Lumea de lângă noi

„Ai murit, în sufletul tău!

Zâmbești, dar nu știi,

că zâmbetul tău,

nu înflorește divin,

Privești, dar nu știi,

că privirea ta este oțel,

în săgeți de foc,

Vorbești, dar nu știi,

că vorbele taie-n iubire,

felii de ură masivă,

Gândești, dar nu știi,

că aduci nenorocirea,

nevrută din umbră,

Faci, dar nu știi,

că fapta ta separă visul frumos,

al poveștii dorită de tine,

Ești altul,

necunoscut de mască,

imaginată-n infern!”

„În spatele aparențelor de fapte,

stă pitit, într-un colț,

ghemuit și bolnav,

sufletul tău divin.

E singur și țipă-n zadar,

simfonii de viață în rai.

Condamnat pe veci,

îl ții în gratii de gânduri adânci.

Captiv și arestat, jinduiește,

la dans feeric-n lumină astrală,

Și viața te lasă-n somnul,

inconștient al sufletului pierdut!”