Omul
atavic - Primul plan de ființare umană
Starea
1 – eu sunt trup (+) și ea este
inteligența pasivă (+) a mea
Pare că,
omul atavic, care trăia starea de a fi,
nu deținea „softul trăirii” („tiparul”sau„modelul”)
energiilor electro-magnetice.
În
consecință, nevoia naturală a fost „învăț-are-a
acest-ora”, prin procesul de identificare a
„noțiunii” cu „imaginea vizuală” simțită
și „forma-rea” cunoștinței sau voca-bule-i
(„cu-vânt-ului”), prin adăugarea
cadrelor de referință.
Particulele
„fi”, „a”, „t” și „ă” incluse în „voca-bule” arătau inițial starea
de a fi a trupului,
posibilitatea de a verb-a-liza,
adică „a în-cepe”, materialul (t), iar sfârșitul (ă).
„Softul
trăirii” a devenit „limbaj” (joc prin
limbă), necesar dezvoltării memoriei onto-genetice.
Limbajul
se dezvoltă prin „învățarea asociativă”.
Învățarea
asociativă poate fi:
·
asocierea dintre un stimul exterior și o
recompensă exterioară mizată, determinând un reflex condiționat de mediul
exterior;
·
„in-t-ac-t-ul” – între o imagine
exprimată și o „voca-bula” cadrului de referință; in-tact înseamnă asocierea
dintre funcția intelectuală și hipocampul creierului; diferența subtilă este
dată de „sin-taxa” dintre aria Broca – a produce limbaj și aria Wernicke – a
înțelege limbaj; prin in-tact este re-util-iz-ată cunoașterea dobândită.
„Pro-vocă-rile”
auditive (magnetice) influențează „sensibilitatea”, „învățarea” și „modul de
comport-a-ment”, realizate prin funcționarea cerebelului. Rafinarea acestora
ca: memorie verbală, abilitate cognitivă și coordonarea „voca-bulei” cu sunetul
emis, reprezintă limitele cerebrale de funcționare sau re-modelarea acestora.
„Conștiența spațială” a datelor per-ce-pute,
ca sunete, prin re-actualizare, interpretare și combinarea imaginii de ansamblu
este dată de funcționarea emisferei stângi a creierului. Emisfera dreaptă se
ocupă de analiza datelor absorbite și de controlul energiei vitale conținute în
comunicare, prin limbaj. Corpul
calos, care realizează legătura între cele două emisfere cerebrale, are rol în procesarea mintală socială, ceea ce de-numit
„minte ascuțită”.
Materia
creierului și funcționarea acesteia, care ajută la „trăirea” omului, era
simțită ca o „închi(d)-soare” de zbatere
(unde electrice cerebrale alpha) și deznădejde (unde electrice cerebrale betha),
dată de puterea de asociere cu memoria
ontogenetică, ceea ce numim „i-mers-i-une”.
Consecința acestui fapt a fost nevoia de cunoaștere „obiect-ală”, adică cunoașterea trupului, ca sursă a
trăirii, și de „instruirea”
„înregistrărilor” realizate, prin „pute-rea”
de amintire și re-amintire, ca
funcționare a creierului. Lobii frontali ai emisferelor cerebrale, ceea ce
numim intelect, sunt sediul
existenței și relațiilor desfășurate, individualității personale și
comportamentului dezvoltat, prin conținutul energiei vitale.
Experimentul
psihic de inter-conectare, ceea ce numim „dis-poziție” cognitivă, are în
„spate” raportul cu sarcina mentală de efectuat, adică a învăță „ruta”, pe
harta mentală avută. Inter-conectarea cu mediul de viață este funcția
desfășurată de corpul calos, care leagă cele două emisfere cerebrale, proces
numit „im-puls” nervos. De-numim
acest proces „rotirea” intelectului. „Tiparul” mental este dat de funcționarea
undelor „lente”, numite non-REM. Undele cerebrale rapide, numite REM, asigură
învățarea procedurală, adică „ruta” de urmat.
Consecința
înregistrărilor realizate a declanșat fenomenul
de „dis-poziție” mentală, ca etapă a procesului de evoluției biologice umane, a
faptului că niciun „obiect” material nu
are „trăire”, adică este mort (rigor mortis). „Trăi-rea” a devenit capitolul
ființelor „vii”, ca țel al existenței naturale. Trupul a fost considerat „mama”, iar „adăug-i-rea” vitală „tată”.
„Trăi-rea” a fost numită „inteligență”, adică potențialul latent de a cunoaște în sine obiectul studiat –trupul, de-numit
„mama”. Potențialul latent „tată” a fost de-numit „calitate” a obiectului viu, adică egal
cu trupul (unu), ca urmare a calității
inter-relați-o-nă-rii genitorilor ființei umane, prin rit, adică 1+1.
Cunoașterea
obiectală a fost cauza „repetițiilor” procesului interior, ceea
ce a constituit baza „construcției” „obișnuinței”
interioare (și a „lumii interioare”) și a obiceiului exterior, date de
reflectarea re-al-ului in interior, prin actul
de „a pândi” realitatea interioară sau „a ghici” realitatea exterioară.
Construcția interioară a stat la baza definirii com-port-a-mentului uman, adică a „con-fortului” cu cele deținute în interior. „Pândirea” a devenit,
în interior, „obișnuință” interioară și „uluire”, iar „ghici-rea” a
devenit „obicei” exterior, prin
exteriorizarea celor simțite senzoriale. Simțirea realității interioare sau exterioare
a devenit „șoc” interior sau „frică” de exterior. Supra-pune-re-a, dintre
interior și exterior, devenit „în-registr(u)-are”- memorie mentală, ceea ce
numim „instinct” uman.
Adaptarea comportamentului, prin sensibilitate este abilitatea
de spațialitate umană de a răspunde
corăspunzător stimulilor veniți din mediul de viață. Condiționarea socială a
proceselor din lobul temporal al creierului intervine asupra a-mintirilor, date
de per-cepțiile mentale înregistrate, prin „rotire-a”
mentală și mărirea efectelor acestora. „Tiparul” de dis-poziție mentală, adică
tendința „de a privi” va determina învățarea socială și „rolul” practicat.
Înregistrările efectuate vor constitui
„cultura” individuală. „Tiparul” de dis-poziție mentală este diferit în funcție
de energia vitală conținută, prin în-carn-are, pentru:
·
bărbați:
v o
disponibilitate mentală, pentru „experiment-(t)are”,
prin im-puls intelectual de „lovi-re”, pentru a ana-lizasaua organizasaua crea
sistemul viețuirii;
v o
disonanță cognitivă a spuselor auzite;
·
femei:
v o
disponibilitate mentală interioară, pentru a trăi „relațion-are-a” cu alții,
prin învățare socială; a trăi prin empatie, prin „agreabil” (magnetic „pasiv”
trupește) sau cu milă (magnetic „activ” trupește);
v a
trăi „extra-vers-i-a” exterior, prin magnetic
„pasiv”, ca re-cunoaște-re sau ca plâns sau
magnetic „activ”, prin autism;
v o
disonanță cognitivă de orientare a locului obiectal pe „hartă” și de
poziționare a acestuia.
Memoria
spațială deținută de hipocampul cerebral, cuprinde ciclurile biologice de: menstră,
circadian, sezonier, loc în teritoriu etc. Efectele mediului exterior, adică
ceea ce este „pre-dominant” printre oameni, asupra hipocampului și intelectului
vor determina funcția evolutivă „socială”, adică re-organizarea cognitivă, necesară satisfacerii nevoii de energie
vitală. De-numim acest proces „im-pact”
al mediului. Funcția evolutivă socială de empatie a trupului constă în
capacitatea de a putea „citi” după expresia facială ceea ce simte altă
persoană, în conectare cu cele percepute prin ascultare. Sănătatea mintală este
dată de rezerva cognitivă, ceea ce numim „scut” de apărare sau cunoaștere.
Afectarea emisferelor cerebrale, a corpului calos și hipocampului cerebral vor
afecta funcția cognitivă, ceea ce
numim „demență” sau disonanță cognitivă. Afectarea poate
avea loc ca influență a produselor toxice naturale - radiații, metale grele,
alcool etc.
Capacitatea
intelectuală este dată de „co-nect-are-a”
cu exteriorul și de transmisie a datelor, reversibil, interior și exterior.
Abilitatea de limbaj este ceea ce numim „inteligență”.
Inteligența va determina comportamentul de adaptare la condițiile de mediu. Comportamentul social este dat de
coordonarea propriului comportament cu comportamentul altor indivizi din
aceeași specie. Structura socială a unei specii este dată de modul de a trăi în
grup, prin adaptarea comportamentului sau prin exploatarea mediului sau a altor
ființe.
Vigilența
este capacitatea de a „deci-de”, prin
„învățarea procedurală”, cu două fețe,
numite „in-tenție” și „a-tenție”. Capacitatea cognitivă, dată de activarea
performanței (atenție) stării psihice, prin ritmul cardiac, este
influențată de SNV simpatic și este
re-simțită trupește, prin „im-pulsul” interior de: „a fugi”, „a încremeni”, „a
lupta”, sub acțiunea hormonilor cortico-suprarenali.
Activarea
stării psihice reprezintă „per-cepția”
unui „șoc” electromagnetic, venit din
mediul exterior, care va influența lobul temporal cerebral, prin atenția
„captată” sau „comutată” între stimuli exteriori (mișcare). Im-pulsul nervos
creat are o întărziere sinaptică de 0,15 msec, ceea ce reprezintă limita de
„orbire” vizuală a succesiunii datelor sau limita procesare a datelor preluate.
Activarea stării psihice va influența verbalizarea, ceea ce va fi per-ceput
printr-o „pauză” sau prin „ăăăăă.....”.
Cogniția
este procesul de „ex-plor-are”, prin in-tenție sau a-tenție mentală, a:
·
obiectului exterior,
care va forma „achizițiile”, ca „re-pe-re” exterioare, ale mediului de
existență;
·
interiorului mental,
care formează „viața lăuntrică”, prin
a observa „noul” și „interesantul”, prin privirea preferențială a diferențelor
dintre formele obiectelor și prin „a inter-pret-a” cadrul de referință
omni-direcțional, dat de „mimica”
feței obiectului;
·
combinația celor două
va determina procesarea datelor, prin „logic-a” mentală, prin procesarea „pro-vocă-rii” („ana-logi-e”sau„apreciere”)
sau prin conect-are (epigenetică). Cogniția obiectală a fost numită „pute-re”, adică ceea ce „iese” din
interpret-a-rea personală a trăirii.
Indivizii
ce pose(d)-dau această pute-re erau de-numiți indivizi „alpha”- „conduc-ă-tor-i”,
adică erau „cap-abil-i” de
trans-mite-rea unor noțiuni (imagini statice), despre natura înconjurătoare.
Noțiunile necunoscute, dar „știu-te” erau numite „pro-vocă-ri”-„vorbe”, iar „inter-conect-re-a”
și „inter-relațion-are-a”, fără rit,
dintre indivizi a fost numită „facultate”,
adică „calitate-a” celor cu
abilitatea de inter-conecta-re și inter-relaționare, urmate de înregistrarerea
a celor simțite și nu văzutesauauzite.
Simțirea
trupească a diferitelor efecte ale forțelor electro-magnetice ale naturii
exterioare, a îndreptat omul spre o cunoaștere pragmatică obiectală a cognoscibilului
și incognoscibilului.
Transmiterile,
prin verb-al, erau realizate fără „con-simțământ”
(o necunoaștere a energiei vitale), prin „identi(c)-fi-care-a” cu „imaginea”
vizuală (particula „fi”) simțită a obiectului (particula „a”) și urmare a „interpet-(t)ării” acesteia, ceea ce a dus la
procesul de con-ceptu-a-liz(ă)-are, adică la „sparge-rea ” imaginilor statice
verbale, din cele auzite.
Partea mentală, ca
raționament și „di-a-log” interior
dintre „haos” și „cunoscut” a format „înregistrările”, adică
memoria onto-genetică.
„Înregistrările” realizate erau trasmise pe cale ora-(a)lăsauverb-ală, prin „instruiri”
sau „incantații” ale altora, constituind ceea ce era „în-temei-at” sau „in-util”.
„Înregistrările” realizate erau secvențiale și au constituit „cognoscibilul” omenesc, cunoștințele
fiind numite „pre-cepte”.
Trăirea convingerii mentale (intelectuale,
instinctuale) ar putea fi definită ca fiind dată de cel prost (de la prostii),
față de celălalt, care este un tu „exterior”
necunoscut................efectul de oglindă stabilit între undele alpha și
betha, cu formarea tu-ului interior, de-numit
„critic interior”, a generat procesul
de „di-a-log” interior, devenit
ulterior „verbal” în exterior.......... acesta este motivul pentru care îi
considerăm pe alții mai deștepți și pe noi proști...............
sau pe alții proști și pe noi deștepți............efectul de oglindă
electro-magnetică, este un proces natural, care acționează totdeauna și
care trebuie cunoscut și înțeles............ omul care a desăvârșit stadiul
atavic a devenit „cu-leg-ă-tor” de noțiuni, adică „știe”
sfârșitul legii naturale a trupului, dar nu „în-țel-lege” viețuirea acestuia.
„Cu-leg-ă-tor-ul”
este ființa umană, care posedă rațiune, este conștient de noțiunile știute și
știe să le aplice, pentru „a-cumul-are”
materială. Voința omului tavic este cea de ignoranță și de separare față de
mediul de viață, de a se întoarce cu spatele, prin re-sentimentsaumâniesauamărăciune.
Voința este aceea de a știi noțiunile și de a le vorbi altora despre ceea ce
știe. Actul de a crede noțiunile era
dat de „satisface-re-a” necesităților
materiale ale trupului și de viață ale omului atavic.
Definirea experienței memorizate, prin
cogniția obiectală, făcută prin identificarea particularuluisaufațetelor
formelor dublesaurelativelor va duce, în dezvoltarea omului, la ceea ce numim idologie, știință, cultură. Evoluția se
va produce prin meta-cogniție, care este procesul de gândire a propriei trăiri
sau a propriului gând. Combinată cu limbajul dobândit va determina
re-utilizarea sau folosirea cunoașterii dobândite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu