Lumea de lângă noi

 

Legea rezonanței electro-magnetice cuprinde fenomenele naturale de „senzorialitate” (electrice) și de „senzitivitate” (magnetice), care sunt „efecte” ale fluxului electro-magnetice în habitusul interior și în cel exterior.

Radiația generată de inter-relaționarea fenomenelor de „lumină” (apă sau aer) cu cele „tonale” (aer sau apă) se face prin corelarea  rezonanței dintre procesele spațiale și cele sonore.  

Iradierea generată de inter-conexarea sau radianța, dată de inter-conectarea, dintre cele două fenomene (apă și aer) va determina „spațiile de actare”, subiectiv și obiectiv. „Spațiile de actare” sunt numite „spații di-adică” interioare și exterioare.  

Pentru ca fenomenele naturale să fie „inteligibile” este necesară „rima” iradiației sau „ritmul”” radiației, ca  sincronicitate dintre electric (apă) și magnetic (aer), cuprinse în fenomen. Tonalul cuprins într-un „înțeles” îl numim „semnal” sau „însemn”.

 „Semnalul” poate fi exprimat, ca o descriere a energiei vitale cuprinse, prin simbolurile cuvintelor: gol, plin, ciudat, bizar, neobișnuit, obișnuit, profund, bulă,  ocean, tăcere, atingere, infinit, dincolo, subtil, pace, nelimitare, adânc, siguranță, durată, conectare, împlinire, percepție, lipsă percepție, expansiune etc.

„Rima” iradieriii sau „ritmul” radianței, date de energia de viață, stabilește experiența subiectivă, ca „influența” necunoscută sau ca experiență obiectivă. „Rima” iradierii, din  con-figurația de viață sau din „perechea semantică”, este un „tipar” de viață, dat de „vârtejele de abstracții”. „Ritmul” radianței  este „constructorul” vieții, iar inteligența tonală este „conectorul” vieții.

Cuvintele „atingere” sau „baleiere” de-notă „tact”, ceea ce numim „simț” senzitiv al trupului, dat de propriocepția unui excitant sau de „simțul” interior al „imaginativului”. Exterior „tactul” trupului denotă „con-tactul” unui trup cu realitatea altui trup real, ceea ce numim „comportament”, „purtare”, „conduită”, „diplomație”.

„Atingerea” și „baleierea” sunt procese naturale ale „atmosferei”, care respectă legea rezonanței electro-magnetice, între atmosfera interioară a spațiului habitusului interior și cea a habituuslui exterior, din mediului de viață. „Atingerea”, ca fenomen natural, acționează asupra sistemului ca întreg al ființei și asupra sistemului ca întreg al mediului exterior.

„Tactul”, prin „rezonanță”, este dat de modul de funcționare a sistemului nervos central și celui vegetativ, fiind un fenomen dublu: senzorial, de legare somatică electrică  și senzitiv de conectare magnetică.

Sistemul limbic al creierului va determina secreția hormonilor necesari funcționării părții electrice a sistemului nervos central, pentru derularea sau rularea fenomenului de viață.

Sistemul limbic al creierului împreună cu talamusul cerebral vor determina „anticiparea” ca „colegare” a exteriorului sau prin „conectarea” la fenomenul trăit. „Tactul”, ce asigură „rezonanța” cu fenomenul trăit, poate fi stabilit prin „colegătură” sau prin „conectare”, prin sistemul nervos central, prin „legătura” stabilită în preluarea  excitanților receptați și transmiterea electrică a „reacției” avute sau vegetativ, în transmiterea magnetică a energiei vitale, prin sistemul de recompense.

Prin procesul „atingerii” este descompusă energia habitusului, interior sau exterior, în fenomenul „imaginii” și în cel al „sunetului”. Condiția socială a unei ființe și integrarea acesteia în mediu, sunt generate de „impresia” avută (reacția trupului) sau de „răspunsul” (gândul viu), aflate în „atmosfera” spațiilor di-adică.

„Recepția” unui excitant exterior preluat, aflat în fluxul electro-magnetic, poate fi  realizată, prin senzorialitatea electrică, conferită de organul ureche, ca „auz” sau de  organul „piele”, în cazul „absorbției” senzoriale energetice sau prin senzitivitatea magnetică, conferită de organul ureche, ca „sunet”, în cazul „percepției” tonalului din excitantul preluat.

„Sincronicitatea” este dată de „ritmul” aflat în norma de con-viețuire sau în „perechea semantică”, fiind echivalentă cu „sincronicitatea” celor două sisteme nervoase. „Sincronicitatea” este re-simțită de trup, prin „in-tact” interior și poate fi o:

·        „recepție” – adică in-tact cu „legătură” stabilită prin „com-puls-ie”, ceea ce numim „atașament”, în  diversele componente ale trupului sau între trup și mediul de viață;  „social” colegătura este necesară pentru satisfacerea cu „hrană” materială substanțială, circumstanțială, conjuncturală și  abstractă, pentru  „perpetuarea” speciei, prin „rut”  sau pentru satisfacerea de „energie vitală”, prin „rit”; colegătura stabilită interior, prin „pre-vede-re” va fi exprimată ca „senzație” a trupului și interpretată rațional;

·        „preluarea” fluxului de date, prin in-tactul dintre „pasiunea” interioară și actul existențial din exterior al trupului, ceea ce va genera apariția „colegăturii”, prin „proiectarea” efectelor sau prin conectarea aspirației epicentrului la actul existențial exterior;

·        „prelucrarea” fluxului – prin con-tactul cu norma de viață sau cu perechea semantică, aflate în spațiul di-adică exterior și prin in-tactul spațiului di-adică interior, pentru identificarea celor exterioare, rezultând o combinație a celor două, ca  rimă  a „semnificărilor” și „ritm” al „semnalelor”, necesare asigurării schimbului reversibil; „prelucrarea” fluxului este un proces de transfer și de contra-transfer a rimelor și ritmurilor, între interior și exteriorul ființei.

·        „gestionarea” fluxului, prin in-tactul „semnificărilor” din fluxul preluat și compararea acestora cu cele deținute în memorii; in-tactul va genera activarea „semnificărilor”  din memoriilor amintirile anterioare și din urmele mne-zice și „interpretarea” celor exterioare, prin construirea răspunsului adecvat.

Con-cep-tul gândit sau trăit poate fi o:

·        „imagine” electrică goală și grea, care reprezință „forța” naturii trupului, dată de fenomenul prin care este polarizată „lumina”, în părțile ei duale electrice, de „răceală” (strălucire) sau de „căldură” (umbră), în componenta intelectuală;

·        „lumină” strălucitoare sau o „nălucă” întunecată, care  este o „abstracție” a forței naturale a trupului, explicată prin super-poziții, ale normelor de viață;  „năluca” întunecată, ca „abstracție” a „noțiunilor” substanțiale, circumstanțiale, conjuncturale,  ce pot fi explicate ca semnificație, dau nu ca semnal, iar „lumina” strălucitoare va forma „cunoștințele” cauzale, ce pot fi implicate ca semnificație și cadru de referință semnal. 

Implicarea propriului „sunet”, în actul gândirii sau al trăirii, va da „strălucirea” ființei, care va de-nota energia vitală conținută în fenomenul trăirii. Un fenomen natural  „pre-vizibil” și „pre-dictibil” are drept „cauzare” prezența tonalului cuprins, pe care îl va „materializa” ca o „gravitate”.

Funcție de tonalul cuprins fenomenul va fi pre-audibil sau pre-ascultabil. „Tonalul” trupului este de-notat de „timbrul” vocii,  numit „semnătura energetică” a ființei. „Tonalul” trupului este „codat” în materialul genetic extrasomatic de gen al inteligenței deținute. „Timbrul” vocii ce imprimă „înălțimea” este o „copie” a tonalului de gen deținut. „Tonul” vocii ființei este tonul trăilor avute.

Jocul „intonării” exprimate, între „timbrul” și „tonul” vocii, este generat interior de limbaj sau de logos, în normele de con-viețuire sau de perechile semantice verbale sau grăite.

Fenomenul „imaginii” electrice poate fi decelat, de către intelect (conștient), în spațiul:

·        subiectiv, prin „absorbția” energiei electrice la nivelul pielii și prin detecția „căldurii”, fenomen numit „vedere tubulară”; „absorbția” va fi o imagine electrică de culoare amestecată, remanentă „gelatinoasă”, lipsită de viață, care poate fi comparată cu memoriile filogenetice ale speciei umane sau cu condiționările învățate drept „cadre de con-viețuire”, ceea ce  numim „convingere”, „prejudecată”,„credință”; imaginea apare spațial ca  o contra-actare, o „eroare” a logosului, perpetuată prin „obiceiuri” determinate de „cadrul de con-viețuire”; eroarea este o  disonanță tonală, o „neputință învățată”, prin condiționare exterioară impusă;

·        obiectiv, prin absorbția fluxului electro-magnetic, prin inspirația fiziologică a aerului; imaginea electrică va fi o „umbră”, necunoscută tonală, care este percepută, de către lichidul cefalorahidian, din canalele semicirculare ale urechii, ca o „culoare” clară, prin detecția diferenței de culoare și de sonoritate, percepută între „apă” și „aer”; „diferența” de sonoritate este dată de circulația lichidului cefaloradian, în timpul respirației fiziologice,  de-alungul sistemului nervos central și vegetativ;  pentru trup „culoarea” (frecvența 40 hertzi) este o „dată”, ce trebuie înțeleasă; în baza acestor „culori” și „sunete” sunt re-cunoscute „cadrele de con-viețuire”, prin descoperire sau „normele de con-viețuire”, prin învățare; diferența de sonoritate poate fi „tăcută” sau „orală”; „tema dublă” a imaginii electrice, numită „di-lema” inteligenței, este dată de complementaritatea culorilor: verde-roșu, albastru-portocaliu și violet-galben.  

Vortexurile de „abstracție” sau de „date” sunt „co-relări” ale imaginii cu sunetul natural  sau ale „conectării” imaginii cu sunetul, adică materia substanțială, circumstanțială, conjuncturală a „astralulului”, aflate în spațiul di-adică al trupului și al ființei, ceea  ce numim „eter”.

Dinamica lăuntrică va defini „echivalența” dintre aer  și  apă, existentă în „spațiile di-adică”, ale ființei, ca habitusinterior și habitus exterior, prin con-știință.  

„Conștiența” inteligenței este un fenomen de „in-tact” a vibrațiilor interioare, ale trupului, realizat prin „atingerea” „spiralelor de abstracție” sau a „datelor fluxului”, aflate în spațiul di-adică  interior. „Conștiența” inteligenței va stabili procesul dublu de „mur-mur”, dat de „vocea” „forței” naturale a mamiferului superior ceea ce numim „criticul interior” sau de „vocea” „științei” interioare, ca amintiri anterioare deținute de ființă;  „trăirea” lăuntrică a fenomenului de viață, ceea ce numim „tact” și „ascultare”, va stabili „acordul” personal al ființei, în concordanță cu ritmul de viață exterior decodat sau decriptat, urmat de înțelegerea fenomenului  (înțelesul).

Acordul personal, este dat  prin fenomenul „subțiunii”  înălțimii vibrației sunetului ascultat, adică de „comprimarea” frecvenței de undă și de „destinderea” cadrului de referință a aerului, ceea ce va constitui „impulsul”. Viteza de propagare a mișcării energiei vitale va stabili „vibrația” aerului din acord, ca „fulger”, ca „bubuit”  sau ca „șuierare” în frecvența de undă dublă a imaginii electrice, vibrată de sunet.

„Emiterea” sau „propulsarea” energiei vitale sau lipsa acesteia va fi realizată prin „privire”, este ceea ce numim „deochi”, adică „vrăjire” și „fascinare” sau prin „voce”, ceea ce numim „blestem” și „binecuvântare”, adică  „influențare”,

Legea rezonanței electro-magnetice reglementează transferul și contra-trasferul semnificărilor și   energiei vitale, dintre două trupuri de aceeași specie. Fenomenul natural de „insuflare”, „răsuflare” sau „aspirație” a undelor din mediul de viață, va determina, în componentele nervoase „entropia” sau „sintropia” trupului, care va acta, ca un „transfocator” al trans-pune-rii „convingerilor” legate de „con-figur-ația de viață” ancorată, în „cadrul de con-viețuire” sau de „norma de con-viețuire”, conținută în excitantul exterior.

„Semnalul” exterior poate fi un „zgomot” sau un „sunet”. Fluxul electro-magnetic al excitanților, aflați în mediul de viață, cuprinde „semnalele” sub forma:

·        im-pact-urilor - „semnal” iradiat reprezentat de „zgomotele înăbușite” propagate sau preluate;

·        im-puls-urilor – „semnal” iradiat de „acord” personal dat sau preluat pentru „participarea” la fenomenul vieții;

·        im-bold-urilor – semnal radiant dat de propria con-figur-are a a normei de conviețuire – „semnal” reprezentat combinația dintre „oportunitate” și „provocare” conținute într-o semnificare sau de „constrastul” dublu, prezent în fenomenele derulate.