falsa identitate a „discipolului”, moment în care acesta poate „fugi” din frică și să își continue „închisoarea”. Numai un „maestru”, un „instructor” poate învăța să se „rămână  în picioare” după distrugerea egoului. „Instructorul” va lua ceea ce nu aparține ființei și îi va da ceea ce are, dar nu știe, ceea ce implică „abandonarea” prin maestru, nu maestrului. „Munca” maestrului constă în aceea de a deveni nefolositor discipolului, de a-l învăța libertatea ființei („De auzit te-am auzit, dar acum ochii mei te văd şi inima mea te simte!!”). Cunoașterea va avea loc la sfârșit, dar senzația poate exista și înainte. A cunoaște ține de simțirea ființei. A ființa ține de iluminare. („Când ştiinţa va intra în inima ta şi înţelepciunea va fi plăcută sufletului tău, cere şi ţi se va da!!”)

În concluzie, nu știu, care dintre noi este „discipol” și care „maestru”, cert este că aceste „mesaje” m-au clarificat, cu o forță de neimaginat!!!! Știu că această împărtășire va avea importanța ei pentru tine, drept pentru care te binecuvântez cu înțelegerea celor scrise și cu o ființare în binele tău cel mai înalt!!!