Lumea de lângă noi

 co-notarea textului scris

„A săvârși o faptă” înseamnă a trăi un fenomen natural și a-l cunoaște. Rezultatul săvârșirii este trăirea viului și cunoașterea existențială a viului.

Lumea „fenomenală” este dublă: cea senzorială, ca trup și memorii deținute, prin moștenire genetică și cea existențială a trăirii ființei autentice și unice.  Lumea fenomenală interioară, prin trăire ajută cunoașterii senzoriale a trupului, la cunoașterea amprentărilor dobândite, prin ascendența genetică și la cunoașterea propriilor memorii. În lumea fenomenală a unei ființe se găsesc toate re-prezentă-rile „senzațiilor” trupești și ale „impresiilor” raționale.

Un „fenomen” natural viu este cvadruplu, în părțile sale electro-magnetice:

·        două electrice – în cuplarea sarcinilor pozitive cu cele negative, rezultatul fiind o „sare”, în aspectul său sub-stanțial material; contextul electric va genera circum-stanța;

·        două magnetice – activul și pasivul sunt date de existența punctelor metalice de iradiere magnetică din cupla-re-a elastică a activului cu pasivul; activul magnetic va distruge materialul furnizând „căld-ura”, prin ciocnirea elastică dintre particulele materiale; pasivul magnetic va țese matricea necesară desfășurării proceselor fenomenului viu; aspectele magnetice sunt co-notate și de-notate de tonalele (sunetele) procesului natural; aspectul activ va co-nota și va ascunde procesul, iar aspectul pasiv va de-nota procesul.

                În trăirea fenomenelor naturale ale omului, „tonalul” unui organism este conținut în genomul sexual deținut, care va conferi „inteligența”, magnetic activă sau pasivă, ca instrument de lucru al tonalului fenomenului de trăire, pentru a:

·        „co-nota” înseamnă a cripta, adevărul interior ascuns în „miezul” magnetic al ființei, rezultatul fiind o normă de con-viețuire gândită, spusă sau scrisă; co-notarea este un fenomen natural al exprimării personale interioare în exteriorul mediului de viață, ca „formă” similară sau complementară a partenerului de comunicare.

·        „de-nota” înseamnă „a ex-pune” tonalul cuprins în norma de con-viețuire naturală, aplicată faptic sau verbal, prin de-criptare sau prin cod-are; „a de-nota” este fenomenul natural al gândirii lăuntrice, prin care este realizată comunicarea și schimbul energetic între două ființe umane.

Legea cauzalității și efectului este duală, în părțile:

·        fizico-chimice electrice statice, prin care este format  materializatul (trup) și în care efectul va acta pentru neschimbarea sau schimbarea cauzei materializatului în fenomenul trăit; legă-tur-ile formate electric vor fi lineare, seci și uscate; legă-tur-ile chimice formate prin sarcinile electrice ale sub-stanțelor sunt inexplicabilele, care nu pot fi schimbate prin voliția ființei, prin procesul de analiză conștient, ca motiv, logică și implicare magnetică avută; 

·        viului magnetic – care vor stabili „originea” evenimentului trăit, prin legitatea viului dată de co-relațiile lăuntrice dintre o-port-unitatea și pro-voca-rea pentru a trăi fenomenul viu, în eu-ul fals al trupului sau în epicentrul vital al ființei; efectul lăuntric al co-relațiilor ac-tate vor genera starea necesară existențial de schimb-are, prin a învăța sau pentru a e-duc-a omenia personală și omenirea generală.

               Legea cauzalității și efectului fizico-chimice și legitatea existențială vor genera re-prezentă-rile mentale.

               Re-prezenta-rea mentală este duală ca direcții de sens a-cord-ate privirii și trăirii fenomenului viului, ca:

·        retro-spectiv – are forma de dar sau de za-dar al inteligenței deținute în trup, prin încarnare; privirea acordată trăirii este înapoi, în istoria devenirii ființei sau acordată dez-legării co-relațiilor nesănătoase înregistrate în propria istorie;

·        echilibru – are forma de dar și bi-zar, prin con-topi-rea inteligenței cu epicentrul ființial;

·        pro-spectiv –are forma de bi-zar, ca hotar mental sau ca infinit al epicentrului existențial; privirea acordată trăirii este înainte, in desăvărșirea trupului sau înapoi în probabilitatea devenirii ființei, pentru stabilirea co-relațiilor de învățare sau de cunoaștere existențială.

               Re-prezenta-rea interioară a legii cauzalității și efectului fizico-chimice sau a legității biologice existențiale vor genera edific-a-re-a vie a fenomenului de trăire, care va fi:

·        abstractă – prin similarul trupului, care urmărește un scop material, în intenția electrică a acestuia, ca forță a magneticului activ, care tensionează ciocnirile elastice ale sub- stanțelor electrice, prin cap-tiv-are, prin estompare magnetică pasivă a alternativei energetice, care va ascunde și va exclude realul fenomenului trăit;

·        pre-miză – prin efectul co-legă-turilor afiș-ate cerebral, din de-mers-ul sau par-curs-ul fenomenului trăit; punctul de plec-are este miza intenției, con-form dorinței volitive, dar ascunse sau motivul trăirii vieții;

·        sus-trage-re – prin în-cord-are-a ra-portului re-vers din co-relația stabilită, între neviul electric (trup) și viul existențial (trăi-re); cauza fenomenului va fi dată de energia vitală conținută și folosită de către inteligență; în-cord-are-a ra-portului re-vers din co-relația stabilită este duală ca efecte ale de-prinde-rii existențiale: ori a turna cu pâlnia pre-con-cepe-rea efectuată, ca oblig-a-ție a celuilalt, în a trăi fenomenul ori ca învăț-are și e-duc-are a propriilor amintiri anterioare de-ținute;

·        defini-re a cauzei și efectului din fenomenul trăit – prin legitatea magnetică invizibilă biologică a viului, ca pre-dictibil și pre-as-cult-abil, în care cauza fenomenului natural trăit este stârnirea întâmpinării efectului, prin con-tactul magnetic pasiv și elastic, realizat în co-relația stabilită între cauza și efectul din bi-o-logic-ul vieții.

               Edific-a-re-a vie a fenomenului de trăire este iradiată tăcut sau pro-puls-ată în exteriorul ființei, ca „semn-i-fi-care” a hotăr-ârii sau a deci-zi-ei.

„Semnificarea” este „expresia” dată propriei unde electro-magnetice a trăirii, în forma con-cepe-rii, care conține secvența pre-vizibilă, pre-audibilă, ce va da „densitatea” materială și gravitatea tonală materială, necesară absorbției sau unda pre-ascultabilă de prelucrare a datelor și schimbului energetic. „Semnificarea” „pre-vizibilă”, „pre-dictibilă” și pre-ascultabilă este o formă de undă „radiantă”, cu frecvență de 40 hertzi și vibrație de 41 hertzi, care generează „cogniția” undei și modificarea memoriilor, amintirilor anterioare și a fenomenelor naturale ale trăirii.  „Semnificarea” este instrumentul trăirii și al „evoluției” umane.

„Trăi-re-a” ființei autentice și unice va genera fenomenele naturale ale trăirii și cele nume-nale ale limbajului comunicațional, prin perechile logosului interior sau prin vocabulele duale, ce acționează prin „atracție” magnetică: ca activ în pasiv, ceea ce numim „implicit” sau ca pasiv în activ, ceea ce numim „explicit”.  Lumea fenomenală și cea nume-nală a trăirii viului ajută generării logosului fiziologic, comportamental sau limbajului vor-bi-t.

„Autenticitatea” și „unicitatea” sunt  forme specifice ale ființei, care con-feră expresia manifestării trăirii, comportamentului, verbalizării, oralizării sau scrierii, ca „expresie” a semnificării vii comunicate.

„Semnificația” este o undă statică a „imaginii” electrice, generată de frecvența electrică a „culorii”, proiectată prin „forța vitală” a trupului, care va declanșa „im-pactul” dintre con-figur-ația construită interior și contrariul con-figur-ației, aflat în mediu și care nu va schimba energia, în sensul natural al procesului de trăire. Ordinea naturală a unui proces este dată de „absorbția” tonalulului activ în cel pasiv, analog „absorbției” spermatozoidului de către ovul. Tonalul pasiv va conferi „con-ținut-ul” semnificației. Tonalul activ  va „acorda” „energia” procesului viu. „Absorbția” inversă va crea „fisuri” materiale sau energetice, ceea ce va genera „scindarea” schimbului energetic natural și „devorarea” reciprocă a celor două tonale, analog „a-vor-t-ului” natural viu.

„Cadrul de referință” este o matriță sau o matrice, care de-notă tonalul pasiv folosit (sunet) în generarea logosului interior și în schimbul energiei vitale, dintre doi participanți, într-un fenomenul natural viu de comunicare. Cadrul de referință natural viu este tonalul folosit, cu vibrația 41 hertzi, care este omni-direcțional. „Cadrul de referință” aplicat, într-o comunicare, poate fi o „dependență” de co-relaționare sau o „conectare” necesară materializatului sau schimbului de energie vitală. Cadrele de referință, ca sunete, sunt pre-dictibile și pre-ascult-abil-e interior, dar „invizibile” exterior și au „calitatea” de a „trece” prin materia fizică densă a trupului. Cadrul de referință natural viu de-notă energia necesară desfășurării unui fenomen cvadruplu, dintre doi participanți la fenomenul trăirii naturale vii.

„Norma de con-viețuire” este o semn-i-fi-care pre-vizibilă, pre-dictibilă, pre-ascultabilă și omni-direcțională. „Norma de con-viețuire” pre-vizibilă, pre-dictibilă și pre-ascultabilă generează „învățare”, prin „cogniție”. Norma  de con-viețuire auto-impusă este instrumentul dobândirii „obiceiurilor” și „obișnuințelor”. Normele  de con-viețuire conțin vibrații (cadre de referință) tonale diferite de cele omni-direcționale, care se numesc „toane” sau „noțiuni”. Norma  de con-viețuire socială condițională și acceptată este ceea ce numim „obișnuit” și  alcătuiește „cultura” scrisă sau  „tradiția” orală a unei specii vii. Norma de con-viețuire folosită social este o „apa-rență”- o „con-venție”, dată de „similitudinea” dintre ființă și obiectul (trup) al acesteia. „Similitudinea” este o „articulație” forțată dintre semnificație și tonalul folosit, în care apar cele două „fețe” electrice ale semnificației și între care este „ascuns” conținutul energiei procesului. „Similitudinea” normei de con-viețuire este o „sterilitate” a con-cep-tului  format, ca semnificare, acesta fiind in-cap-abil de curge-re a energiei în fenomenului de trăire și de schimb energetic. „Echivalența” normei de con-viețuire este o „pătrundere” a semnificării formate și iradiate sau radiante, acesta fiind cap-abilă de curge-re-a fenomenului de trăire și de schimb energetic.  

„Cadrul de con-viețuire” de-notă cadrul tonal al normei de con-viețuire omni-direcționale, pre-vizibilă, pre-dictibilă și pre-ascultabile; cadrul de con-viețuire este suportul „ancorărilor” din memorie, în vederea cunoașterii existențiale, ca „țel” și „țintă” a existenței vii; cadrul de con-viețuire, preluat din mediu și „în-corp-ora-t”, în cunoaștere, prin cogniție, este un „învăță-mânt” de viață, ajutând la cunoașterea comunicării sociale, prin curge-re-a fenomenului de trăire și de schimb a energiei vitale, în „ierarhia” grupului existențial al componentelor ființei sau în „ierarhia” grupului  social exterior.  

„Con-figur-ațiile de viață” sunt „con-jug-ări” ale semnificațiilor cu sensul tonal într-o direcție „dez-ordonată” sau „ordonată” a cadrelor de con-viețui-re, prin care curge  fenomenul de trăire și este schimbată energia. „Con-jug-ările” se numesc „pre-di-lecții” și „di-leme” de viață. „Con-jugă-rile”„con-figur-ațiilor de viață” sunt direcționate ca fenomen viu privind:

·        similaritatea procesului, prin utilitate, ca de-scrie-re și noțiuni, co-legate în curge-re-a fenomenului de trăire și de schimbarea energiei;

·        grupare a procesului, prin formare, urmare și opinie exprimată cu privire la curge-re-a fenomenului de trăire și de schimbare a  energiei;

·        ordonarea procesului, prin definirea materializatului și de direcționare a sensului viu și părerii referitoare la curge-re-a fenomenului de trăire și de schimbare a  energiei.

„Disponibilitatea de viață” este dată de abilitatea și de capacitatea unui organism de a mișca (a vibra) „con-figur-ațiile de viață”, conform inteligenței și vigilenței deținute.

„Ident-i-fi-care-a” este „aspectul” rațional, intelectual sau al gândirii, ce vizează identificarea „calității” pre-vizibile, pre-audibile și pre-ascultabile a semnificării, prezentă în „cod-are” sau în „cript-are”; aspectul rațional,  intelectual sau al gândirii „calității” „cript-ării” sau „cod-ării”  rezultă din compararea „identificării” calității acestora cu propriile „normele de con-viețuire”  sau  cu „cadrele de con-viețuire”, din propriile urme mne-zice deținute sau din amintirile anterioare ale ființei.  

„Identitatea” este aspectul tonalului propriu existențial, dat „cript-ării” sau al „cod-ării” con-textului logosului sau limbajului, ce vizează „calitatea” pre-vizibilă, pre-dictibilă și pre-ascultabilă a semnificării, ca „di-lemă” a „îndrumării”, în sensurile reverse ale semnificării și ale tonalului cuprins.

„Epicentrul existențial” este dat de „con-topirea” inteligenței deținute cu mecanismul de gândire lăuntrică (personalitate), aplicat fenomenului de trăire a viului; „epicentrul existențial” conține „pre-di-lecția de viață” a  ființei, în trăirea personală și în co-relaționarea cu mediul de viață; „calitatea” existențială a „cript-ării” sau  „cod-ării” con-textului este dată de actul „trăirii” personale, care va identifica tonalul cuprins în semnificare, similar sau echivalent cu cel preluat; „esența” ce de-ține „di-lema” inteligenței   trebuie con-topită cu  „pre-di-lecția de viață” a  ființei, pentru a avea loc evoluția omenescului și umanității.

„Di-lema” de viață este impregnată prin întrupare, prin „amprentarea” făcută de spermatozoid, ceea ce se de-numește im-puls vital. Im-pulsul vital va pătrunde și va între-țese tonalul activ în tonalele pasive ale formei ovulului, în procesul fecundației.

„Pre-di-lecția” de viață este dată de în-trup-area ființei autentice și unice (epicentrul existențial) în spațiul de con-topi-re a energiilor existente în interiorul embrionului cu cele aflate în exteriorul embrionului, de-numit „spațiu di-adică”. „Pre-di-lecția” de viață, de-numită „ou auric” al ființei va defini planul dual al „evoluției” și al „devenirii” ființei, reflexat exterior în „ierarhia” organismelor umane, ca „spațiu di-adică” al comun-i-cării.

„Am-prent-area”, este fenomenul natural magnetic de atinge-re tonală invizibilă, care determină o „în-semn-are” făcută prin „in-sufla-re” în spațiul di-adică electro-magnetic al trupului sau o „în-registr-are”, o „în-scrie-re” tonale, prin propria „aspir-are” tonală  în ou-l auric, într-un mediu de viață „circum-stanț-i-at” voit.  

„Aspirația” ființi-ală este o con-topi-re a „pre-di-lecției”, ca mod de viață (modul de a gândi al ființei) cu „di-lema de viață” (inteligența practicată). „Aspirația” ființi-ală conține toate memoriile anterioare deținute de o ființă în devenirea sa, ceea ce numim bi-o-grafie sau „m-ar-că”.

„Marca” este ceea ce de-notăm ca fiind „personalitatea”, ca eu trupesc al „con-figur-ației de viață” sau ceea ce co-notăm în „ou-l auric” ca fiind „con-figur-ația de viață”, dată de impregnarea tonală personală, analogă fecundației dintre ovul și spermazoid, la încarnare.  „Marca” „con-figur-ației de viață”, poate fi „amprentată”, de către genitori prin pre-numele dat ascendentului; prin „marca” făcută, ascendentul va „executa” toate memoriile și amintirile anterioare, legate de pre-numele purtat. „Marca” „con-figur-ației de viață” poate fi identică, poate întări sau poate fi diferită (urmă menezică) de „aspirația” autentică și unică a ființei, din acest motiv există „personalitățile” multiple.

„Spațiul di-adică” este spațiul electro-magnetic, existent interior și exterior, în care sunt transmise datele existențiale, care va alcătui con-textul mesajului oral sau al existenței. Spațiul di-adică interior este o con-topi-re a lumii fenomenale trăite cu cea nume-nală a generării logosului trăirii, ceea ce numim „con-text” al trăirii fenomenale și nume-nale. Spațiul di-adică interior sau exterior este un flux re-vers de date electro-magnetice.

„Atingerea” magnetică tonală, din „spațiul di-adică” este fenomenul electro-magnetic natural și viu, al inter-acțieicu „cod-ările” sau cu „cript-ările”, care se desfășoară independent de voliția umană. „Atingerea” magnetică tonală, din „spațiul di-adică” co-notează sau de-notează învăț-are-a și e-duc-are-a ființei existențiale.

„Con-textul” limbajului explicit al spațiului di-adică este o „cript-are” a fenomenului natural, în forma con-viețuirii; „con-textul” limbajului implicit este o  „cript-are” a con-figur-ației de con-viețuire, efectuată în actele cerebrale superioare ele propriului con-text rațional, intelectual sau al gândirii logice; „cod-area” „explicitului” sau „implicitului”  vizează „calitatea” pre-vizibilă, pre-audibilă și pre-ascultabilă a semnificării. În perechile semantice, dintr-o secvență verbală, „cod-area” explicită  sau „cript-area” explicită sau implicită de-notă tonalul folosit, ca direcționare a sensului de schimb al energiei vitale; secvența verbală ce deține o „cript-are” implicită răspunde întrebării: „ai vrut să spui ……?”; secvența or-ală deține o „cod-are” explicită clară, concretă, concisă și exactă.

„Semn-i-fi-care-a” poate fi o „numi-re” or-ală, care este o „marcă” „aeriferă” pasivă, propulsată sau propagată în atmosfera aeriferă a spațiului di-adică a mediului sau prin „împregnarea” pielii unei ființe sau a hârtiei, în semn-i-fi-care-a tacită sau scrisă; „de-numi-rea” este o „cripta-re” pre-vizibilă și pre-auzibilă, neinteligibilă;  „numirea” este o „cod-are” a tonalului pre-vizibilă,  pre-dictibilă și pre-ascultabilă, deci inteligibilă. „De-numi-rea” este   o „criptare” magnetic activă verb-ală, printr-un tonal ne-pre-dictibil și neinteligibil; „cript-ările” sunt instrumentele condiționărilor personale sau sociale, fiind „specifice” speciei umane vii. „Cript-ările” tonale sunt specifice mamiferelor superioare, ca sunete transmise între indivizii speciei. „Cod-ările” tonale sunt specifice omului, ca sunete comunicabile transmise între indivizii umani.

„Cunoașterea” este „cuget-are-a” efectuată asupra cadrului de referință, cadrului de con-viețuire sau asupra normei de con-viețuire; „cogniția” cuprinde „învăță-mântul cuprins” în modul de desfășurare și în cunoașterea etapelor și efectelor naturale ale unui fenomen de viață, prin de-cod-area undei „radiante” sau de-cript-area undei „iradiate”, ca „semnificare”, în aspectele „semnificației” și tonalului cuprins; „cogniția” necunoscutului rațional și „cuget-a-re-a” incognoscibilului tonal sunt „învăță-mânte” diferite de cunoașterea senzorială a cunoscutului sau necunoscutului trupesc, aflat prin senzorialitatea trupului, prin rațiune, prin intelect sau prin gândirea tiparului secvențial logic al unui fenomen natural viu.

„In-ton-are-a” vorbelor, ca spațiu di-adică al actării efectuate conține „rostul” și „folosul” semnificării. „In-ton-are-a”, este făcută prin capacitarea de e-mit-ere a sunetelor prin laringele uman, care poate fi o „im-pregn-are tonală” a vorbelor sau o verb-a-liza-re a cuvintelor.

               „Im-pregn-are-a tonală” a vorbelor, ca pre-vizibil, pre-dictibil și pre-ascultabil este făcută prin in-ton-are-a fenomenului trăit ca pereche a logosului or-al  pre-vizibil, pre-dictibil și pre-ascultabil, numită „dic-ton”: ca „învăță-mânt”, numit pre-cep-t sau ca „în-drum-are”, sub forma cunoștinței cauzale.   

„Verb-a-liza-re-a” este fenomenul de „sparge-re” energetică a con-figur-ațiilor de viață, în aspecte duale ale secvențelor și ale utilizării tonalelor deținute.

„Ora-liza-re-a” este  in-ton-a-re-a, care va sparge secvența electrică din con-topi-rea literelor în tonalul imprimat și va  re-prezenta forma:

·        pre-vizibilă a „dic-t-eu”-lui, – ca imagini onomatopeice privind trupul: ah!, oh! în care, tonalul omni-direcțional este „cod-a-t” sau în care tonalul activ este „ascuns” în tonalul pasiv, adică „cript-a-t: v-ai! h-ai!

·        pre-vizibilă și pre-auzibilă a „dic-tat”-ului, – ca imagine a  „comenzilor” imperative: fă! treci la treabă! apucă-te! etc; în dic-tat tonalul omni-direcțional este „ascuns”, fiind „cod-a-t” în tonalul activ;

·        pre-ascultabilă a „dic-ton”-ului – dată de „logosul” sin-taxic; în dic-ton tonalul omni-direcțional fundamental sau person-al este „de-voal-at”, fiind „dez-văl-uite” atât semnificația cât și semnalul dat.

„Cuvintele” sunt substanțe „aerifere” gravitaționale, de-numite verbal sau în-scris-e, prin „impregnarea” hârtiei. Cu-vântul este un „con-text”, al secvenței pre-vizibile și pre-auzibile, dar „ne-pre-as-cult-abil”; asocierea tonală „incorporată” în cuvânt  va co-nota „pre-vizibilul” și va de-nota „pre-dictibilul” limbajului generat; „con-textul” cuvântului este un cadru natural electro-magnetic, ce ajută „învăț-ării” și „e-duc-ării”. Pentru  cuvinte, „forma” de „expresie” poate fi un „cadru” sau o „normă”; „cadrul” este o „cript-are” a con-textului, ca limbaj expresiv, în existența unei specii vii, care ajută la dezvoltare sau este o „cod-are” a con-textului care ajută „cunoașterii”; „norma” poate fi o cript-are condițional acceptată social, care co-notează „ascunsul” con-cep-ției, ca „dorință” sau ca „argument” rațional, intelectual.

„Semnificația” cuvântului este o asamblare a literelor într-o secvență pre-vizibilă, ca imagine electrică statică și înghețată, analog asamblării secvenței unei substanțe chimice materiale.  

„Semnificarea” prin cuvinte este o „noțiune” substanțială, circumstanțială, conjuncturală și  abstractă, dată de tonalul cuprins, ca de-scrie-re sau ca de-numi-re a „conținutului” semnificării, necesare verbalizării.  Cuvintele sunt s-pus-e. Cuvintele pot fi „in-ton-ate”, într-un mod „tonant”, cu vibrație omni-direcțională sau „dis-tonant”, cu o altă vibrație imprimată.       Grupul „social” de „filiație” este dat de genitorii unui organism, ceea ce de-numim „familie”. „Filiația” cuprinde și antecesorii familiei de proveniență.

Grupul „social” de „apartenență” este dat de grupul social, de aceiași specie, în care viețuiește organismul.”